Cel mai mare secret al Egiptului antic poate fi scos la iveală: noi cercetări de amploare la mormântul lui Tutankhamon care, după multe indicii, are o cameră secretă
Prima pagină Istorie

Cel mai mare secret al Egiptului antic poate fi scos la iveală: noi cercetări de amploare la mormântul lui Tutankhamon care, după multe indicii, are o cameră secretă

Alexandru Voiculescu | 02.04.2018 | ● Vizualizări: 2012
Credit: Pixabay     + zoom
Galerie foto (1)

Ministerul de Antichităţi al Egiptului a anunţat recent că în mormântul faraonului Tutankhamon se desfăşoară a treia rundă de scanări cu GPR (ground penetrating radar), în speranţa de a răspunde la o întrebare care a intrigat cercetătorii: ascund zidurile mormântului alte camere?

Încă de la descoperirea sa din 1922, cercetătorii au considerat că încăperea funerară este prea mică pentru un faraon. În 2015, egiptologul Nicholas Reeves a sugerat o posibilitatea uimitoare: pereţii nordici şi vestici pot ascunde o mumie - şi averi fabuloase - ale mamei vitrege a lui Tutankhamon, regina Nefertiti, scrie National Geographic.

Două scanări din 2015 şi respectiv 2016, care au încercat să răspundă la această problemă, au fost inconclusive. Această a treia, condusă de cercetătorii de la Universitatea Politehnică din Turin, doreşte să stabilească o dată pentru totdeauna dacă există sau nu spaţii dincolo de pereţii mormântului.

Ideea că lângă mormânt ar exista camere secrete vine în urma unei scanări 3D a mormântului, condusă de firma Factum Arte în 2009, care dorea să construiască o replică exactă a mormântului. Când Reeves a studiat scanările zidurilor din vest şi nord, a observat că pot exista urme de deschizături în zid, care au fost apoi acoperite.

De asemenea, experţii de la Getty Conservation Institute au observat în 2012 că fundalul peretelui nordic era vopsit original în alb, dar apoi a fost revopsit în galben pentru a se potrivi la culoare cu restul pereţilor. Descoperirea aceasta ridică mai multe întrebări decât răspunsuri, dar poate fi un indiciu care să confirme că există camere secrete la mormântul lui Tutankhamon.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Poate fi descoperirea secolului! Mormântul lui Tutankhamon ascunde un secret uriaş de mai bine de 3.000 de ani

Pumnalul faraonului Tutankhamon este realizat dintr-un fier ce provenea din spaţiu

Mister antic elucidat: de ce a fost Tutankhamon îngropat cu penisul în erecţie?

Tezaurul lui Tutankhamon: peste 110 kg de aur masiv au fost descoperite lângă faraon