Home » Natură » Ploşniţele de pat ar putea fi mult mai periculoase decât credeam

Ploşniţele de pat ar putea fi mult mai periculoase decât credeam

Publicat: 19.02.2018
Din 1990 ploşniţele de pat au început să devină rezistente la pesticidele pe care omenirea le-a utilizat împotriva lor. Deşi erau pe punctul de a dispărea, acestea au început din nou să se înmulţească şi să invadeze casele oamenilor.

Deşi infecţiile provenite de la ploşniţele de pat sunt un coşmar, acestea par să nu transmită boli. Însă, conform Gizmodo, specialiştii au descoperit recent că nu muşcăturile sunt cele ce ne îmbolnăvesc, ci histamina din fecalele pe care le depun prin locuinţă este cea periculoasă. 

Cercetătorii din cadrul Universităţii din Carolina de Nord au examinat casele dintr-un complex de apartamente cunoscut pentru faptul că este infestat cu ploşniţe.  În urma testelor realizate în casele infestate, dar şi în alte locuinţe de control, au descoperit că locuinţele infestate aveau un nivel al histaminei cu 20% mai mare decât în cele în care nu existau dăunători. De asemenea, nivelul de histamină a rămas neschimbat pe parcursul celor trei luni în care au fost realizate testele. 

Deşi histamina este esenţială pentru menţinerea sistemului imunitar activ împotriva invadatorilor este şi principalul factor ce provoacă simptomele de alergie la oameni, inclusiv astmul. ”Până în prezent, ploşniţele de pat au fost neglijate spre deosebire de alţi dăunători precum gândacii. Deoarece nu considerăm că nu ne afectează din punct de vedere medical. Cred că lucrarea noastră va ridica anumite semne de întrebare cu privire la această credinţă,” a declarat Zachary DeVries, entomologist.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Coreea de Nord ar fi trimis Rusiei 7.000 de containere cu echipamente militare
Coreea de Nord ar fi trimis Rusiei 7.000 de containere cu echipamente militare
5 obiceiuri simple pentru o viață mai lungă și sănătoasă
5 obiceiuri simple pentru o viață mai lungă și sănătoasă
Cercetătorii au descoperit o nouă metodă de diagnosticare a cancerului intestinal
Cercetătorii au descoperit o nouă metodă de diagnosticare a cancerului intestinal
Record de căldură la Rio de Janeiro! Au fost înregistrate 62,3 grade Celsius
Record de căldură la Rio de Janeiro! Au fost înregistrate 62,3 grade Celsius
Particulele „interzise” care se atrag unele pe altele
Particulele „interzise” care se atrag unele pe altele
Interviu halucinant cu „Nașul Inteligenței Artificiale”: Se va ajunge la o luptă pentru putere între mașinărie și om
Interviu halucinant cu „Nașul Inteligenței Artificiale”: Se va ajunge la o luptă pentru putere între mașinărie și om
Virusul care infectează 95% din populația Pământului. Cercetătorii i-au găsit punctele slabe
Virusul care infectează 95% din populația Pământului. Cercetătorii i-au găsit punctele slabe
Ce sunt pliculețele cu nicotină?
Ce sunt pliculețele cu nicotină?
Un jet din interiorul planetei Jupiter i-a surprins pe oamenii de știință
Un jet din interiorul planetei Jupiter i-a surprins pe oamenii de știință
Când trece România la ora de vară? Vom dormi mai puțin cu o oră!
Când trece România la ora de vară? Vom dormi mai puțin cu o oră!
ONU are dovezi că Rusia torturează sistematic prizonierii de război ucraineni
ONU are dovezi că Rusia torturează sistematic prizonierii de război ucraineni
Emmanuel Macron a avertizat că securitatea Europei este „în joc” pe câmpul de luptă din Ucraina
Emmanuel Macron a avertizat că securitatea Europei este „în joc” pe câmpul de luptă din Ucraina
Ziua primului zbor. Momentul în care Traian Vuia a devenit un pionier al aviaţiei la nivel mondial
Ziua primului zbor. Momentul în care Traian Vuia a devenit un pionier al aviaţiei la nivel mondial
Cum va fi vremea și cât va mai ploua? Prognoza anunțată de ANM
Cum va fi vremea și cât va mai ploua? Prognoza anunțată de ANM
Actorul Pierce Brosnan a pledat vinovat pentru că s-a plimbat într-o zonă interzisă din Parcul Yellowstone
Actorul Pierce Brosnan a pledat vinovat pentru că s-a plimbat într-o zonă interzisă din Parcul Yellowstone
61% dintre români au calitatea somnului afectată de stres
61% dintre români au calitatea somnului afectată de stres
TikTok este o adevărată mașinărie de făcut bani pentru China
TikTok este o adevărată mașinărie de făcut bani pentru China
Iulia Timoșenko, fostul prim-ministru al Ucrainei. „Voi ajunge la adevăr, dacă nu în instanțele ucrainene, atunci în cele internaționale”
Iulia Timoșenko, fostul prim-ministru al Ucrainei. „Voi ajunge la adevăr, dacă nu în instanțele ucrainene, atunci ...