Ce părere au despre noi pisicile noastre? Un specialist explică purtările lor faţă de oameni

După opinia dr. John Bradshaw, autorul unei cărţi numite Cat Sense, pisica nu-şi vede stăpânul ca pe un părinte, ci ca pe o altă pisică, mult mai mare şi neameninţătoare.

Dr. Bradshaw, biolog în cadrul University of Bristol, Marea Britanie, a studiat timp de 30 de ani comportamentul pisicilor, iar cartea lui oferă noi perspective asupra felului în care pisicile interacţionează cu fiinţele umane.

• Sfârșitul unei ere: Donald Trump suspendă Loteria Vizelor
• Fiul regizorului american Rob Reiner, acuzat pentru uciderea părinților. Ce pedeapsă riscă?

Punctul de pornire al analizei sale îl constituie ideea că pisicile sunt încă animale sălbatice, chira dacă trăiesc pe lângă casa omului. 

Spre deosebire de câini, care au fost domesticiţi şi crescuţi de către oameni în scopuri specifice, pisicile, în mare măsură, s-au domesticit singure. Când oamenii s-au sedentarizat şi au început să practice agricultura, pisicile s-au instalat şi ele în aşezările umane, pentru a vâna şoarecii şi şobolanii, care veneau atraşi de rezervele de alimente. Făcând acest lucru, pisicile au devenit, în ochii oamenilor, nişte animale utile şi plăcute, aşa că oamenii le-au ţinut pe lângă casele lor.

Cu toate acestea, pisicile au rămas relativ sălbatice; cele care trăiesc în case cu curte şi la ferme se împerechează, în foarte multe cazuri, cu exemplare sălbăticite, mai ales cu motani vagabonzi, ceea ce menţine caracterul „sălbatic” al speciei.

Prin urmare, interacţiunile pisicilor cu oamenii sunt dominate mai curând de instinct decât de comportamente învăţate. 

• când o pisică ne „frământă” cu lăbuţele, acesta este un   comportament instinctiv; este ceea ce fac puii de pisică pentru a stimula secreţia lactată a mamei. 
• ne vine în întâmpinare cu coada ridicată: acesta este un semn prietenos, folosit şi pentru a saluta alte pisici care nu manifestă comportamente ostile. Iar acesta, crede dr. Bradshaw, este „probabil cel mai clar mod în care pisicile îşi arată afecţiunea faţă de noi.”
• se freacă de picioarele omului sau îl ling: acestea sunt, de asemenea, moduri de a-l trata ca pe o pisică. Cei care au mai multe pisici au observat probabil că ele se comportă adesea una cu alta în acest fel. 
• iar când pisica ne aduce, când şi când, câte un şobolan mort sau un gândac pe jumătate mâncat, nu înseamnă că vrea „să ne facă un cadou”, cum spun adesea deţinătorii de pisici, sau că încearcă să ne hrănească. Vânează în virtutea instinctului natural de a vâna şi, pur şi simplu, vine „acasă” cu prada pentru a o mânca în linişte (aşa cum şi felinele sălbatice aduc mâncare la locul unde îşi au bârlogul.) Când muşcă din pradă, pisica îşi dă seama însă că mâncarea oferită de om este mai gustoasă, aşa că renunţă să mai consume toată prada vânată, crede dr. Bradshaw.

Aşadar, deşi omul se consideră părintele pisicii, pisica nu-l vede aşa: ea îl vede ca pe o felină mai mare, prietenoasă, care îi oferă şi ei din porţia sa de mâncare. 

Sursa: MNN