Home » Știință » Cum ne-ar putea proteja bacteriile de pe piele de Soare

Cum ne-ar putea proteja bacteriile de pe piele de Soare

Publicat: 28.05.2025

Se pare că bacteriile de pe piele au un rol surprinzător în apărarea împotriva razelor ultraviolete dăunătoare ale soarelui, potrivit unui nou studiu.

Când pielea este expusă la radiații UV, celulele noastre produc o moleculă care, după cum s-a descoperit, este „consumată” de anumite specii de bacterii care trăiesc în mod natural pe piele. Astfel, bacteriile de pe elimină această substanță, asociată cu efectele nocive ale expunerii repetate la soare.

„Știam de mult timp că radiația UV influențează răspunsurile imunitare ale pielii, iar mai recent s-a constatat că microbiomul cutanat are și el un rol în reglarea acestor reacții. Ce ne-a interesat a fost ideea că anumite microorganisme ar putea interveni activ în aceste efecte ale UV-ului”, explică VijayKumar Patra, biotehnolog la Universitatea din Lyon (Franța) și autor principal al studiului.

Ce rol au bacteriile de pe piele în protecția față de soare?

Cercetătorii au analizat, în laborator și pe pielea șoarecilor, reacțiile bacteriilor la radiația UVB, tipul de raze care provoacă arsuri solare. Rezultatul: anumite specii de bacterii, întâlnite atât la oameni, cât și la rozătoare, sunt capabile să descompună o moleculă implicată în apariția cancerului de piele.

Acea moleculă se numește acid cis-urocanic și se formează atunci când o altă moleculă din stratul superficial al pielii, acidul trans-urocanic, este iradiată cu raze UV. Studii anterioare au arătat că forma „cis” a acidului suprimă sistemul imunitar al pielii prin legarea de receptorii serotoninei și poate produce daune oxidative ADN-ului, ceea ce favorizează cancerul cutanat.

Paradoxal, atunci când este injectat într-o tumoare cutanată, acidul cis-urocanic poate avea efect opus: acidifică mediul din jurul celulelor tumorale și le distruge. Deci, nu este întotdeauna dăunător, dar acumularea lui în jurul celulelor sănătoase poate fi periculoasă.

Aici intervin bacteriile. Studiul arată că o specie comună, Staphylococcus epidermidis, poate digera acidul cis-urocanic cu ajutorul unei enzime numite urocanază. Asta înseamnă că microbiomul pielii noastre ar putea modula impactul razelor UV asupra sănătății pe termen lung, scrie Science Alert.

„Este prima dată când demonstrăm o legătură metabolică directă între radiația UV, o moleculă produsă de organism și comportamentul bacterian care influențează sistemul imunitar”, spune Marc Vocanson, imunolog dermatologic la Centrul Internațional de Cercetare în Infecții din Franța.

Un nou mod de a înțelege relațiile dintre organismul uman și mediu

Pe măsură ce cercetările despre microbiom și medicina personalizată avansează, aceste descoperiri ar putea transforma modul în care înțelegem protecția solară, bolile imunitare, cancerul de piele sau tratamentele cu lumină UV.

Deși bacteriile nu pot înlocui protecția solară clasică, motiv pentru care e esențial să respectăm în continuare recomandările medicilor, înțelegerea modului în care ele interacționează cu razele UV deschide uși către produse dermatologice mai inteligente.

„Aceste rezultate pot duce la o nouă generație de protecție solară, care ține cont nu doar de razele UV, ci și de bacteriile de pe piele și de cum influențează acestea răspunsul imunitar după expunere”, afirmă Peter Wolf, fotodermatolog la Universitatea de Medicină din Graz (Austria).

El crede că viitoarele tratamente ar putea folosi produse aplicate direct pe piele pentru a controla metabolizarea acidului urocanic de către aceste bacterii, fie pentru a-l stimula, în scop protector, fie pentru a-l reduce, în cazul terapiei cu lumină UV.

