Primul animal din lume care a mers pe patru picioare. Cum arăta

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Aceste fosile au fost descoperite în Nigeria în perioada 2003 — 2006. Membrele din faţă ale acestor animale au caracteristici care permiteau o poziţie şi o deplasare asemănătoare vacilor din prezent, fiind cele mai vechi animale cunoscute care aveau corpul ridicat pe cele patru membre.

Aceste fosile fac parte dintr-un grup de animale considerate precursoarele reptilelor — Pareiasauri — primele vertebrate terestre mari ce s-au răspândit în perioada Permiană (perioadă geologică cuprinsă între acum 299 şi 251 de milioane de ani).

Deşi făceau parte din acelaşi grup de vertebrate, animalele din specia Bunostegos akokanensis aveau trăsături distincte în ceea ce priveşte poziţia corpului, ridicat pe cele patru picioare şi modul de plasare, în timp ce ceilalţi membri ai grupului, deşi aveau tot patru membre, se deplasau pe burtă, asemenea crocodililor din prezent, fără a-şi menţine corpul ridicat pe membre.

Animalele din specia Bunostegos akokanensis „erau nişte pre-reptile de dimensiunile unei vaci, se hrăneau cu plante, aveau un craniu mic şi noduros şi plăci osoase ca o armură ce se prelungeau pe spate”, conform lui Linda Tsuji de la Royal Ontario Museum, co-autor al studiului publicat în ultimul număr al revistei Journal of Vertebrate Paelontology.

În urma analizei fosilelor descoperite în Nigeria, oamenii de ştiinţă au observat că osul humerus al acestor animale era drept, spre deosebire de humerusul celorlalte animale din grupul Pareiasaurilor. Această caracteristică a humerusului indică faptul că, în cazul acestei specii, celelalte oase ale membrelor se aliniau drept în jos, susţinând corpul deasupra solului.

De asemenea, la aceste animale încheietura de la cot este similară genunchiului uman, iar osul ulnă (cubitus) este mai lung decât humerus, o trăsătură comună la animalele netârâtoare.

Această poziţie a corpului ridicat pe cele patru picioare le conferea acestor animale un avantaj important în ceea ce priveşte conservarea energiei în timpul deplasărilor în căutarea hranei, dar şi posibilitatea de a privi la distanţe mai mari, pentru a se feri de prădători şi pentru a identifica posibilele surse de hrană.