Misofonia, afecțiunea în care sunetele obișnuite devin insuportabile

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cineva mestecă lângă tine. În spate, un coleg apasă ritmic pe un pix. Dintr-un colț al încăperii se aude, la intervale regulate, click-ul unui mouse. Pentru cei mai mulți oameni sunt zgomote banale, pe care după câteva secunde nici nu le mai observă. Pentru persoanele cu misofonie, însă, ele pot declanșa aproape instantaneu furie, anxietate, tensiune sau nevoia urgentă de a pleca din încăpere. Departe de a fi o simplă iritare trecătoare, această stare este o condiție documentată în cercetarea psihologică și neurologică, care influențează modul în care creierul procesează stimulii auditivi.

Termenul „misofonie” a fost introdus în 2001, după ce cercetătorii au observat că unii pacienți reacționau extrem de puternic doar la anumite sunete, nu la zgomot în general. Acești pacienți nu descriau o sensibilitate globală, precum cea caracteristică hiperacuziei, nici senzații auditive fantomă, precum în tinitus. Relatau, în schimb, reacții disproporționate la câteva sunete bine definite, de obicei repetitive, cotidiene, produse fie de oameni, fie de obiecte.

Mai recent, cercetătorii au reușit să contureze mai precis mecanismele acestei condiții. Dr. Heather Hansen, psiholog la College of William and Mary și director al Misophonia Research Network, explică faptul că diferența esențială dintre „sunetele enervante” și misofonie este impactul asupra vieții de zi cu zi. Pentru o persoană afectată, un sunet declanșator nu generează doar enervare, ci o reacție care perturbă activitatea imediată: dificultate de concentrare, impulsul de a părăsi încăperea, tensiune corporală, agitație sau chiar panică. În unele cazuri, aceste reacții interferează cu munca, relațiile de familie și funcționarea socială.

Cât de frecventă este, totuși, misofonia?

Multă vreme s-a crezut că misofonia este rară. Cercetările din ultimii ani sugerează însă contrariul. Cele mai solide estimări arată că aproximativ 5% dintre adulți prezintă forme semnificative ale acestei condiții, iar rezultatele sunt similare în mai multe țări, inclusiv în Statele Unite, Germania și Turcia. Totuși, estimările diferă deoarece cercetătorii folosesc încă metode diferite de evaluare, iar misofonia nu are, deocamdată, criterii de diagnostic acceptate la nivel internațional.

Ce declanșează reacția?

Interesant este că nu intensitatea zgomotului contează cel mai mult. De multe ori, un sunet foarte discret poate provoca o reacție mai puternică decât unul mult mai zgomotos.

Cele mai frecvent raportate sunt sunetele produse de gură sau nas – mestecatul, înghițitul sau respirația zgomotoasă –, însă lista nu se oprește aici. Unele persoane sunt profund afectate de tastat, picurarea apei sau clicurile repetate ale unui pix ori ale mouse-ului. Altele reacționează la mișcări asociate acestor sunete, precum vibrația piciorului sau mișcarea maxilarului. Nu există, deocamdată, o caracteristică acustică universală care să explice toate aceste reacții. Repetitivitatea pare să joace un rol important, dar nu explică întregul fenomen.

Interesant este că, în multe cazuri, reacția este mai puternică atunci când sunetul este produs de o persoană apropiată – un membru al familiei, partenerul sau un coleg –, decât atunci când provine de la un necunoscut. De ce se întâmplă acest lucru nu este încă pe deplin înțeles, însă fenomenul apare frecvent în studiile dedicate misofoniei.

Ce se întâmplă în creier?

Studiile de imagistică cerebrală arată că persoanele cu misofonie activează mai intens o regiune numită insula anterioară, implicată în procesarea emoțiilor și în evaluarea importanței stimulilor din jur. Cu alte cuvinte, creierul lor nu percepe acel sunet doar ca pe un simplu zgomot, ci îi atribuie o încărcătură emoțională mult mai mare decât în cazul majorității oamenilor.

Există și indicii privind legătura dintre misofonie și alte afecțiuni. Anxietatea, tulburările obsesiv-compulsive și unele forme de hipersensibilitate senzorială apar frecvent în rândul persoanelor afectate, însă cercetările nu au identificat o suprapunere clară cu un diagnostic anume. Tocmai de aceea, numeroși specialiști susțin că misofonia ar trebui recunoscută ca o condiție distinctă.

Cum influențează viața de zi cu zi?

Impactul asupra vieții personale poate fi considerabil. Pentru un elev sau un student, un examen într-o sală complet liniștită poate deveni extrem de dificil dacă fiecare foșnet de hârtie, fiecare pix sau fiecare respirație zgomotoasă devine imposibil de ignorat.

Mulți oameni relatează dificultăți în relațiile apropiate, tensiuni la locul de muncă sau probleme academice. Munca într-un open-space, cinele în familie ori simple discuții într-o încăpere liniștită pot deveni situații pe care ajung să le evite.

Există soluții?

Cercetările sunt încă la început, însă unele rezultate sunt încurajatoare. Terapia cognitiv-comportamentală pare să reducă intensitatea reacțiilor la unele persoane, iar cercetătorii încearcă să înțeleagă cum poate fi ajutat creierul să interpreteze diferit sunetele declanșatoare.

O altă direcție de cercetare pornește de la celebrul efect McGurk, fenomen care arată că ceea ce vedem poate modifica felul în care percepem ceea ce auzim. Unele experimente sugerează că reacția emoțională se poate diminua atunci când sunetul este asociat cu o altă imagine sau cu un alt context decât cel care îl declanșează în mod obișnuit. Aceste rezultate indică faptul că misofonia nu ține doar de auz, ci și de modul în care creierul combină informațiile vizuale și auditive.

Pentru mulți oameni, misofonia rămâne o condiție greu de explicat celor din jur. Cei care nu o trăiesc tind să creadă că este vorba doar despre lipsă de răbdare sau exagerare. Cercetările din ultimii ani arată însă că reacțiile au la bază mecanisme neurologice reale. Chiar dacă mai sunt multe întrebări fără răspuns, un lucru este deja clar: pentru persoanele cu misofonie, un zgomot aparent banal poate deveni o sursă autentică de suferință.

Știați că?

Termenul „misofonie” a fost introdus abia în 2001, deși persoane cu simptome similare au fost descrise cu mult înainte.

Cele mai frecvente sunete declanșatoare sunt mestecatul, sorbitul, respirația zgomotoasă, tastatul și clicul repetitiv al unui pix.

Studiile recente estimează că aproximativ 5% dintre adulți prezintă forme semnificative de misofonie.

Misofonia este diferită de hiperacuzie. Persoanele cu hiperacuzie sunt sensibile la intensitatea tuturor sunetelor, în timp ce în misofonie reacțiile apar doar la anumite zgomote specifice.

Cercetătorii încearcă încă să stabilească dacă misofonia va deveni, în viitor, un diagnostic clinic distinct.

Surse:

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10523344/

https://www.cell.com/current-biology/comments/S0960-9822(16)31530-5

https://www.frontiersin.org/journals/neuroscience/articles/10.3389/fnins.2022.893903/full

Vă mai recomandăm să citiți și:

Iată cum se reconfigurează creierul pe măsură ce tinitusul devine o afecțiune cronică!

„Ce cretin!”: Afecțiunea medicală de la care provine una dintre cele mai folosite insulte

O afecțiune rară te face să crezi că îi recunoști pe toți cei pe care îi vezi

Migrena, acum înțeleasă mai bine ca oricând. Ce provoacă afecțiunea neurologică?