Ingredientul secret din Nebuloasa Tarantulei, descoperit de astronomi

O nouă cercetare de la Observatorul Stratosferic pentru Astronomie în Infraroșu (SOFIA) a arătat că, de fapt, câmpurile magnetice din 30 Doradus, o regiune de hidrogen ionizat din inima Marelui Nor al lui Magellan, ar putea fi cheia comportamentului său surprinzător în ceea ce privește formarea de stele.

Cea mai mare parte a energiei din 30 de Doradus, numită și Nebuloasa Tarantulei, provine din grupul masiv de stele din apropierea centrului său, R136, care este responsabil pentru multiplele învelișuri de materie gigantice, aflate în expansiune.

• De ce s-ar putea să nu ne dăm seama niciodată dacă Inteligența Artificială devine conștientă?
• Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată

Dar în această regiune din apropierea centrului nebuloasei, la aproximativ 25 de parseci de R136, situația este puțin ciudată. Presiunea gazului de acolo este mai mică decât ar trebui să fie în apropierea radiației stelare intense de la R136, iar masa zonei este mai mică decât se așteptau cercetătorii pentru ca sistemul să rămână stabil.

Câmpuri magnetice complexe și organizate

Folosind camera de înaltă rezoluție Airborne Wideband Camera Plus (HAWC+) de la SOFIA, astronomii au studiat interacțiunea dintre câmpurile magnetice și gravitație în 30 de Doradus. Câmpurile magnetice, se dovedește, sunt ingredientul secret al regiunii, scrie NASA.

Studiul recent, publicat în The Astrophysical Journal, a descoperit că, în esență, câmpurile magnetice din această regiune sunt în același timp complexe și organizate, cu variații vaste ale geometriei având în vedere structurile în expansiune la scară largă implicate.

Dar cum ajută aceste câmpuri complexe, dar organizate, la supraviețuirea lui 30 Doradus?

Formarea de stele are loc în ciuda câmpurilor magnetice puternice

În cea mai mare parte a zonei, câmpurile magnetice sunt incredibil de puternice. Sunt suficient de puternice pentru a rezista la turbulențe, astfel încât pot continua să regleze mișcarea gazului și să mențină intactă structura norului. Acestea sunt, de asemenea, suficient de puternice pentru a împiedica gravitația să preia controlul și să prăbușească norul.

Totuși câmpul este mai slab în unele locuri, fapt ce permite gazului să scape și „să umfle” învelișurile gigantice. Pe măsură ce masa din aceste învelișuri crește, formarea de stele continuă, în ciuda câmpurilor magnetice puternice.

Observarea regiunii cu alte instrumente i-ar putea ajuta pe astronomi să înțeleagă mai bine rolul câmpurilor magnetice în evoluția lui 30 Doradus, dar și a altor nebuloase similare.

Vă recomandăm să citiți și:

Muzica stranie auzită de astronauții Apollo 10 pe fața nevăzută a Lunii

Omenirea ar putea intercepta mesaje de la civilizații extraterestre în următorii 100 de ani

Test de cultură generală. Unde este marginea Universului?

Un ciclon polar a fost observat pentru prima dată pe Uranus