Astronomii au urmărit o nebuloasă planetară de-a lungul a 130 de ani de evoluție

Universul este un loc unde schimbările se petrec lent. Deși, în general, cerul și obiectele din spațiul adânc par aproape neschimbate pe parcursul unei vieți umane, există și exemple dramatice care contrazic această regulă.

Un astfel de caz este nebuloasa planetară IC418. Localizată în constelația Lepus (Iepurele), mai este denumită și „Nebuloasa Spirograph”, datorită structurii sale circulare, cu bucle interconectate.

• ADHD în viața de zi cu zi: ce îngreunează concentrarea și ce ajută, concret
• Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor noastre

Un studiu publicat recent în Astrophysical Journal Letters de cercetători de la Universitatea din Manchester și Universitatea din Hong Kong a documentat creșterea și evoluția lui IC418, bazându-se pe observații care încep încă din anii de după descoperirea sa, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

IC418 a fost descoperită de astronomul scoțiano-american Williamina Fleming, la 26 martie 1891. Fleming lucra la Observatorul Harvard (HCO), în cadrul catalogului Draper. Ea a descoperit 59 de nebuloase, examinând minuțios plăci fotografice pe sticlă. Ulterior, IC418 a fost atribuită greșit în Index Catalog de obiecte cerești al lui John L.E. Dreyer.

Strălucind cu magnitudinea +9, IC418 are un diametru aparent de 18 secunde de arc. Nebuloasele planetare și-au primit numele pentru că, privite prin telescop, seamănă cu discuri fantomatice de planete. IC418 se află la circa 2.000 de ani-lumină distanță și are o dimensiune de aproximativ 0,2 ani-lumină, scrie Phys.org.

Evoluția unei stele muribunde

IC418 are avantajul unei serii aproape neîntrerupte de măsurători spectroscopice, încă din anii 1890, când tehnica abia se năștea.

Studiul a analizat aceste date, urmărind schimbările din spectru și din aspectul nebuloasei de-a lungul timpului. A fost o provocare, deoarece observațiile acoperă o perioadă ce include observații vizuale, fotografii pe plăci de sticlă, apoi filme și în final camere digitale și CCD moderne. Telescopul Hubble a surprins IC418 în repetate rânduri.

„Cele mai vechi date pe care le-am folosit sunt din 1893”, a declarat Albert Zijlstra (Universitatea din Manchester). „A fost făcută cu ochiul liber, dar descrierea a fost atât de bună încât am putut să o includem în studiu.”

O nebuloasă planetară ia naștere atunci când o stea intră în faza de gigant roșu și începe să elimine material în spațiu. În final, steaua colapsează și devine o pitică albă, de circa 0,6 mase solare, comprimată într-un volum comparabil cu cel al Pământului.

Stelele contribuie la îmbogățirea spațiului cu carbon

Steaua din centrul lui IC418 trece chiar acum prin această transformare de la gigant roșu la pitică albă. Soarele nostru și sistemul solar vor avea un destin similar peste aproximativ 5 miliarde de ani.

Acest studiu reprezintă prima analiză a evoluției unei stele pe parcursul a mai mult de un secol. Rezultatele sugerează nu doar indicii despre masa inițială versus finală a stelei, ci și faptul că aceasta se încălzește mult mai rapid decât oricare altă stea observată până acum – deși tot mai încet decât prevăd modelele.

Cercetătorii au descoperit că steaua centrală s-a încălzit cu 3.000°C de la descoperire, adică aproximativ 1.000°C la fiecare 40 de ani. Prin comparație, Soarele a avut nevoie de 10 milioane de ani pentru o creștere similară în faza de formare.

Această descoperire este importantă pentru că stelele aflate în astfel de stadii târzii contribuie la îmbogățirea spațiului cu carbon. Rezultatul sugerează că înțelegerea noastră asupra evoluției stelelor bogate în carbon trebuie revizuită.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Astronomii au descoperit că o nebuloasă întunecată ascunde un cuib de stele nou formate

ESO a dezvăluit o fotografie de 1,5 miliarde de pixeli cu Nebuloasa Puiul care Aleargă

Telescopul James Webb a surprins imagini uimitoare cu Nebuloasa Inelului

O nouă imagine surprinde o stea tânără care țâșnește ca o stropitoare în Nebuloasa Orion