Ce nu este deontologic să se întâmple atunci când mergi la psiholog? Unde se termină terapia și începe abuzul

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Atunci când intri într-un cabinet de psihologie, intri într-o relație profesională. Psihologul nu este un prieten, un confident oarecare sau o persoană care poate face orice consideră util pentru că „știe mai bine”. Există reguli privind confidențialitatea, consimțământul, competența profesională și limitele relației cu clientul.

În România, Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică stabilește explicit aceste obligații și precizează că standardele sale sunt reguli de conduită profesională a căror respectare este obligatorie. Documentul este aprobat de Colegiul Psihologilor din România și publicat în Monitorul Oficial.

Nu ar trebui să începi un proces terapeutic fără să știi, într-un limbaj pe care îl poți înțelege, ce fel de intervenție urmează, ce metode vor fi folosite, care sunt posibilele riscuri, ce alternative există și cât costă serviciile.

Psihologul trebuie să îți explice ce urmează să facă

Codul deontologic românesc prevede că, înainte de începerea serviciului, psihologul trebuie să obțină consimțământul informat. Clientul trebuie să primească informații despre scopul și natura activității, beneficii și riscuri, alternative, costuri, limitele confidențialității și dreptul de a refuza sau de a se retrage. Informațiile trebuie oferite într-un limbaj simplu și adecvat nivelului de înțelegere al beneficiarului.

Asta înseamnă că nu este normal să auzi: „Nu trebuie să știi ce fac, ai încredere în mine”.

Psihologul poate avea experiență și expertiză, dar clientul nu își pierde dreptul de a înțelege ce i se întâmplă.

Nu ar trebui să fii presat să continui terapia

Un client poate decide să renunțe la un serviciu psihologic. Codul românesc spune că beneficiarul trebuie informat încă de la primul contact că poate renunța în orice moment, iar psihologul trebuie să respecte, cu limitele prevăzute de lege și de situația profesională concretă, dreptul clientului de a refuza sau de a opri serviciul.

Acest lucru este important mai ales într-o relație în care există o diferență mare de putere și de cunoaștere.

Psihologul poate explica de ce consideră că terapia ar trebui continuată. Nu ar trebui însă să transforme această opinie într-o amenințare, presiune sau condiție pentru a primi în continuare ajutor.

Ce îi spui psihologului trebuie să rămână confidențial

Confidențialitatea este una dintre bazele relației terapeutice. Codul deontologic prevede că informațiile confidențiale pot fi divulgate doar cu consimțământul persoanei, într-o formă care nu permite identificarea ei sau în situațiile în care legea impune ori permite divulgarea pentru un scop legitim. Chiar și atunci, trebuie transmise doar informațiile necesare.

Asta înseamnă că psihologul nu ar trebui să povestească altor persoane despre viața ta doar pentru că povestea este interesantă.

Există situații în care informațiile pot fi discutate profesional, de exemplu în consultarea cu alți specialiști. Și aici există însă limite: codul românesc prevede că informațiile confidențiale trebuie protejate, iar folosirea lor în scopuri științifice sau didactice trebuie să păstreze riguros anonimatul.

Regulile nu înseamnă că secretul profesional este absolut în orice împrejurare. Există situații în care legea poate impune sau permite divulgarea unor informații, iar acestea trebuie tratate în limitele prevăzute de lege și de regulile profesiei.

Psihiatrii Robert I. Simon și Thomas G. Gutheil au insistat în literatura de specialitate asupra importanței limitelor profesionale. Simon scria că este „datoria profesională a terapeutului” să stabilească și să mențină limite compatibile cu îngrijirea adecvată a pacientului.

Nu ar trebui să existe înregistrări făcute pe ascuns

Un psiholog nu ar trebui să te înregistreze audio sau video fără să știi.

Codul deontologic românesc prevede că pentru realizarea unor înregistrări audio sau video în cadrul serviciilor psihologice este necesar consimțământul persoanei.

Dacă înregistrările unei ședințe sunt folosite ulterior pentru formare sau supervizare, este necesar consimțământul prealabil al clientului.

De aceea, dacă afli că ședințele tale au fost înregistrate fără să fii informat, situația merită tratată serios.

Psihologul nu ar trebui să devină „prietenul” tău

O relație terapeutică presupune apropiere emoțională, dar nu este o prietenie.

Psihologul poate afla lucruri foarte intime despre client, însă această vulnerabilitate nu îi oferă dreptul de a transforma relația profesională într-una personală.

Codul românesc spune că psihologii trebuie să evite relațiile extraprofesionale cu clienții deoarece acestea pot reduce distanța profesională necesară și pot duce la conflicte de interese sau abuz. De asemenea, sunt interzise relațiile sexuale cu clienții.

Asta nu înseamnă că orice contact în afara cabinetului este automat o abatere. Un salut pe stradă sau o situație socială întâmplătoare nu transformă prin ea însăși relația într-una neetică. Problema apare atunci când relația personală poate afecta obiectivitatea psihologului, poate crea confuzie sau poate pune clientul într-o poziție vulnerabilă.

Cercetătorii Kenneth Pope și Patricia Keith-Spiegel fac o distincție importantă: nu orice „trecere” peste o limită profesională este automat o încălcare. Unele gesturi pot fi justificate în contextul terapiei, însă altele pot afecta alianța terapeutică sau pot produce rău.

Relațiile sexuale cu un client sunt incompatibile cu rolul terapeutic

Aici regula este mult mai clară.

Codul deontologic românesc prevede că psihologii nu se angajează în relații sexuale cu clienții și reglementează separat relațiile sexuale cu foștii clienți.

Și literatura de specialitate este foarte fermă. Psihologul Jeffrey E. Barnett scrie că intimitatea sexuală cu clienții este „inadecvată în toate circumstanțele”. Literatura de specialitate tratează acest tip de relație ca pe o încălcare gravă a limitelor profesionale, având în vedere diferența de putere și vulnerabilitatea pacientului.

Problema nu este doar faptul că există o regulă profesională. Clientul intră în terapie într-o poziție de vulnerabilitate, iar terapeutul deține informații intime și o poziție de autoritate pe care celălalt nu o are.

Situația este atât de problematică încât și relațiile cu foștii clienți sunt tratate separat. Codul românesc interzice relațiile sexuale cu foștii clienți pentru cel puțin doi ani de la întreruperea sau încheierea relației psihoterapeutice.

Psihologul nu ar trebui să îți ceară favoruri

Banii trebuie stabiliți clar, înainte.

Codul deontologic prevede că onorariul trebuie convenit cu beneficiarul și că psihologul trebuie să îl informeze în avans asupra condițiilor financiare. De asemenea, psihologul nu poate condiționa intervenția sau rezultatele acesteia de obținerea unor favoruri pentru sine sau pentru alte persoane.

Asta face problematică orice situație în care clientul este presat să ofere servicii personale, cadouri sau alte avantaje în schimbul terapiei.

Codul stabilește chiar că psihologii nu vor accepta recompense, cadouri sau favoruri suplimentare față de onorariul convenit și că nu trebuie să profite de poziția lor profesională.

Psihologul nu trebuie să pretindă că este mai calificat decât este

Un alt semnal important apare înainte chiar de prima ședință.

Codul deontologic cere psihologilor să prezinte onest specializările, competențele, afilierile și experiența profesională și să folosească doar titlurile pentru care au dreptul. De asemenea, trebuie să își recunoască limitele profesionale.

Așadar, afirmații precum „sunt specialist în orice problemă psihologică” sau prezentarea unei formări pe care psihologul nu o are nu sunt simple exagerări de marketing. Codul prevede explicit obligația de onestitate cu privire la competențe și calificări.

Nu este etic nici să ți se promită rezultate garantate

Un psiholog nu poate ști că o anumită terapie va funcționa sigur pentru o anumită persoană.

Codul românesc cere prezentarea cu onestitate a rezultatelor și a limitelor acestora și obligă psihologii să distingă între fapte, opinii, teorii și ipoteze. În plus, regulile privind publicitatea interzic afirmațiile care creează așteptări nejustificate privind obținerea unor rezultate favorabile.

„Îți garantez că după zece ședințe vei fi vindecat” nu este genul de promisiune pe care ar trebui să o facă un profesionist.

Psihologul trebuie să țină cont și de limitele propriei competențe

Un profesionist nu trebuie să accepte orice caz doar pentru că persoana din fața lui este dispusă să plătească.

Federația Europeană a Asociațiilor de Psihologi subliniază în Meta-Codul său de etică faptul că psihologii trebuie să își recunoască limitele de competență și să ofere numai serviciile și tehnicile pentru care sunt calificați prin educație, formare sau experiență.

Acest principiu este important mai ales atunci când clientul ajunge într-o situație complexă. Uneori, răspunsul profesionist nu este „pot rezolva eu tot”, ci îndrumarea către alt specialist.

Ce se întâmplă dacă terapia nu mai ajută?

Nici continuarea ședințelor la nesfârșit nu este automat un semn de profesionalism.

Codul deontologic românesc spune că psihologul trebuie să încheie terapia dacă există dovezi clare că beneficiul pentru client a dispărut sau dacă menținerea terapiei poate produce daune. Atunci când psihologul este indisponibil pentru o perioadă mai lungă, trebuie, în anumite condiții, să ajute clientul să găsească un alt specialist.

Psihoterapia nu ar trebui să devină un abonament pe viață doar pentru că există încă o ședință disponibilă în calendar.

Nu orice lucru care te face să te simți inconfortabil este o încălcare deontologică
Aici este o altă nuanță importantă. O terapie poate fi dificilă. Poți vorbi despre lucruri dureroase, poți fi contrazis, poți primi întrebări care te deranjează sau poți descoperi lucruri despre tine pe care nu ai fi vrut să le vezi.

Disconfortul nu este, singur, dovada unei abateri.

Problema apare atunci când comportamentul psihologului depășește limitele profesionale sau când clientul este exploatat, manipulat, umilit, discriminat ori pus într-o situație de risc. Codul românesc interzice hărțuirea, abuzul, exploatarea și relațiile care creează conflicte de interese sau pot produce prejudicii clientului.

Cercetătorii care au studiat limitele în psihoterapie atrag tocmai atenția asupra acestei diferențe: unele situații aparent neobișnuite pot avea o justificare terapeutică, în timp ce încălcarea limitelor poate afecta relația terapeutică și poate produce rău.

Ce ar trebui să poată spune un client după prima ședință?

Ar trebui să știe ce fel de serviciu primește, care sunt limitele confidențialității, cât costă, ce presupune terapia și ce drepturi are.

Ar trebui să știe, de asemenea, că poate pune întrebări, poate cere explicații și poate spune că nu este de acord cu o anumită intervenție.

Psihologul are autoritate profesională, dar această autoritate nu anulează autonomia clientului. Principiul autonomiei și dreptului clientului de a încheia relația profesională este prevăzut și în Meta-Codul european de etică.

Iar unele limite, așa cum am și menționat deja, nu sunt negociabile: exploatarea clientului, abuzul, hărțuirea, divulgarea nejustificată a informațiilor confidențiale și relațiile sexuale cu clienții sunt incompatibile cu conduita profesională prevăzută de Codul deontologic.

Știați că?

Codul deontologic românesc cere consimțământ informat înainte de începerea serviciilor psihologice și prevede că informațiile trebuie prezentate într-un limbaj simplu, accesibil clientului.

Înregistrările audio sau video realizate în cadrul serviciilor psihologice necesită consimțământul clientului.

Psihologii din România nu trebuie să se angajeze în relații sexuale cu clienții și trebuie să evite relațiile extraprofesionale care pot duce la conflicte de interese, exploatare sau prejudicierea clientului.

Psihologii trebuie să își prezinte corect competențele și calificările și să nu creeze, prin publicitate, așteptări nejustificate privind rezultatele terapiei.

Surse:

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/211126

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/18386835/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/24375452/

https://www.efpa.eu/wp-content/uploads/2025/06/2025-06-03_efpa-meta-code-of-ethics-1.pdf

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri

De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității

De ce ne îndrăgostim? Ce spune biologia, ce spune psihologia

Cum ne formează copilăria relațiile de adulți. Povestea psihologului care a schimbat felul în care înțelegem iubirea