De ce psihologul tace când tu aștepți un răspuns? Ce urmărește, de fapt, prin întrebările sale

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Atunci când îi povestești psihologului ceva important, aștepți un răspuns. În loc să-ți spună imediat ce crede sau ce ar trebui să faci, lasă câteva secunde de liniște și apoi te întreabă ceva. Uneori revine asupra aceleiași idei, dar cu o abordare diferită.

Pentru cineva care merge pentru prima dată la terapie, toate acestea pot părea ciudate. De ce nu răspunde? De ce mă întreabă din nou același lucru? De ce nu-mi spune pur și simplu ce ar trebui să fac?

Răspunsul ține, în parte, de felul în care funcționează psihoterapia. Tăcerea, întrebările și chiar sfaturile pot fi folosite în moduri diferite, în funcție de situație și de tipul de terapie.

De ce tace psihologul?

Tăcerea este una dintre intervențiile cel mai ușor de interpretat greșit.

Un studiu amplu publicat în 2023, care a analizat cercetările existente despre tăcerea din psihoterapie, a găsit că aceasta poate fi asociată atât cu procese utile, precum reflecția și apariția unor perspective noi, cât și cu retragerea sau blocarea clientului. Cercetătorii subliniază că nu simplul fapt că terapeutul tace este important, ci funcția pe care o are acea tăcere în momentul respectiv.

De exemplu, după ce spui „Mi-am dat seama că fac mereu același lucru în relațiile mele”, psihologul poate să nu răspundă imediat. Pauza îți poate oferi timp să continui ideea sau să observi ce simți, dar nu există dovezi că orice tăcere produce automat un astfel de efect.

Ceea ce nu înseamnă însă că orice tăcere din cabinet este utilă. Cercetările arată că unele forme de tăcere pot fi percepute ca distanțare sau dezinteres, mai ales atunci când nu se potrivesc cu ceea ce se întâmplă în ședință.

Un alt studiu, care a analizat 84 de înregistrări din ședințe de motivational interviewing, nu a găsit dovezi convingătoare că o tăcere mai lungă duce, în sine, la o exprimare emoțională mai mare.

Cu alte cuvinte, tăcerea nu este o tehnică ce „funcționează” automat. Contează de ce apare și cum este trăită de persoana aflată în terapie.

De ce îți pune psihologul atâtea întrebări?

O altă surpriză pentru mulți clienți este că terapia poate conține foarte multe întrebări.

Să spunem că afirmi: „M-am enervat când nu m-a sunat.” Psihologul poate continua: „Ce te-a deranjat cel mai mult?” Sau: „Ce ai crezut în acel moment că înseamnă faptul că nu te-a sunat?”

Cele două întrebări nu caută neapărat aceeași informație. Prima poate clarifica emoția, iar a doua poate explora interpretarea pe care ai dat-o situației.

O analiză a cercetărilor despre întrebările folosite în psihoterapie, publicată în 2023, a găsit că efectele lor diferă în funcție de tip și context. Întrebările deschise au fost asociate, în unele studii, cu o exprimare emoțională mai mare și cu explorarea experiențelor personale, dar alte cercetări au indicat și efecte negative.

Un alt studiu, realizat în ședințe de psihoterapie psihodinamică, a observat că întrebările deschise despre sentimente au fost urmate de mai multe cuvinte legate de emoții decât întrebările închise despre fapte.

Așadar, dacă psihologul reformulează o întrebare sau revine asupra aceluiași subiect, nu înseamnă neapărat că a uitat ce i-ai spus. Poate încerca să afle ce se află dincolo de răspunsul inițial.

De ce nu îți spune pur și simplu ce să faci?

Este una dintre cele mai răspândite așteptări legate de terapie: „I-am spus problema, acum ar trebui să-mi spună soluția”.

În realitate, psihologii oferă uneori sfaturi, sugestii sau recomandări. O analiză a cercetărilor publicată în 2023 arată că astfel de intervenții apar în multe forme de psihoterapie. Cele șapte studii analizate, care au inclus 327 de clienți și 131 de terapeuți, au găsit rezultate diferite în funcție de momentul și modul în care erau evaluate efectele acestor intervenții.

Prin urmare, faptul că un psiholog nu îți spune imediat „fă asta” nu înseamnă că nu are o opinie.

În anumite situații, scopul este ca persoana să înțeleagă mai bine cum gândește, ce simte și ce alternative are înainte de a lua o decizie. În alte forme de terapie, terapeutul poate fi mai direct și poate propune exerciții sau comportamente pe care clientul să le încerce între ședințe.

Niciuna dintre variante nu este, în sine, dovada că terapia este bună sau rea.

Un psiholog poate să îți spună și lucruri pe care nu ai vrea să le auzi

Faptul că terapeutul nu îți dă sfaturi nu înseamnă că trebuie să fie mereu de acord cu tine. Psihoterapia poate include observații, întrebări sau interpretări care te fac să privești o situație dintr-un unghi incomod.

O analiză sistematică a cercetărilor despre intervențiile verbale ale terapeuților a găsit că afirmațiile de susținere și explorare, precum și intervențiile care abordează relația terapeutică, pot avea asocieri pozitive cu rezultatele tratamentului. În schimb, intervențiile prea controlatoare sau prea provocatoare pot avea efecte negative.

De exemplu, un psiholog poate spune:

„Observ că atunci când vorbești despre acest subiect te învinovățești imediat.” Ceea ce nu este un sfat. Este o observație despre un tipar care poate merita explorat.

