Home » Istorie » O încercare nereuşită la Academia de Arte Frumoase a decis viitorul unuia dintre cei mai cruzi dictatori din istorie

O încercare nereuşită la Academia de Arte Frumoase a decis viitorul unuia dintre cei mai cruzi dictatori din istorie

O încercare nereuşită la Academia de Arte Frumoase a decis viitorul unuia dintre cei mai cruzi dictatori din istorie
Publicat: 26.12.2016
Adolf Hitler şi-a căpătat reputaţia de unul dintre cei mai cruzi dictatori şi, cu siguranţă, istoria nu îl va ierta vreodată. Acesta s-a născut pe data de 20 aprilie 1889, în localitatea austriacă Braunau am Inn.

A avut o copilărie grea, tatăl său a murit când Adolf era încă un copil, iar în anul 1905 acesta a luat drumul Vienei, convins că va fi admis la Academia de Arte Frumoase. După 2 încercări nereuşite, căci desenele sale se îndreptau mai mult către schiţe arhitecturale, a dus o viaţă mizeră. Când a izbucnit Primul Război Mondial, acesta s-a înrolat în armata germană şi a devenit caporal.

În urma acestui nefast eveniment, Germania a avut mult de suferit. Pe acest fond al deznădejdiii populaţiei germane, a început ascensiunea politică a lui Hitler. În anul 1919, a devenit membru al Partidului Muncitorilor Germani, care a devenit, ulterior, Partidul Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani (partidul nazist). În urma puciului de la berărie, eşuat, ce a avut loc în luna noiembrie a anului 1923, prin care Hitler şi partidul său au încercat să preia puterea, acesta a fost condamnat la 5 ani de închisoare, dar a fost eliberat pe data de 20 decembrie 1924. În tot acest timp, a scris cartea „Mein Kampf” („Lupta mea”), care reprezenta, de fapt, manifestul său politic. Pe data de 30 ianuarie 1933, acesta a devenit cancelar, iar în anul 1934, după moartea lui Hindenburg, a instaurat cel de-al Treilea Reich şi a rămas unicul conducător.

În anul 1939, invadarea Poloniei de către Germania nazistă a dus la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, însă germanii s-au văzut îngenunchiaţi la sfârşitul acestuia. Pe 30 aprilie 1945, HItler şi soţia sa, Eva Braun, s-au sinucis în buncărul din Berlin, iar pe  9 mai 1945 forţele aliate au intrat în oraş. Imediat după ce Germania a fost înfrântă, orice publicare a cărţii „Mein Kampf” a fost interzisă.

Proprietăţile lui Hitler includeau o casă în Munţii Bavariei, numită Berghof şi un apartament în Munchen. Proprietatea din munţi a fost distrusă prin bombardare şi jefuită la sfârşitul războiului, iar în anul 1952 rămăşiţele acesteia au fost dinamitate de către guvernul bavarez pentru a fi prevenită transformarea acestora într-o atracţie turistică. Apartamentul din Munchen încă mai există, iar acum este sediul unei secţii de poliţie.

Sursa: History

Citeşte şi:

Ce s-a intamplat de fapt cu trupul lui Hitler?

Ultimele ordine date de Adolf Hitler. Ce cuprinde testamentul celui mai temut lider politic al tuturor timpurilor – VIDEO

O clădire proiectată chiar de Hitler stă şi astăzi mărturie a planului megalomanic nazist de a construi o ,,Capitală Germană Mondială” – GALERIE FOTO

Internetul suportă multe: un site pentru pisicile care seamănă cu Hitler

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?