Home » Cultură » Balerinii de la Balşoi Moscova prezintă la Bucureşti teme din controversata operă intitulată „Nureev”

Balerinii de la Balşoi Moscova prezintă la Bucureşti teme din controversata operă intitulată „Nureev”

Balerinii de la Balşoi Moscova prezintă la Bucureşti teme din controversata operă intitulată „Nureev”
Publicat: 19.09.2018
Balerinii Teatrului Balşoi din Moscova care vor fi în faţa publicului bucureştean pe data de 31 octombrie au anunţat repertoriul Spectacolului de Gală, incluzând momente din "Frumoasa Adormită", din "Raymonda", dar şi din "Nureev", o montare a instituţiei anulată în 2017, înainte de premieră.

Spectacolul „Nureev” este o prezentare a vieţii celebrului balerin rus Rudolf Nureev, avându-l drept compozitor pe Ilya Demutsky şi coregraf pe Yuri Possokohov, iar în rolurile principale se regăsesc prim soliştii Maria Alexandrova (Margot Fonteyn), Vladislav Lantratov (Rudolf Nureyev) şi Denis Savin (Erik Bruhn), care vor dansa la Bucureşti temele „Duo Rudi & Margo” şi „Scrisoarea lui Erik”, arată un comunicat al organizatorilor remis MEDIAFAX.

Opera „Nureev” a fost lansată pe 9 decembrie anul trecut, la Teatrul Balşoi din Moscova, cu o întârziere de aproape patru luni din cauza controverselor stârnite, scrie Mediafax.

În luna iulie 2017, Teatrul Balşoi a anulat cu câteva zile înainte de premieră baletul consacrat lui Rudolf Nureev regizat de Kirill Serebrennikov. Regizorul a fost acuzat de fraudă, riscând până la zece ani de închisoare. Mai multe personalităţi au cerut atunci autorităţilor din Rusia să renunţe la acuzaţii, care ar fi fost motivate politic.

Rudolf Nureev s-a născut în 1938, în fosta URSS, şi a fugit în occident în anul 1961. A dansat alături de Margot Fonteyn pe scena Operei Regale (The Royal Ballet Opera) din Londra, iar, în anul 1983, a fost numit director al Baletului Operei din Paris. A fost distins cu Legiunea de Onoare în 1988 şi a fost numit Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor în 1993. Nu şi-a ascuns niciodată orientarea bisexuală, având numeroase aventuri cu celebrităţi ale vremii, printre care şi membri ai familiei Kennedy, însă partener de viaţă i-a fost balerinul Erik Bruhn. A încetat din viaţă în 1993, la Paris, la vârsta de 54 de ani, după o lungă suferinţă cauzată de SIDA.

În show-ul de la Sala Palatului din Bucureşti, dansatorii ruşi vor prezenta şi momente din spectacolele „Flăcările Parisului”, „Don Quijote”, „Raymonda” şi „Silfida”, se arată în comunicat.

Teatrul Balşoi din Moscova a fost inaugurat în 1856, după ce sala companiei de teatru şi operă fondate în 1776 a fost mistuită de flăcări. Numele de Teatrul Balşoi era folosit din 1825, iar, până în 1840, nu a prezentat decât lucrări ruseşti. Este considerat unul dintre cele mai importante centre dedicate baletului clasic în lume.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți