Prima gaură neagră fotografiată de omenire a lansat un jet cosmic lung de 3.000 de ani-lumină

Folosind Event Horizon Telescope (EHT), astronomii au reușit să urmărească înapoi până la sursă un „arzător cosmic” cu o lungime de aproximativ 3.000 de ani-lumină: gaura neagră supermasivă M87*, cunoscută ca fiind prima gaură neagră fotografiată vreodată de omenire. Descoperirea i-ar putea ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă mai bine cum se formează aceste jeturi extrem de puternice de particule încărcate electric, care se deplasează cu viteze apropiate de cea a luminii.

M87*, prima gaură neagră fotografiată vreodată, se află în centrul galaxiei Messier 87 (M87), situată la circa 55 de milioane de ani-lumină distanță de Pământ. Imaginea istorică a acestei găuri negre, cu o masă echivalentă cu cea a 6,5 miliarde de sori, a fost realizată de EHT în 2017 și făcută publică în aprilie 2019.

• Test de cultură generală. Care este cea mai bună metodă de a scoate o așchie?
• Un nou studiu schimbă tot ce știam despre modul în care funcționează memoria

Pe lângă faptul că este mult mai masivă decât gaura neagră din centrul Căii Lactee, Sagittarius A* (care are aproximativ 4 milioane de mase solare), M87* este și o gaură neagră activă. Aceasta înghite intens gazul și praful din jur și lansează jeturi extrem de energice din regiunile polare. Totuși, originea exactă a acestor jeturi și mecanismul care le alimentează rămân, în mare parte, necunoscute.

Ce informații noi ne oferă prima gaură neagră fotografiată vreodată?

Pentru a înțelege mai bine jetul produs de M87*, cercetătorii au analizat observațiile EHT din 2021, folosind tehnica interferometriei cu bază foarte lungă (VLBI). Această metodă permite observarea structurilor foarte mici din jurul găurilor negre supermasive, precum inelul strălucitor de materie supraîncălzită care apare în celebra imagine din 2019, practic „umbra” găurii negre. Noile date au permis, în sfârșit, conectarea acestui inel luminos cu baza jetului care erupe din M87*, indicând un punct probabil de origine, scrie Space.com.

„Acest studiu reprezintă un pas timpuriu în conectarea ideilor teoretice despre lansarea jeturilor cu observațiile directe. Identificarea zonei din care ar putea porni jetul și a legăturii sale cu umbra găurii negre adaugă o piesă esențială la puzzle și ne apropie de înțelegerea modului în care funcționează motorul central”, a declarat Saurabh, coordonatorul echipei de la Institutul Max Planck pentru Radioastronomie (Germania).

Ce putem afla din observații viitoare?

Prin modelarea găurii negre supermasive, Saurabh a constatat că emisiile radio absente din observațiile EHT dintre 2017 și 2019, dar prezente în cele din 2021, provin probabil dintr-o regiune compactă aflată la mai puțin de o zecime de an-lumină de gaura neagră. Această zonă este asociată cu baza jetului M87* și îi corespunde brațului sudic al unui alt jet observat în unde radio.

„Am observat partea interioară a jetului din M87 timp de mulți ani, cu experimente VLBI globale și o rezoluție tot mai mare, iar în 2019 am reușit, în cele din urmă, să distingem umbra găurii negre. Este uimitor să vedem cum reușim treptat să combinăm aceste observații revoluționare la mai multe frecvențe și să completăm imaginea regiunii din care pornesc jeturile”, a spus Hendrik Müller, de la Observatorul Național de Radioastronomie (NRAO) din SUA.

În continuare, echipa intenționează să realizeze observații suplimentare ale lui M87* pentru a înțelege mai bine structura jetului și pentru a surprinde detalii mai fine. Acest lucru ar putea duce la o perspectivă mai clară asupra modului în care găurile negre supermasive influențează mediul din jurul lor.

Viitorul imaginilor cu găuri negre se anunță promițător.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista Astronomy & Astrophysics.

Vă recomandăm să citiți și:

Oamenii de știință au descoperit un obiect imposibil în spațiul îndepărtat

Astronomii au rezolvat un mister al uneia dintre cele mai ciudate stele de pe cer

Test de cultură generală. Ce este antimateria?

Un crater din Canada, numit și „Ochiul din Quebec”, arată extrem de ciudat