Știința ascunsă a memorării

Memorarea textului – fie pentru un examen, un discurs sau pentru dezvoltarea personală – a fost întotdeauna o provocare. Dar dacă secretul de a stăpâni memoria nu ar fi doar repetarea brută, ci un amestec de tehnici cognitive străvechi și neuroștiințe de ultimă oră? De la savanții medievali, care recitau cărți întregi pe de rost, la campionii moderni ai memoriei care își amintesc mii de cifre, arta memorării capătă, discret dar cu efect, noi dimensiuni. Și mai ales acum, când inteligența artificială remodelează modul în care învățăm, regulile se schimbă din nou.

Timp de zeci de ani, studenții au asimilat informații prin citit repetat și memorare mecanică, doar pentru a le uita câteva zile mai târziu. Știința explică de ce: revizuirea pasivă creează conexiuni neuronale slabe. Dar reamintirea activă – forțând creierul să recupereze informațiile – consolidează memoria. Mai exact, cititul pasiv (doar parcurgerea materialului) învață creierul să recunoască informația, dar nu să o reconstruiască – ca și cum ai vedea mereu aceeași poză fără să ții minte detaliile.

• Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
• Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un…

Reamintirea activă (testarea propriei memorii prin întrebări, flashcard-uri sau rezumate, fără a folosi cărți) funcționează ca un antrenament: forțează creierul să recupereze informația, întărind conexiunile dintre neuroni – ca un mușchi care devine mai puternic prin exercițiu repetat. Un studiu publicat în 2011 în Psychological Science a arătat că studenții care au exersat recapitularea activă a informațiilor au obținut rezultate cu 50% mai bune decât cei care doar au studiat din nou materia.

De ce unele metode funcționează, iar altele eșuează

Acesta este momentul în care mnemonicele (ansamblu de tehnici care înlesnesc memorarea datelor, folosindu-se de lanțuri de asociații mentale, conversiuni, acrostihuri etc) strălucesc. Oratorii greci antici foloseau „palatele memoriei”, plasând mental informațiile în locuri familiare.

„Palatele memoriei” (sau metoda locurilor) era o tehnică de memorare folosită de oratorii antici prin care aceștia își imaginau o clădire sau un spațiu cunoscut (ex.: un templu, o piață) și „plasau” mental informații (discursuri, date) în diferite colțuri ale acestuia. Era o tehnică eficientă. Și asta deoarece, așa cum explică specialiștii, creierul asociază informațiile cu locuri fizice, transformând memorarea într-un „tur” vizual ușor de urmat. Un fel de „Google Maps” mental pentru informații, care exploatează imaginația spațială.

Astăzi, această metodă îi ajută pe medici să memoreze anatomia și pe actori să învețe scenariile. Atunci când asociați fapte cu imagini vii – de exemplu, imaginându-l pe Newton sub un măr pentru gravitație – creierul dumneavoastră le codifică mai repede.

Chunking, o altă metodă dovedită, împarte informațiile în bucăți digerabile. Numerele de telefon nu sunt reamintite ca 10 cifre, ci ca bucăți (de exemplu, 555-867-5309). În mod similar, împărțirea unui discurs în secțiuni îl face ușor de gestionat.

Mitul repetiției: de ce sincronizarea contează mai mult decât frecvența

Studiile arată că învățarea intensivă într-un timp scurt poate funcționa pentru un examen pentru ziua următoare, dar informația dispare repede. Pe de altă parte, repetarea distanțată – cu intervale crescânde între recapitulări – creează conexiuni neuronale durabile, transformând cunoștințele în amintiri stabile. Creierul consolidează memoria atunci când e pus să lupte puțin pentru a readuce informația – iar repetarea la momentul optim (chiar înainte de a începe să uiți) maximizează acest efect. Aplicații precum Anki automatizează acest proces, folosind algoritmi bazați pe cercetare. Nu repeți ca să memorezi, repeți ca să nu uiți.

„Curba uitării”, descoperită de Hermann Ebbinghaus în 1885, arată că pierdem 70% din informațiile noi în 24 de ore dacă nu le revizuim în mod strategic. Aplicațiile moderne, cum ar fi Anki, utilizează algoritmi pentru a programa recapitulările chiar înainte de a uita, optimizând astfel memoria.

Scrierea manuală a notițelor forțează creierul să proceseze și să sintetizeze informația, ducând la o consolidare mai puternică a memoriei decât simpla tastare pasivă. Un studiu publicat în 2014 în Psychological Science a constatat că studenții care luau notițe de mână rețineau conceptele mai bine decât utilizatorii de laptopuri. Actul fizic al scrierii angajează memoria motorie, creând căi neuronale mai profunde.

Vocea din capul tău: cum cititul cu voce tare îți păcălește creierul

Cititul în tăcere ajută la memorare, dar cititul cu voce tare implică mai multe simțuri simultan. Un studiu din 2017, publicat în Memory, a arătat că rostirea și ascultarea propriilor cuvinte activează ceea ce cercetătorii numesc „efectul de producție” al creierului, facilitând fixarea informațiilor în memorie. Acesta este motivul pentru care actorii repetă replicile cu voce tare – corpul își amintește ce a spus gura.

Chiar și vorbitul cu tine însuți ajută. Un studiu al Universității din Wisconsin a arătat că auto-explicarea verbală a materialului îmbunătățește înțelegerea și reamintirea. Acesta este motivul pentru care profesorii spun: „Dacă nu poți explica simplu, înseamnă că nu ai înțeles suficient de bine”.

Trucuri de memorare de la cei mai buni performeri din lume

Atleții memorării transformă informațiile abstracte în imagini vii și pline de personalitate. De exemplu, pentru a memora o listă de cumpărături care include lapte, ouă și pâine, ei ar putea să-și imagineze – dăm doar niște exemple – o vacă care sare peste un frigider plin cu ouă (asociere între lapte și ouă prin acțiunea absurdă) sau poate o felie de pâine dansând pe o tavă zburătoare (elementul neașteptat fixează memoria). Creierul codifică mai eficient informațiile care sunt asociate cu emoții (surpriza, amuzamentul), implică mișcare sau interacțiuni dinamice (ex.: vaca săritoare) și care sunt personale (dacă ai o fobie de ouă, imaginea va fi și mai memorabilă).

Creierul acordă prioritate informațiilor neașteptate: cu cât ceva este mai ciudat sau surprinzător, cu atât se fixează mai bine în memorie. Studenții de elită aplică acest principiu folosind tehnica Feynman: predau materialul unui copil imaginar, iar lacunele din explicație le indică exact ce trebuie să revadă. În mod similar, poligloții profită de puterea emoțiilor și a contextului: în loc să memoreze liste de cuvinte plictisitoare, ei învață cuvintele prin povești, legându-le de experiențe personale și emoții, ceea ce le face mult mai memorabile.

Inteligența artificială și viitorul memorării

Inteligența artificială personalizează pregătirea memoriei. Aplicații precum ChatGPT pot genera tehnici de memorare adaptate intereselor dumneavoastră. Platformele bazate pe inteligență artificială vă analizează tiparele de uitare, ajustând programele de recapitulare în timp real. Cercetătorii experimentează chiar și stimularea neuronală pentru a îmbunătăți consolidarea memoriei în timpul somnului.

Cum să memorați mai ușor?

Înțelegeți mai întâi – să memorați fără să înțelegeți este ca și cum ați construi ceva pe nisip. Împărțiți discursurile, textele sau listele în secțiuni mai mici. Faceți textele mai vii – folosiți mnemonici, imagini sau chiar umor. Revizuiți la intervale din ce în ce mai mari. Implicați mai multe simțuri – scrieți, vorbiți, vizualizați. Și, nu în ultimul rând, testați-vă – reamintirea este cel mai bun exercițiu de memorare.

Surse:

https://www.science.org/doi/10.1126/science.1199327

https://journalistsresource.org/education/longhand-versus-laptop-note-taking/

https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/09658211.2017.1383434

https://link.springer.com/article/10.1007/s41465-017-0043-2

Vă mai recomandăm să citiți și:

Starea de bine susține memoria, arată un studiu realizat pe 10.000 de persoane. 5 strategii pentru emoții pozitive

Memoriile lui Casanova, legendarul aventurier venețian din secolul XVIII

Cum ne ajută muzica să avem o memorie mai bună?

Teoria nedemonstrată a lui Einstein despre „memoria gravitațională” ar putea fi reală, până la urmă