Gena părului roșcat ar putea explica de ce unele răni nu se vindecă niciodată

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

De ce unele răni nu se vindecă niciodată? Milioane de oameni din întreaga lume trăiesc cu răni care pur și simplu nu se vindecă. Aceste leziuni de lungă durată, apărute adesea din cauza diabetului, circulației slabe sau presiunii prelungite, sunt dureroase, vulnerabile la infecții și pot afecta profund calitatea vieții. În cazuri severe, pot duce chiar la amputații.

Tratamentele actuale gestionează simptomele, dar nu întotdeauna cauza. De aici urmează pansamente, antibiotice și vizite repetate la clinică, uneori luni sau ani în șir, fără rezolvarea definitivă a problemei.

Cercetarea publicată recent de Jenna Cash, lector la University of Edinburgh (Scoția), și echipa ei aduce o perspectivă nouă asupra motivului pentru care unele răni nu se vindecă niciodată, ci rămân blocate în faza de inflamație, și sugerează o posibilă abordare terapeutică.

„Analizând țesut uman și modele experimentale, am descoperit că o moleculă din piele, numită MC1R, este constant dereglată în rănile cronice. Atunci când am stimulat această moleculă, inflamația a scăzut, iar procesul de vindecare a reînceput”, scrie cercetătoarea.

Gena părului roșcat este motivul pentru care unele răni nu se vindecă niciodată

MC1R este cunoscută în special ca fiind gena legată de părul roșcat și pielea foarte deschisă la culoare, însă rolurile sale sunt mult mai complexe. Ea se găsește pe multe tipuri de celule ale pielii: celule imunitare, keratinocite, fibroblaste și celule din pereții vaselor de sânge, influențând astfel etapele vindecării. O rană nu se închide pur și simplu; întâi apare inflamația, apoi această reacție trebuie oprită la momentul potrivit pentru ca repararea să poată începe. Dacă această oprire nu are loc, rana rămâne inflamată luni de zile.

Pentru a înțelege mecanismele, oamenii de știință au analizat mostre de țesut din trei tipuri importante de răni cronice: ulcere diabetice, ulcere venoase și escare. Deși cauzele lor diferă, toate prezentau aceeași problemă: mecanismul care ar trebui să reducă inflamația nu funcționa corect, iar MC1R și molecula sa parteneră, POMC, erau dezechilibrate.

Apoi au fost studiați șoareci care au o versiune nefuncțională a MC1R. Aceștia dezvoltau răni lente în vindecare, similare cu cele umane, bogate în celule inflamatorii și în structuri numite capcane extracelulare ale neutrofilelor, asociate cu inflamație persistentă. A fost creat și un nou model de ulcer cronic la șoareci pentru a testa posibile tratamente în condiții apropiate de cele din viața reală.

Un potențial tratament

Când a fost aplicat local un medicament ce activează selectiv MC1R, vindecarea s-a îmbunătățit vizibil: rănile produceau mai puțin exudat, vascularizarea creștea, iar stratul exterior al pielii începea să se refacă. Totodată, scădeau capcanele extracelulare și numărul de celule inflamatorii noi.

Aplicarea aceluiași tratament pe tăieturi mici, la animale sănătoase, a arătat beneficii suplimentare: flux sanguin mai bun, drenaj limfatic eficient și cicatrice reduse. Acest lucru sugerează că MC1R sprijină vindecarea nu doar în rănile problematice, ci și în situații obișnuite, subliniază ScienceAlert.

Rănile cronice sunt în creștere odată cu ratele globale de diabet, îmbătrânirea populației și obezitatea și reprezintă o povară majoră pentru sistemele de sănătate. De aceea, chiar și mici îmbunătățiri pot avea un impact uriaș.

Identificarea MC1R ca element-cheie afectat în rănile cronice deschide calea către tratamente noi, posibil sub formă de unguente sau geluri aplicate acasă. Mai sunt necesare cercetări, dar aceste rezultate oferă o explicație mai clară pentru rănile care nu se vindecă și aduc speranța unor terapii capabile să repornească procesul natural de reparare a pielii.

Studiuli a fost publicat în Immunology and Inflammation.

Vă recomandăm să citiți și:

Tratamenul letal al tăcerii. Despre oamenii care pedepsesc prin lipsa comunicării

Un studiu dezvăluie legătura puternică dintre diabet și pierderea auzului

Efectul Dunning-Kruger: de ce oamenii incompetenți se cred excepționali

Psihologia respectului. De la filosofia lui Kant la cercetările în neuroștiință: cum recunoașterea demnității celuilalt ne modelează mintea, relațiile și societatea