Home » D:News » Meditaţia transcendentală reduce la jumătate riscul de atac de cord!

Meditaţia transcendentală reduce la jumătate riscul de atac de cord!

Meditaţia transcendentală reduce la jumătate riscul de atac de cord!
Publicat: 29.06.2011
Meditaţia mantra, care implică repetarea unui sunet de două ori pe zi, timp de 20 de minute, reduce ratele de deces în urma unui accident vascular cerebral şi atac de cord şi reduce la jumătate riscul de a fi victima unui atac de cord, arată un nou studiu.

Tehnica de relaxare a fost folosită de pacienţi cu probleme ale
inimii, pe o perioadă de nouă ani, într-un experiment care a costat
peste 2 milioane de dolari şi care a fost realizat de Colegiul
Medical din Wisconsin.

Efectul este mai mare sau chiar cel mai mare în
comparaţie cu tratamente medicamentoase pentru boli
cardiovasculare, chiar dacă în timpul experimentului pacienţii nu
au renunţat la medicaţie
„, susţine studiul.

Cercetarea s-a realizat pe 201 bărbaţi şi femei afro-americani,
având o vârstă medie de 59 de ani, care sufereau de îngustarea
arterelor inimii.

Aceştia au fost selectaţi pentru a face tehnica de meditaţie
transcendentală sau pentru a participa la un grup de control care a
primit ore de educaţie pentru sănătate care au abordat factorii de
risc tradiţionali, printre care se numără şi dieta sau exerciţiile
fizice.

Profesorul Kotchen susţine că „în cazul femeilor şi al
bărbaţilor afro-americani ce au probleme cu inima, tehnica
meditaţiei transcendentale a scăzut riscul de producere a unui
accident vascular mortal, a unui infarct miocardic non-letal şi a
unui atac cerebral non-letal cu 47%
„.

„În acelaşi timp, participanţii la studiu au continuat să îşi ia
medicamentele pentru bolile cardiovasculare, inclusiv agenţi
anti-hipertensivi şi medicamente de reducere a lipidelor. În
consecinţă, meditaţia a constituit un adjuvant, nu un substitut
pentru îngrijirile medicale obişnuite. Deşi provocatoare, aceste
observaţii ar trebui confirmate şi de alţi pacienţi”.

Cercetătorii au realizat o analiză suplimentară a două
subgrupuri, participanţii care au respectat cu stricteţe
instrucţiunile şedinţelor de meditaţie şi un grup de pacienţi care
au avut un grad ridicat de stres. Astfel, au descoperit că aceste
grupuri au avut reduceri mari ale numărului de infarcte, accidente
vasculare sau chiar decese. Subgrupul ce a respectat îndeaproape
instrucţiunile programului a prezentat o reducere de 66%, în timp
ce subgrupul cu un nivel ridicat de stres a arătat o reducere de
64%.

Co-autor al studiului, doctorul Robert Schneider a
susţinut că rezultatele sunt cele mai puternice efecte documentate
ale unei intervenţii minte-trup în ceea ce priveşte bolile
cardiovasculare.

Descoperirile au fost publicate în Arhiva Asociaţiei Medicale
Americane de Medicina Internă.

Sursa:
Daily Mail

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Phil Collins a povestit despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa
Phil Collins a povestit despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa
În urmă cu 19 ani, NASA începea să caute viaţă pe Marte
În urmă cu 19 ani, NASA începea să caute viaţă pe Marte
Cum ar putea un ingredient din Viagra să combată răspândirea cancerului?
Cum ar putea un ingredient din Viagra să combată răspândirea cancerului?
Câți dintre români au o relație nu tocmai bună cu mâncarea?
Câți dintre români au o relație nu tocmai bună cu mâncarea?
Lovitură pentru Elon Musk! Este cea mai mare pierdere înregistrată vreodată de un miliardar
Lovitură pentru Elon Musk! Este cea mai mare pierdere înregistrată vreodată de un miliardar
Temperaturi extreme și nopți tropicale: Prognoza meteo până la jumătatea lunii august
Temperaturi extreme și nopți tropicale: Prognoza meteo până la jumătatea lunii august
Un rover care a ajuns pe Marte în urmă cu mai bine de 20 de ani a dezvăluit ceva surprinzător despre Planeta Roșie
Un rover care a ajuns pe Marte în urmă cu mai bine de 20 de ani a dezvăluit ceva surprinzător despre Planeta Roșie
Astronomii au descoperit cele mai clare dovezi de până acum că Betelgeuse are o stea companion
Astronomii au descoperit cele mai clare dovezi de până acum că Betelgeuse are o stea companion
Cum știu plantele atunci când sunt „sătule”? Cercetătorii au descoperit un mecanism uimitor!
Cum știu plantele atunci când sunt „sătule”? Cercetătorii au descoperit un mecanism uimitor!
Ce dezvăluie două figurine din fildeș, vechi de 40.000 de ani, despre arta din Era Glaciară?
Ce dezvăluie două figurine din fildeș, vechi de 40.000 de ani, despre arta din Era Glaciară?
Miezul Pământului ar putea ascunde o formă neobișnuită de hidrogen
Miezul Pământului ar putea ascunde o formă neobișnuită de hidrogen
Cum să faci pe oricine să vrea să fie prieten cu tine?
Cum să faci pe oricine să vrea să fie prieten cu tine?
Creierul nu este întotdeauna pregătit să creeze amintiri, descoperă oamenii de știință
Creierul nu este întotdeauna pregătit să creeze amintiri, descoperă oamenii de știință
De ce ne face cântatul să ne simțim atât de bine? Iată beneficiile sale surprinzătoare pentru sănătate
De ce ne face cântatul să ne simțim atât de bine? Iată beneficiile sale surprinzătoare pentru sănătate
Test de cultură generală. Ce sunt baloanele meteorologice?
Test de cultură generală. Ce sunt baloanele meteorologice?
Roverul Curiosity a găsit o „mare de poligoane” pe Marte
Roverul Curiosity a găsit o „mare de poligoane” pe Marte
O stea care orbitează gaura neagră a Căii Lactee cu 8% din viteza luminii îi uimește pe astronomi
O stea care orbitează gaura neagră a Căii Lactee cu 8% din viteza luminii îi uimește pe astronomi
O rachetă SpaceX se va prăbuși pe Lună, iar oamenii de știință nu sunt siguri la ce să se aștepte
O rachetă SpaceX se va prăbuși pe Lună, iar oamenii de știință nu sunt siguri la ce să se aștepte