Această abordare ar putea fi utilă în tratamente pentru acnee, eczeme, psoriazis sau deficiență de vitamina B. Înainte de astfel de ședințe, eliminarea bacteriilor ar putea spori eficiența luminii UV. Pe de altă parte, produsele care încurajează dezvoltarea S. epidermidis sau conțin enzima urocanază ar putea ajuta la protejarea sistemului imunitar al pielii.

Totuși, pentru moment, aceste concluzii sunt bazate pe experimente de laborator și pe șoareci, deci aplicarea lor la oameni rămâne, deocamdată, speculativă. Mai e nevoie de multă cercetare până să apară creme de protecție solară „îmbogățite cu urocanază”.

Studiul a fost publicat în Journal of Investigative Dermatology.

Vă recomandăm să citiți și:

Cum ne păstrăm creierul sănătos pe măsură ce îmbătrânim? Sfaturi simple de la neurologi

De ce echipament ai nevoie pentru primul tău maraton? Ghidul pentru începători

Oamenii de știință ar fi la un pas să rezolve un obstacol major în tratarea creierului

Pastilele pentru slăbit, speranța în combaterea obezității și diabetului în țările slab dezvoltate

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Manuscrisele vechi ascund un secret care nu este scris în cerneală, relevă noi cercetări
Manuscrisele vechi ascund un secret care nu este scris în cerneală, relevă noi cercetări
Cum a devenit feminismul atât de divizat? Femeile încearcă să reconstruiască alianțele
Cum a devenit feminismul atât de divizat? Femeile încearcă să reconstruiască alianțele
De ce unele suprafețe atrag praful și cum poți reduce depunerile din casă
De ce unele suprafețe atrag praful și cum poți reduce depunerile din casă
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România
Găurile negre mai vechi decât Big Bang-ul ar putea explica materia întunecată
Găurile negre mai vechi decât Big Bang-ul ar putea explica materia întunecată
La ce alte pericole se expun fumătorii, în afară de cancer?
La ce alte pericole se expun fumătorii, în afară de cancer?
Iată de ce urcatul scărilor ți-ar putea îmbunătăți sănătatea!
Iată de ce urcatul scărilor ți-ar putea îmbunătăți sănătatea!
Cartofii „fierb” în pământ, în Asia. Val de căldură record
Cartofii „fierb” în pământ, în Asia. Val de căldură record
Prima Coca-Cola avea drept efect „să învigoreze organele sexuale”
Prima Coca-Cola avea drept efect „să învigoreze organele sexuale”
Noua eră a secetei: râurile din Europa care au secat pentru prima dată
Noua eră a secetei: râurile din Europa care au secat pentru prima dată
Schimbare de regulament la Eurovision: ce țări nu vor avea voie să găzduiască concursul?
Schimbare de regulament la Eurovision: ce țări nu vor avea voie să găzduiască concursul?
Bei energizante în fiecare zi? Iată ce se întâmplă cu organismul tău!
Bei energizante în fiecare zi? Iată ce se întâmplă cu organismul tău!
O absență colosală: cine lipsește din poveștile pentru copii scrise de AI?
O absență colosală: cine lipsește din poveștile pentru copii scrise de AI?
Un asteroid care ar putea fi format din trei lumi îi uimește pe astronomi
Un asteroid care ar putea fi format din trei lumi îi uimește pe astronomi
Avertisment pentru proprietarii de câini: apa aparent liniștită poate ascunde pericole mortale
Avertisment pentru proprietarii de câini: apa aparent liniștită poate ascunde pericole mortale
„Looksmaxing”: Ce sunt serviciile care promit să „măsoare” frumusețea
„Looksmaxing”: Ce sunt serviciile care promit să „măsoare” frumusețea
1917, complot la vârful politicii românești. Dezvăluirile ambasadorului Franței privind planul împotriva monarhiei
1917, complot la vârful politicii românești. Dezvăluirile ambasadorului Franței privind planul împotriva monarhiei
Tușul din tatuaje nu este atât de sigur pe cât se credea, descoperă o analiză îngrijorătoare
Tușul din tatuaje nu este atât de sigur pe cât se credea, descoperă o analiză îngrijorătoare