Home » Natură » Zimbri ucişi de câinii sălbatici în munţii Ţarcului – VIDEO

Zimbri ucişi de câinii sălbatici în munţii Ţarcului – VIDEO

Zimbri ucişi de câinii sălbatici în munţii Ţarcului – VIDEO
Publicat: 22.01.2016

Patru zimbri dintre cei aduşi în urmă cu doi ani în munţii Ţarcului din Caraş Severin de către WWF România au murit, după ce au fost atacaţi de o haită de câini, se arată într-un comunicat  al organizaţiei.

“Rangerii WWF-Rewilding au descoperit că 4 zimbri, printre care şi primul pui conceput şi adus pe lume în libertate în zona Banatului montan, au murit din cauza unei combinaţii de factori. Cei mai slăbiţi dintre zimbri au fost alungaţi din turmă, ceea ce i-a făcut extrem de vulnerabili, drept urmare, cel puţin doi dintre ei au căzut pradă unei haite de câini hoinari ce s-a format în zonă.”, precizează documentul.

Echipa WWF a fost în teren împreună cu medicul veterinar şi membri ai asociaţei care gestionează fondul cinegetic, au analizat datele, urmele de pe cadavre şi din jurul cadavrelor, precum şi înregistrările de pe camerele de monitorizare amplasate în zonă, concluzionând că un grup de câini sălbăticiţi a hăituit şi atacat cel puţin două dintre exemplare (ambii masculi).

În zonă există o haită de 15 câini sălbăticiţi. Aceştia nu sunt prădători naturali, ci unii care prădează fauna sălbatică, cu consecinţe pe termen lung care nu pot fi încă măsurate. Aceste exemplare au fost observate de echipa WWF cu ajutorul camerelor de monitorizare (o haită de 8 exemplare şi încă 4 alte exemplare izolate), de către membri ai asociaţiei fondului cinegetic prin observare directă (15 exemplare de câini sălbăticiţi hrănindu-se din cadavrul zimbrului ucis) şi de către muncitorii forestieri (angajaţi pentru exploatările din zona Bobaia).

Această haită este în prezent cel mai puternic grup de prădători din zonă, făcând competiţie neloială lupilor de aici. Ei diminuează semnificativ numărul indivizilor din speciile sălbatice care sunt hrană pentru lupi (cerbi, căprioare, mistreţi, iepuri etc.), iar aceştia nu mai sunt atraşi de o biodiversitate ridicată şi au şanse mult mai mici să formeze o haită.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, BMW, motociclete, aviație
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, ...
NASA a descoperit că microbii de pe Pământ ar putea supraviețui pe Lună
NASA a descoperit că microbii de pe Pământ ar putea supraviețui pe Lună
Programările pentru vize de imigrare în SUA, suspendate în toată lumea. Ce a transmis Departamentul de Stat?
Programările pentru vize de imigrare în SUA, suspendate în toată lumea. Ce a transmis Departamentul de Stat?
De ce mâncarea rumenită sau arsă nu este sănătoasă?
De ce mâncarea rumenită sau arsă nu este sănătoasă?
Industria tehnologică ascunde pericolele Inteligenței Artificiale, acuză Bill Gates
Industria tehnologică ascunde pericolele Inteligenței Artificiale, acuză Bill Gates
110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un mesaj emoţionant: „Ajutaţi România!”
110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un mesaj emoţionant: „Ajutaţi România!”
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei