Ce schimbare majoră au detectat oamenii de ştiinţă în corpul uman?

Timp de milioane de ani, până la practicarea agriculturii, omul şi strămoşii săi au supravieţuit din vânătoare şi cules de plante şi fructe, activităţi care cereau un efort fizic mult mai intens.

Vânător-culegătorii care încă trăiau în urmă cu 7.000 de ani aveau oase şi articulaţii (şolduri, genunchi şi glezne) la fel de solide ca omul de Neanderthal, un văr dispărut în urmă cu 28.000 de ani, sau chiar precum cimpanzeii, un strămoş îndepărtat, potrivit cercetătorilor.

• Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
• „Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene

Studiul a fost publicat luni în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) din Statele Unite.

Prin comparaţie, „agricultorii” care locuiau în aceleaşi regiuni în urmă cu 6.000 de ani aveau oase mult mai puţin dense şi mai fragile.

„Avem de-a face cu primul studiu privind scheletul uman care arată o importantă diminuare a densităţii osoase în cazul omului modern”, a declarat Brian Richmond, cercetător în cadrul departamentului de antropologie al Muzeului Naţional de Istorie Naturală din Washington şi profesor la Universitatea George Washington, coautor al lucrării.

Pentru acest studiu, autorii au utilizat scanere pentru a măsura densitatea osoasă a părţilor spongioase a oaselor provenind de la 59 de oameni moderni, 229 de primate, precum cimpanzeii, dar şi din oseminte fosilizate ale unor hominizi precum Australopithecus africanus, care a trăit în urmă cu 3,3 milioane de ani până la 2,1 milioane de ani, Paranthropus robustus (1,2 milioane de ani) şi Neanderthalieni (între 250.000 şi 28.000 de ani în urmă).

Rezultatele analizelor au arătat că doar în cazul oamenilor moderni recenţi există o densitate osoasă mai mică a oaselor spongioase, care este mai pronunţată mai ales în ce priveşte articulaţiile membrelor inferioare (şolduri, genunchi, glezne).

„Această schimbare târzie în evoluţia noastră pare să fie rezultatul unei tranziţii de la o viaţă nomadă la un mod de subzistenţă mai sedentar”, au concluzionat savanţii.

„Există şi alţi factori care ar putea explica aceste diferenţe de densitate osoasă între primii agricultori şi vânător-culegători”, a spus Timothy Ryan, profesor de antropologie la Universitate de Pennsylvania., unul dintre autorii cercetării.

„Cantitatea de cereale cultivate în regimul alimentar al agricultorilor, cât şi posibilele carenţe de calciu ar fi putut contribui la reducerea masei osoase, dar s-ar părea, totuşi, că aspectul biomecanic al abandonării activităţilor de vânătoare şi culegere a jucat un rol mai mare”, a mai spus Ryan.

Studiul oferă un context antropologic patologiilor osoase ale populaţiei contemporane, cum ar fi osteoporoza, o fragilizare a oaselor frecventă în cazul persoanelor în vârstă, care apare, în parte, din cauza lipsei activităţilor fizice, mai ales a mersului.

„De-a lungul celei mai mari părţi a preistoriei umane, strămoşii noştri au fost mult mai activi din punct de vedere fizic, comparativ cu noi, astăzi”, a declarat Brian Richmond.

„Oamenii de astăzi trăiesc într-un mediu cultural şi tehnologic incompatibil cu adaptările rezultate în urma evoluţiei”, a spus Colin Shaw, profesor la Universitatea Cambridge din Marea Britanie.

„Sunt şapte milioane de ani de evoluţie a hominizilor care i-a adaptat pentru acţiunile şi activităţile fizice necesare supravieţuirii, dar în ultimii o sută de ani am devenit periculos de sedentari. Nu am evoluat pentru a sta la birou şi a ne deplasa cu maşina”, a explicat savantul.

Potrivit cercetătorilor, efectuarea de exerciţii fizice de la o vârstă mică ar trebui să permită obţinerea rezistenţei osoase maxime în jurul vârstei de 30 de ani. Acest lucru permite menţinerea unei mai mari densităţi a oaselor, în ciuda fragilităţii inevitabile care apare odată cu vârsta.

Următoarea fază a acestei cercetări, potrivit profesorului Shaw, va fi de analizare, în lumina acestor descoperiri, a diferitelor tipuri de mişcări ale corpului care au permis strămoşilor omului să obţină o astfel de soliditate a oaselor, prin studierea mai ales a alergătorilor de maraton din zonele Himalayei şi din deşertul Namibiei.

Sursa: MEDIAFAX