Omenirea ar putea ajunge în spațiul interstelar în doar cinci ani

Un sistem de propulsie nou ar putea, teoretic, să transporte o navă spațială în afara limitelor Sistemului Solar în mai puțin de cinci ani. O asemenea performanță a fost realizată în 35 de ani de sonda spațială istorică Voyager 1.

Conceptul, cunoscut sub numele de propulsie „pellet-beam” a primit la începutul acestui an o subvenție de 175.000 de dolari de la NASA pentru dezvoltarea ulterioară, potrivit Science Alert.

• Majoritatea planetelor ar putea fi prea aride pentru viață. Ce avantaj secret are Pământul?
• Cum se manifestă ADHD la adulți și ce poți face ca să-ți regăsești echilibrul

Conceptul încă nu există dincolo de calculele pe hârtie, așa că deocamdată nu putem să ne entuziasmăm prea mult.

Cum pot ajunge rachetele mai mari într-un timp mai scurt în spațiul interstelar?

Totuși, ideea a atras atenția nu numai datorită potențialului său de a ne duce în spațiul interstelar în timpul vieții unui om, lucru pe care rachetele tradiționale cu combustibil chimic nu îl pot face, ci și pentru că ar putea permite o asemenea călătorie cu nave mult mai mari.

„Propunerea examinează o nouă arhitectură de propulsie pentru tranzitul rapid al încărcăturilor utile grele (o tonă și mai mult) în Sistemul Solar și în mediul interstelar”, a explicat cercetătorul principal din spatele propunerii, inginerul aerospațial Artur Davoyan de la Universitatea din California, Los Angeles, SUA.

Conceptul fasciculului de peleți a fost parțial inspirat de inițiativa Breakthrough Starshot, care lucrează la un sistem de propulsie cu „pânze solare”. Cu ajutorul a milioane de lasere, o sondă minusculă ar putea, în teorie, să navigheze până la vecina Proxima Centauri în doar 20 de ani.

Propunerea de față pornește de la o idee asemănătoare, luând în calcul modul în care se pot deplasa obiectele mai mari.

Cum ar urma să funcționeze sistemul de propulsie?

Ca să funcționeze, sistemul conceptual de propulsie necesită două nave spațiale. Una care pornește spre spațiul interstelar și una care intră pe orbită în jurul Pământului.

Nava spațială care navighează în jurul Pământului ar trage un fascicul de particule microscopice către nava spațială interstelară. Aceste particule ar fi încălzite de lasere, ceea ce ar face ca o parte dintre ele să se topească în plasma care accelerează și mai mult peleții.

Acești paleți ar putea atinge 120 de km/secundă și, fie ar putea lovi pânza navei spațiale interstelare, fie ar putea respinge un magnet din interiorul acesteia. Acest lucru ar ajuta la propulsarea navei spațiale la viteze uriașe prin care să iasă din heliosferă – bula de vânt solar din jurul Sistemului nostru Solar.

„Cu ajutorul fasciculului de peleți, planetele exterioare pot fi atinse în mai puțin de un an, 100 de unități astronomice (UA) în aproximativ trei ani, iar obiectivul gravitațional solar la 500 de UA în aproximativ 15 ani”, a spus Davoyan.

O unitate astronomică reprezintă distanța dintre Pământ și Soare, adică aproximativ 150 de milioane de kilometri.

35 de ani de călătorie pentru trecerea în spațiul interstelar

Sonda Voyager 1 a avut nevoie de 35 de ani de călătorie pentru a trece în spațiul interstelar în 2012, la o distanță de aproximativ 112 UA.

Conform previziunilor actuale, o navă spațială cu o greutate de o tonă ar putea face același lucru în mai puțin de cinci ani.

Proiectul a fost unul dintre cele 14 care au fost finanțate în această etapă timpurie. Următorul pas va consta în demonstrarea conceptului prin experimente.

„În cadrul efortului din Faza I vom demonstra fezabilitatea conceptului de propulsie, propus prin realizarea unei modelări detaliate a diferitelor subsisteme ale arhitecturii de propulsie și prin realizarea de studii experimentale de verificare a conceptului”, a explicat Davoyan.

Vă mai recomandăm și: 

Moment istoric în explorarea spaţială: sonda Voyager 2 a intrat în spaţiul interstelar

Un nanosatelit de la Sony, lansat în premieră pe orbita Pământului cu ajutorul propulsiei cu apă

Cum arată drona silențioasă cu propulsie ionică?

Orbita Telescopului Hubble s-a scurtat, iar asta afectează calitatea imaginilor