Home » Știință » Un toxicolog dezvăluie adevărul surprinzător despre mucegaiul negru

Un toxicolog dezvăluie adevărul surprinzător despre mucegaiul negru

Publicat: 17.06.2025

Mucegaiul din locuințe este inestetic și produce adesea mirosuri neplăcute. Mai important însă, a fost asociat cu o serie de probleme de sănătate, în special declanșarea astmului. Care este adevărul surprinzător despre mucegaiul negru?

Dar este oare expunerea la mucegai legată de o boală pulmonară gravă la copii, care nu are legătură cu astmul? Aparent, această legătură fie nu este reală, fie este atât de rară încât nu reprezintă un risc semnificativ. Cu toate acestea, continuăm să auzim despre „mucegaiul toxic” din casele umede. Care este adevărul surprinzător despre mucegaiul negru?

Este adevărat că locuințele afectate de umezeală pot avea un impact negativ asupra sănătății, însă nu neapărat în modul în care se presupune frecvent. „Mucegai” este un termen general pentru mai multe tipuri de ciuperci microscopice. Specia care a atras cel mai mult atenția în astfel de cazuri este așa-numitul „mucegai negru”, care formează pete întunecate pe pereții umezi sau în alte zone afectate de infiltrații.

Deși „mucegai negru” nu se referă la o singură specie, în general este vorba despre ciuperca Stachybotrys chartarum, una dintre cele mai temute zece ciuperci, conform experților.

Această specie a devenit notorie în urma unui raport din anii ’90, care menționa mai multe cazuri de boală pulmonară hemoragică la sugari. Această afecțiune rară, în care sângele pătrunde în plămâni, poate fi fatală. Raportul sugera că micotoxinele produse de S. chartarum ar fi fost cauza acelor cazuri. Micotoxinele sunt substanțe chimice produse de ciuperci pentru a se apăra, printre alte funcții, explică Science Alert.

Adevărul surprinzător despre mucegaiul negru

Sunt cunoscute sute de tipuri de micotoxine: unele apar în ciuperci otrăvitoare, altele sunt produse de ciuperci de sol precum Aspergillus flavus sau A. parasiticus.

Stachybotrys chartarum poate produce mai multe micotoxine, printre care roridina (care inhibă sinteza proteinelor) și satratoxinele, asociate cu efecte toxice grave, inclusiv sângerări pulmonare.

Totuși, când analizăm dovezile mai atent, apar unele probleme: cantitatea de micotoxine produse de S. chartarum variază foarte mult; chiar dacă sunt produse în cantități semnificative, nu este deloc sigur că acestea ajung în organism în doze suficiente pentru a provoca daune; cea mai probabilă cale de pătrundere a micotoxinelor în corp este inhalarea sporilor. Într-adevăr, aceste toxine se regăsesc în sporii ciupercii.

Studii pe șoareci au arătat că injectarea directă a unor doze mari de spori în cavitatea nazală poate duce la sângerări pulmonare. Dar aceasta nu reflectă expunerea normală din locuințe.

Un aspect esențial este că S. chartarum nu eliberează mulți spori în aer, deoarece aceștia sunt în general prinși într-o masă gelatinoasă. Așadar, densitatea sporilor necesară pentru a reproduce efectele observate în experimentele pe animale nu se atinge în mod natural în locuințe.

Un raport cu erori

De asemenea, investigațiile ulterioare au arătat că raportul inițial din anii ’90 privind copiii afectați de boala pulmonară conținea erori, inclusiv în modul de calcul al concentrațiilor de spori. Corectarea acestor greșeli a dus la concluzia că nu există o legătură clară între această boală și expunerea la S. chartarum.

Academia Americană de Alergie, Astm și Imunologie afirmă că, deși există o relație bine documentată între spațiile interioare umede și problemele de sănătate, nu există dovezi solide că micotoxinele produse de mucegaiul negru ar fi implicate.

Mucegaiurile pot afecta sănătatea în moduri care nu țin de micotoxine, ci mai ales prin reacții alergice. Acestea pot declanșa sau agrava atacurile de astm la persoanele alergice la mucegai.

Reacțiile mai rare, dar severe, pot include: sinuzită fungică alergică, aspergiloză bronhopulmonară alergică și pneumonită de hipersensibilitate (foarte rară).

În general, aceste probleme pot fi ținute sub control prin îndepărtarea mucegaiului sau prin evitarea expunerii.

Persoanele cu imunitate compromisă (de exemplu, cei care urmează tratamente imunosupresoare) pot fi mai vulnerabile la infecții provocate de mucegaiuri. Există suficiente dovezi că mucegaiul din locuințe este asociat cu afecțiuni respiratorii, în special prin efecte alergice.

Însă nu există dovezi solide că micotoxinele provenite din mucegaiul de locuință, în special „mucegaiul negru”, ar provoca probleme grave de sănătate, concluzionează Ian Musgrave, lector în farmacologie la University of Adelaide (Australia).

Vă recomandăm să citiți și:

De la dopamină la depresie: Efectele ascunse ale social media asupra sănătății mintale

Adevărul despre dietele de detoxifiere: chiar ne curăță sucurile verzi organismul?

Ritmurile noastre biologice încă sunt dependente de Soare, chiar și în era electricității

Așteptările, poveștile pe care le țesem între realitate și iluzie: Sunt acestea bune sau devastatoare pentru psihic?

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume