Vinul în secolul XXI

Întâmplări vechi şi noi, prevestiri pentru viitor

Într-un acces de puritanism năprasnic, Burebista a pus să fie distruse viile, lăsând bietul popor dac fără băutura lui de suflet – asta e, probabil, anecdota noastră preferată din întreaga istorie a vinului. Pe următoarele locuri în topul popularităţii se situează asocierea dintre Ştefan cel Mare şi vinul de Cotnari, precum şi laudele aduse de Dimitrie Cantemir vinurilor moldoveneşti în a sa Descriptio Moldaviae. Acestea şi multe altele sunt câteva dintre faptele cuprinse în povestea lungă şi cu buchet bogat a vinului. Istoria de peste zece milenii – după estimările unor arhelogi – a vinului e împodobită cu multe alte întâmplări, tragice, comice sau nici aşa, nici aşa, dar pasionante în felul lor, pentru cei care percep imaginea de ansamblu şi înţeleg vinul ca pe o părticică din mozaicul complicat al evoluţiei culturale a umanităţii.

• Max Born, părintele mecanicii cuantice. Câștigător al Premiului Nobel pentru Fizică
• Piotr Ilici Ceaikovski, cel mai popular compozitor rus din istorie. Autorul operelor „Frumoasa din pădurea adormită”…

Dar acestea sunt întâmplări vechi. Ce se petrece însă cu vinul în zilele noastre? Ce noutăţi despre el aduc cercetările medicale de ultimă oră? Ce-au mai descoperit, în legătură cu vinul, studiile de psihologie? Ce se întâmplă şi ce se va întâmpla cu vinul în condiţiile încălzirii globale, care nu iartă nimic?

Iată că, departe de a fi bine cunoscut şi perfect înţeles, în ciuda lungii sale legături cu omul, vinul naşte în continuare întrebări, mirări, revelaţii. Pentru ilustrare, trecem în revistă câteva descoperiri interesante şi recente ce au în centru vinul.

Ziceam că schimbările climatice nu iartă nimic de pe planeta asta, deci nici vinul nu va scăpa influenţei acestui fenomen. De altfel, efectele sunt deja perceptibile.
Dar, dacă unele regiuni viticole (de azi) îşi vor pierde supremaţia, s-ar putea să asistăm, în Europa, la înaintarea viţei de vie spre nord, până la latitudini la care azi, într-o climă rece, aspră, cresc doar ierburi şi arbuşti mărunţi.

Acum câteva secole, cam între anii 950- 1250, a existat în Europa o epocă – numită de specialiştii climatologi Perioada Caldă Medievală – când clima Angliei, de pildă, era mult mai blândă decât acum. Pe atunci, după cum dovedesc textele medievale, viţa de vie creştea pe suprafeţe destul de mari în partea de sud a Angliei. Odată cu secolul al XV-lea, viticultura engleză a decăzut. Unii pun faptul pe seama desfiinţării, de către regele Henric al VIII-lea, a mânăstirilor, cărora le aparţineau viile, în marea lor majoritate. Alţii însă, amintesc că Perioada Caldă Medievală a fost urmată de una de răcire accentuată a climei, denumită ulterior Mica Eră Glaciară (aproximativ între anii 1500 şi 1850), care nu a rămas fără influenţă asupra viei şi vinului din spaţiul britanic. În secolul XX, Anglia a început din nou să facă vin – e un producător minor, dar podgoriilor din sudul insulei le merge destul de bine. Să fie oare clima mai potrivită acum decât în urmă cu 500 de ani? Foarte posibil. Încălzirea globală – indifernt că e din vina noastră sau a ciclurilor cosmice asupra cărora nu avem nicio putere – e un fenomen real. Cine ştie dacă, peste vreo 200 de ani, nordul Scoţiei nu va deveni o importantă zonă de podgorii?

Aprecierea unui vin este, aşa cum v-ar spune orice expert degustător, un proces complex, care trebuie să se desfăşoare în condiţii anume, astfel încât judecata simţurilor să se poată desfăşura netulburată de nimic.
Contează ce anume mănânci înainte de degustare sau între două sesiuni de degustare, căci gustul şi mirosul anumitor alimente poate denatura perceperea gustului vinului. Contează condiţiile de iluminat în care se desfăşoară treaba, pentru a putea aprecia corect culoarea vinului. Dar pesemne a fost o mare surpriză şi pentru ei să afle că gustul vinului e influenţat de lumină. Un studiu recent a arătat că, baut în încăperi cu lumină ambientală de culoare roşie sau albastră, vinul alb pare mult mai gustos. Ciudat… Unul dintre multele mistere ale relaţiei dintre corpul şi psihicul uman.

Vinul medical

Vinul a fost folosit drept medicament şi în Antichitate, şi în Evul Mediu, şi de atunci încoace, dar, în ultimii ani, cercetări aprofundate de biochimie şi genetică încep să explice unele dintre aceste efecte şi să dezvăluie altele noi. Marea descoperire a ultimelor decenii, la capitolul „vinul ca medicament”, se referă la diferite substanţe cu efect antioxidant conţinute în vinul roşu. Acum, că vinul roşu e bun la diverse, asta se ştia de mult. Există tot felul de referiri medico-emipirice de genul „după operaţii, mănâncă friptură în sânge şi bea vin roşu”, în care se regăseşte, mai degrabă, reflexul unei concepţii a medicinei magice, principiul similitudinii: sângele pierdut trebuie înlocuit cu ceva ce-i seamănă, un alt lichid roşu vitalizant – sângele animal, din carne, şi vinul roşu. Alte recomandări tradiţionale privind utilizarea vinului roşu conţin, pentru cei interesaţi, nişte clare aluzii erotice: „Vinul roşu face foarte bine femeilor… dacă-l beau bărbaţii!” Şi tot aşa… de sfaturi şi îndemnuri de a bea vin, roşu sau alb, cum o fi, nu ducem lipsă.

Totuşi, revenind la cercetările medicale contemporane, multe studii au scos la iveală efectele remarcabile ale unui compus din vinul roşu, şi anume resveratrolul. Efectele sale protectoare – antiinflamatorii, chiar anticancerigene şi anti-îmbătrânire – au fost evidenţiate în studii pe animale de laborator, iar rezultatele i-au făcut pe oamenii de ştiinţă să se refere la resveratrol ca la un fel de substanţă miraculoasă, după care n-a mai trebuit mult pentru ca vinul roşu să fie considerat de-a dreptul un fel de elixir de viaţă lungă. E drept, lucrurile nu sunt chiar atât de simple; de pildă, la şoareci, anumite efecte binefăcătoare ale resveratrolului se manifestă doar în prezenţa unei anumite gene, chestie valabilă, foarte probabil, şi la oameni; asta ar explica aparentele contradicţii dintre istorisirile despre taţii sau unchii beţivi care au murit de ciroză la 55 de ani şi cele despre „străbunicul care a băut vin în fiecare zi, toată viaţa lui, şi a trăit 96 de ani (sau 98, sau 102…)”. Asta e. Fiecare cu norocul lui (genetic).

Acum, oameni de ştiinţă încearcă să afle mai multe despre resveratrol, recurgând inclusiv la preparate concentrate ce conţin acest compus – pastile sau capsule cu resveratrol – care ar avea puterea de a ne oferi toate beneficiile substanţei cu pricina fără consecinţele pe care un consum susţinut de de vin roşu le-ar avea supra sănătăţii noastre. (Ar fi necesar să bem mult, foarte mult, mult prea mult vin roşu pentru a înghiţi dozele de resveratrol necesare, care oricum, în acest caz, n-ar mai putea îndrepta ravagiile pe care le-ar face atâta alcool în organismul nostru.)

Dar resverattrolul nu e singura substanţă binefăcătoare din vin: cercetătorii de la Universitatea Purdue au au descoperit că un compus numit piceatannol, înrudit cu resveratrolul, ar putea juca un rol important în lupta contra obezităţii, deoarece inhibă dezvoltarea celulelor adipoase.

Consumul de vin sau struguri ar putea, de asemenea, să ne apere de efectele negative ale razelor solare, susţine un nou studiu, care a descoperit că polifenolii din anumite fructe pot limita deteriorarea celulelor sub acţiunea razelor ultraviolete.

Chiar şi şampania, cum au descoperit recent cercetătorii britanici, e bună pentru inimă şi creier, graţie polifenolilor pe care îi conţine.

Ca urmare a acestor descoperiri, mulţi viticultori îşi văd deja viile ca pe un fel de fabrici de medicamente şi suplimente alimentare: astfel, în Franţa, un studiu recent arată că se produc tot mai multe suplimente pe bază de struguri, folosind ca materie primă inclusiv vinul de calitate inferioară, ceea ce oferă o alternativă viabilă proprietarilor de podgorii, care îşi văd veniturile ameninţate de cauza scăderii consumului de băuturi alcoolice, în general.

Vinul rămâne, deci, un subiect interesant. Chiar dacă, după impresia mea, nu se mai compune atâta poezie, proză şi muzică întru celebrarea vinului câtă se compunea înainte, vinul nu şi-a pierdut însemnătatea. Încă ne mai însufleţeşte petrecerile, încă ne mai dă de lucru şi de gândit şi chiar se poziţionează – să vorbim modern, în termeni de marketing contemporan – ca o posibilă viitoare sursă de medicamente sau suplimente alimentare care ne-ar putea ajuta să trăim mai sănătos. Şi toate acestea pentru că, în urmă cu vreo zece milenii, cel puţin, oamenii au descoperit – întâmplător, mai mult ca sigur – că, fermentând, sucul dulce al strugurilor nu devine bun de aruncat, ci dimpotrivă, urcă spre o nouă culme, devenind altceva, un altceva care putea fi altfel preţuit decât zeama fructelor, cu repede trecătoarea-i dulceaţă. Iar de atunci încolo, n-a mai fost natură: a fost cultură.

Descoperă vinul zilei pe www.unvinpezi.ro