Home » D:News » După reciclare, primul Airbus A380 din istorie va reveni în aer sub o formă inedită

După reciclare, primul Airbus A380 din istorie va reveni în aer sub o formă inedită

După reciclare, primul Airbus A380 din istorie va reveni în aer sub o formă inedită
Publicat: 21.02.2020
Primul avion super-jumbo Airbus SE A380 care a intrat în serviciu comercial, o aeronavă ce trebuia să revoluţioneze traficul aerian şi care va fi dezmembrată acum pentru piese de schimb, va reveni în aer sub o formă inedită, cea a etichetelor de bagaje, scrie Bloomberg.

Într-o încercare de a mai scoate ceva valoare din aeronava dezafectată, Airbus a decis să folosească o parte din „pielea” sa de aluminiu pentru a crea 7.000 de etichete de bagaje. Acestea vor fi puse la vânzare pentru 27,95 de euro bucata şi vor fi disponibile prin intermediul retailerului din domeniu Aviationtag.

Aeronava Airbus, care poate transporta până la 800 de persoane pe un ansamblu de două nivele, şi-a făcut zborul inaugural în octombrie 2007 plecând de la Sydney spre Singapore.

Singapore Airlines, operatorul care a deţinut avionul, l-a eliminat din flota sa anul trecut şi l-a tranferat în sudul Franţei unde acesta este dezmembrat în prezent pentru piese de schimb precum motoare şi componente aeronautice, potrivit Mediafax.

Reciclarea aeronavelor a devenit o afacere profitabilă deoarece multe componente valorează mai mult pe bucată decât avionul în întreg ansamblul său. De multe ori, piesele rămân în stare bună de funcţionare, iar aeronavele sunt din ce în ce mai des dezmembrate la doar câţiva ani de serviciu. Asta pentru că progresele tehnice au convins companiile să opteze pentru cele mai noi şi eficiente modele în materie de combustibil.

Airbus a anunţat anul trecut că va opri în timp producţia modelului A380 din cauza comenzilor slabe în contextul în care avionul cu patru motoare, duşuri şi baruri interioare este dificil de acomodat şi întreţinut de operatori, care merg din ce în ce mai des către avioane de mici dimensiune. Ultimul Airbus A380 va fi produs cândva anul viitor.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce era „legea lui Zeus”, regula sacră încălcată în Odiseea. De ce grecii hrăneau străinul înainte să-i afle numele
Ce era „legea lui Zeus”, regula sacră încălcată în Odiseea. De ce grecii hrăneau străinul înainte să-i afle numele
Noi cercetări arată că apa „hrănea” vulcanii Pământului încă de acum 3 miliarde de ani
Noi cercetări arată că apa „hrănea” vulcanii Pământului încă de acum 3 miliarde de ani
Parfumul de 1,3 milioane de dolari. Cine a creat Shumukh și de ce are un preț atât de mare
Parfumul de 1,3 milioane de dolari. Cine a creat Shumukh și de ce are un preț atât de mare
Nvidia rămâne liderul celor mai bune companii din lume. Cine a urcat spectaculos în clasamentul din 2026
Nvidia rămâne liderul celor mai bune companii din lume. Cine a urcat spectaculos în clasamentul din 2026
Câtă murdărie aducem în casă pe tălpile pantofilor? Când este important să ne descălțăm la ușă
Câtă murdărie aducem în casă pe tălpile pantofilor? Când este important să ne descălțăm la ușă
Test de cultură generală. De ce ne plac băuturile acidulate?
Test de cultură generală. De ce ne plac băuturile acidulate?
Praful de pe Lună ar putea ascunde tehnologii extraterestre, susține un studiu
Praful de pe Lună ar putea ascunde tehnologii extraterestre, susține un studiu
Care sunt cele mai noi drepturi dobândite de copacii dintr-un orășel din Anglia?
Care sunt cele mai noi drepturi dobândite de copacii dintr-un orășel din Anglia?
Butonul pe care șoferii ar trebui să-l folosească cu foarte mare atenție
Butonul pe care șoferii ar trebui să-l folosească cu foarte mare atenție
Secretul numelui capitalei Greciei: Atena era un nume la plural!
Secretul numelui capitalei Greciei: Atena era un nume la plural!
Omul care a revoluţionat matematica. Cum a reuşit Leonhard Euler să schimbe ştiinţele exacte?
Omul care a revoluţionat matematica. Cum a reuşit Leonhard Euler să schimbe ştiinţele exacte?
Motivul incredibil pentru care locuitorii unui sat au legat un tehnician de un stâlp
Motivul incredibil pentru care locuitorii unui sat au legat un tehnician de un stâlp
Ce a pățit în România un grup de americani care călătoresc prin lume cu autobuzul?
Ce a pățit în România un grup de americani care călătoresc prin lume cu autobuzul?
Dormitul cu lumină, oricât de slabă, crește riscul de boli cardiovasculare
Dormitul cu lumină, oricât de slabă, crește riscul de boli cardiovasculare
Cum poți reduce formarea condensului pe geamuri toamna?
Cum poți reduce formarea condensului pe geamuri toamna?
Un singur impact cu un asteroid ar fi remodelat o întreagă lună marțiană
Un singur impact cu un asteroid ar fi remodelat o întreagă lună marțiană
Oamenii de știință au detectat un semnal misterios care ar putea fi materie întunecată
Oamenii de știință au detectat un semnal misterios care ar putea fi materie întunecată
De ce papagalilor le place să se certe?
De ce papagalilor le place să se certe?