Home » D:News » Alertă printre astronomi: cometa ISON ar putea deveni vedeta unui eveniment care se petrece o dată la un secol

Alertă printre astronomi: cometa ISON ar putea deveni vedeta unui eveniment care se petrece o dată la un secol

Alertă printre astronomi: cometa ISON ar putea deveni vedeta unui eveniment care se petrece o dată la un secol
Publicat: 17.11.2013
Deşi cometele sunt corpuri cereşti imprevizibile, în ceea ce priveşte cometa ISON, până acum veştile sunt bune: ISON, vedeta unuia dintre cel mai aşteptate evenimente astronomice ale acestui an, nu numai că a supravieţuit , până în prezent, apropierii de Soare, dar a şi devenit foarte strălucitoare, fiind acum vizibilă cu ochiul liber.

Astronomii se aşteaptă ca ISON să devină şi mai luminoasă pe măsură ce se apropie de Soare, în cursul următoarelor câteva săptămâni; ea ar putea deveni una dintre foarte rarele comete – ce apar nu mai des decât o dată la un secol – care să fie vizibile şi în timpul zilei.

Totul depinde de ceea ce se va întâmpla când ISON se va apropia de Soare, unde temperaturile ridicate şi gravitaţia intensă ar putea dezintegra corpul cometei, alcătuit din gheaţă şi praf cosmic.

ISON, denumită şi C/2012 S1( şi poreclită „cometa secolului”), a fost descoperită în luna septembrie a anului trecut; ea călătoreşte prin spaţiu de cel puţin 1 milion de ani, provenind din Norul Oort, aflat la marginea  sistemului nostru solar.

Pe data de 28 noiembrie, ISON va ajunge la cea mai mică distanţă de Soare, doar 1,2 milioane de kilometri.

Deja, un întreg arsenal de sonde spaţiale, baloane şi telescoape este pregătit pentru a studia şi înregistra trecerea cometei pe lângă Soare, în speranţa că ea va supravieţui acestei etape şi va putea, apoi, să îşi continue călătoria prin Cosmos.

Sursa: New Scientist / Foto: Mike Hankey/mikesastrophotos.com

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase