Originile neştiuite ale strângerii mâinilor

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Este dificil de spus momentul în care a apărut acest ritual, dar, potrivit Assyria Times, acesta datează din anul 1800 î.e.n., când regii babilonieni strângeau mâna unei statui a unuia dintre zeii veneraţi de către aceştia, pentru a permite acestuia să-şi demonstreze autoritatea sau, în alte cuvinte, pentru a fi creat transferul de putere. Monumentele din Grecia Antică înfăţişează zei, soldaţi sau cupluri care îşi strâng mâinile. De asemenea, grecii şi romanii foloseau această practică pentru a se asigura că celălalt nu ţine în mână arme sau obiecte pe care doreşte să le ascundă.

Conducătorii din Evul Mediu aveau, însă, o altă modalitate prin care îşi exprimau bunele intenţii: „Sărutul păcii”, preluat din Biblie, strângerea mâinilor fiind o practică necunoscută de către aceştia, fiind folosită, cel mult, în ritualurile de bun venit.

Însă, nu mulţi oameni politici au fost de părere că strângerea mâinilor este un obicei diplomatic şi etic. George  Washington, de exemplu, nu strângea mâna celor cu care se întâlnea, preferând, pur şi simplu, să plece. Thomas Jefferson a fost primul care a transformat strângerea de mână într-un comportament uzual, dar diplomatic totodată, la Casa Albă. Începând de atunci, politicienii americani au făcut din strângerea de mână o amprentă a campaniilor electorale. Lyndon B. Johnson a strâns atât de multe mâini în timpul campaniei electorale, încât se spune că seara ajungea acasă cu mâna umflată.

Bineînţeles că au apărut şi conflicte în care era inclusă această practică, astfel că în timpul campaniei din 1963 pentru funcţia de lider regional, Ed Koch a refuzat să dea mâna cu opozantul său, Carminde De Sapio, după ce acesta l-a acuzat de fraudarea voturilor.

Sursa: Atlas Obscura

Citeşte şi:

In cautarea strangerii de mana perfecte

Strângerea de mână – la fel de periculoasă ca fumatul în public? Un raport controversat face recomandări neaşteptate