De ce revine psihologul la același subiect?

Uneori, clientul oferă un răspuns foarte rapid și trece mai departe. „Nu m-a deranjat.” Psihologul poate întreba: „Ești sigur că nu te-a deranjat?” Sau poate reveni după câteva minute la aceeași situație.

Nu înseamnă neapărat că încearcă să obțină un anumit răspuns. Poate urmări o neconcordanță între ceea ce spui, felul în care o spui și alte lucruri pe care le-ai povestit.

Cercetările despre procesul terapeutic arată că explorarea emoțiilor, a gândurilor și a felului în care persoana își interpretează experiențele este o componentă importantă a multor forme de psihoterapie.

Dar există și aici o limită: faptul că un psiholog pune întrebări nu înseamnă automat că întrebările sunt bune sau necesare. Cercetarea arată că întrebările pot avea atât efecte pozitive, cât și negative.

Când tăcerea nu mai este utilă?

O pauză de câteva secunde după o informație importantă este diferită de o situație în care clientul rămâne constant fără să înțeleagă ce se întâmplă în ședință.

Cercetătorii care au analizat tăcerile din psihoterapie fac tocmai această distincție între tăcerile productive și cele care pot bloca procesul. Uneori, tăcerea poate face parte din procesul de explorare. Alteori, poate fi asociată cu retragerea sau dezangajarea clientului. De aceea, nu există o regulă de tipul „un psiholog bun trebuie să vorbească puțin” sau, dimpotrivă, „trebuie să vorbească mult”.

Dar dacă eu am nevoie de un răspuns?

Poți spune asta: „Am nevoie să mă ajuți să înțeleg ce fac.” „Nu știu ce să fac și aș vrea să-mi spui ce părere ai.” „Tăcerea asta mă face să cred că nu știi ce să-mi răspunzi.”

Toate pot deveni subiecte de discuție în terapie.

Relația dintre client și psiholog nu este o probă în care trebuie să ghicești ce vrea terapeutul să auzi. Poți întreba de ce îți pune anumite întrebări, de ce a făcut o pauză sau de ce nu îți oferă o soluție directă.

Uneori, chiar felul în care reacționezi la aceste momente poate deveni material pentru discuția din terapie.

Terapia nu arată la fel pentru toată lumea

Există numeroase forme de psihoterapie, iar tehnicile diferă. În unele terapii, terapeutul poate fi mai activ și poate oferi teme sau recomandări. În altele, întrebările și explorarea experienței personale ocupă mai mult spațiu. Chiar și în cadrul aceleiași abordări, modul de lucru poate varia de la un client la altul.

De aceea, nu există o singură imagine corectă a unei ședințe de terapie.

Un psiholog care vorbește puțin nu este automat mai bun decât unul care explică mult. Un terapeut care oferă sugestii nu este automat mai puțin profesionist decât unul care pune întrebări. Important este dacă intervențiile folosite se potrivesc situației și contribuie la procesul terapeutic.

Iar cercetarea susține tocmai această perspectivă: efectele tăcerii, întrebărilor și recomandărilor depind de context și nu pot fi evaluate separat de relația terapeutică și de ceea ce se întâmplă cu clientul.

Ce se întâmplă, de fapt, în acele secunde de tăcere?

Uneori, psihologul tace pentru că nu vrea să umple imediat spațiul cu propriul răspuns. Uneori întreabă din nou pentru că primul răspuns nu este suficient pentru a înțelege ce se întâmplă. Uneori oferă o sugestie, iar alteori nu o face.

Niciuna dintre aceste variante nu are valoare terapeutică în sine. Contează motivul pentru care este folosită, momentul și felul în care reacționează persoana aflată în terapie.

Poate că cel mai util lucru pe care îl poți face într-o astfel de situație este și cel mai simplu: să întrebi. „De ce mă întrebi asta?” „De ce ai tăcut acum?” „Ce urmărești cu întrebarea asta?”

Într-o relație terapeutică bună, întrebările clientului nu ar trebui să fie o problemă. Nu este obligatoriu ca fiecare tăcere, întrebare sau recomandare să aibă un efect pozitiv, însă toate pot avea un rol atunci când sunt folosite potrivit situației și relației terapeutice.

Știați că?

O analiză din 2023 a 33 de studii despre tăcerea în psihoterapie a arătat că aceasta poate fi asociată atât cu procese precum insightul și simbolizarea, cât și cu dezangajarea clientului.

O analiză a cercetărilor despre întrebările din psihoterapie a concluzionat că efectele lor sunt mixte: întrebările deschise pot favoriza exprimarea emoțională și explorarea, dar unele întrebări pot avea efecte negative asupra percepției clientului despre terapeut.

Într-un studiu pe 88 de clienți și 33 de terapeuți aflați în formare, întrebările deschise despre sentimente au fost urmate de o utilizare mai frecventă a cuvintelor legate de emoții decât întrebările închise despre fapte.

O analiză a șapte studii despre sfaturi, sugestii și recomandări oferite de terapeuți a constatat efecte diferite în funcție de context și de momentul la care era măsurat rezultatul.

Surse:

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37023283/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36848101/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36931814/

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri

De ce acceptăm atât de puțin într-o relație? Psihologii explică mecanismul din spatele „firimiturilor emoționale”

De ce ne îndrăgostim? Ce spune biologia, ce spune psihologia

De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității