Home » Știință » ”Gravitaţia negativă” ar putea exista în jurul nostru. Specialiştii susţin că au descoperit sursa

”Gravitaţia negativă” ar putea exista în jurul nostru. Specialiştii susţin că au descoperit sursa

”Gravitaţia negativă” ar putea exista în jurul nostru. Specialiştii susţin că au descoperit sursa
Publicat: 18.08.2018
Lumea la nivel macro este guvernată de legile lui Newton, ale mişcării şi gravitaţiei. Însă o echipă de cercetători din cadrul Universităţii din Columbia au prezentat o lucrare teoretică care contrazice această teorie.

Specialiştii susţin în cadrul lucrării că ar putea exista particule cu masă negativă care sub forţa gravitaţiei se mişcă în sus în loc să se propage în jos. Conform Science Alert, se pare că acestea ar putea fi în jurul nostru. 

În cadrul studiului, specialiştii au descris aceste particule ca fiind cele ale sunetului sau fononi pe care îi producem zilnic. Deşi sunetul nu este obiect se pare că gravitaţia are un efect asupra lui. Paradoxul se află în centrul acestei noi ipoteze. Cercetătorii susţin că sunetul ar putea avea propria masă, una negativă. Astfel masa sa gravitaţioală duce la producerea unui câmp gravitaţional propriu ce le inversează direcţia. 

Lucrarea de faţă este pur teoretică, iar cercetătorii au încercat în cadrul ei să testeze ipoteza prin intermediul unor calcule matematice. Însă ideea de la baza studiului nu este nouă. Particulele cu masă negativă există, acestea se mişcă contra unei forţe într-o direcţie opusă. 

În urmă cu un an, cercetătorii au creat pentru prima oară, în laborator, fluid cu masă negativă, ce avea acelaşi comportament contrar legilor lui Newton. Deşi undele sonore nu sunt practic particule, ele pot fi despre, astfel din punct de vedere matematic fiind denumite fononi. Anterior, specialiştii au afirmat că fononii nu pot fi afectaţi de gravitaţie deoarece nu deţin masă. 

Însă cercetătorul din cadrul studiului recent, Alberto Nicolis, a furnizat dovezi experimentale ce ar putea dovedi faptul că sunetul deţine totuşi masă. Experimentul a fost realizat cu superfluide aflate la o temperatură de zero grade. În aceste condiţii, echipa susţine că a putut observa traiectoria ascendentă a fotonilor Nicolis şi a propus în ultima sa lucrare existenţa unui câmp gravitaţional format în jurul fononilor. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii