Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga

Intervenția României din cel de-Al Doilea Război Balcanic a fost marcată nu de confruntări militare, ci de o încleștare mult mai periculoasă cu un dușman invizibil care a făcut nenumărate victime în rândul soldaților români: holera. Dacă pentru acțiuni militare soldații români erau pregătiți, în schimb, în lupta cu virusul holerei, ostașii au fost complet dezarmați. Chiar și așa, unele personalități au încercat „să se acopere de glorie”.

În epocă au circulat numeroase mărturii despre bătălia pe care Armata Română a purtat-o cu holera în timpul campaniei din Bulgaria din anul 1913. Puține însă au surprins discrepanța între conducerea armatei și soldații care se aflau în marș prin Bulgaria.

• O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
• De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?

Pentru campania din Bulgaria, Constantin Argetoianu a fost mobilizat ca medic la ambulanța Diviziei a II-a de Infanterie. Divizia era comandată de generalul Tănăsescu, pe care Argetoianu îl cunoscuse în 1889 la Fontainebleau. Unitatea făcea parte din Corpul I de Armată comandat de generalul Dumitru Cotescu, care era cantonată în timp de pace la Craiova.

Divizia din care a făcut parte Argetoianu s-a numărat printre formațiunile care au pătruns cel mai adânc pe teritoriul bulgar, dar a fost și prima unitate care a fost lovită puternic de holeră. Cantonați la Orhanie, în mijlocul soldaților a izbucnit un focar de holeră. Lipsiți de echipamentul și medicamentele necesare, medicii ce însoțeau trupele nu au putut lua decât măsuri profilactice și de triere a soldaților care au fost atinși de teribilul virus.

„Mirosul morții îi zvârlea îndărăt”

Multă vreme, în România nu s-a știut cât de gravă era epidemia care se instalase în rândul trupelor. Din această cauză, din țară soseau tot felul de „musafiri” care doreau să viziteze pozițiile cele mai avansate ale soldaților români din Bulgaria. Dar cum aflau de holeră, „vizitatorii” se întorceau în cea mai mare viteză.

„Cât timp nu s-a ştiut în țară adevărata situație de la Orhanie, ne veneau tot felul de musafiri pe care un zăngănit de automobile ii aducea și îi lua înapoi, cum puneau nasul în holeră.

Coloana noastră era cea mai înaintată, avanposturile noastre trecuseră de Balcani spre Sofia, și toți sfredeluşii cartierelor generale țineau numai decât să fi fost, fie și numai o clipă, până la vârful suliței înfipte în trupul țării inamice. Prea puțini dintr-înşii ajungeau însă până la monumentul lui Gurko, scopul `excursiunii` lor, căci îi oprea în Orhanie mirosul morții şi Muta Secerătoare, cu o labă peste bot, îi zvârlea îndărăt spre o mocirlă mai puțin fatală prețioaselor lor existențe”, consemna Constantin Argetoianu în memoriile sale.

În infernul de la Orhanie, Nicolae Iorga s-a făcut repede nevăzut

Printre cei care au trecut prin Orhanie în acele momente s-a aflat și istoricul Nicolae Iorga. El avea misiunea să îmbărbăteze soldații, dar odată ce a aflat de existența holerei în rândul ostașilor s-a făcut nevăzut. La Orhanie, în rândul trupelor române, se instalase deja infernul cauzat de holeră.

„La Orhanie am văzut pentru prima oară în viața mea pe profesorul Nicolae Iorga, pe care nu avusesem plăcerea să-l întâlnesc în 1897, singurul an pe care l-am petrecut în Bucureşti (îmi făceam serviciul militar ca medic) de la 1888 şi până la 1913. Ni-l adusese într-o dimineață un automobil şi a luat masa cu noi la popotă; era îmbrăcat într-o uniformă sui-generis, evident de campanie, compusă din elemente culese de la unul și de la altul, aşa încât tunica i se închidea cu greu iar pantalonii, prea scurți, îi scăpau într-una din carâmbii cizmelor stinghere cu care o soartă nemiloasă nu-i lăsa să se împreuneze.

Pe ambele mâneci sclipeau frumoase galoane de sergent şi îi turuia gura într-una ca omului care nu voia să se lase ademenit de altul. `Altul`, în cazul de față, era duhul viu al molimei pe care n-o bănuise în momentul când primise misiunea ce i se încredințase.

Fusese trimis să vorbească oamenilor, ca să-i îmbărbăteze. Nu știa însă contra cărui dușman trebuia să-i îmbărbăteze. Văzu numaidecât că în infernul de la Orhanie nu puteai lecui lumea cu vorbe şi s-a făcut repede nevăzut”, menționa Argetoianu.

Politicienii au știu că la Orhanie „ nu era loc de chef”

Pe la Orhanie au mai trecut și alte personalități din acea perioadă, precum prințul George-Valentin Bibescu, Alexandru J. Ghica, Ionel Arion, Alexandru Tzigara-Samurcaș etc., cu tot felul de misiuni. Unii să „oprească trupele din înaintare”, alții să „se acopere de glorie”, dar toți fugeau rapid la vestea că holera bântuie printre soldați. Singurii care au știut despre evenimentele de la Orhanie au fost politicienii și prin urmare au stat departe de trupele contaminate de holeră.

„Au mai trecut pe la masa noastră G.V. Bibescu, Alexandru J. Ghica, zis Rapineau (alt prinț), şi Nonel Arion, care nu era prinț, toți trimiși să oprească trupele, care săracele de ele se opriseră demult și abia își trăgeau sufletul.

Devenise o adevărată manie a unora să spună că fuseseră trimiși să `oprească trupele`. În alte războaie s-au trimis ștafete să ceară comandanților sa înainteze; în această campanie toate erau pe dos și oamenii se acopereau de glorie `oprind` trupele.

Au mai venit și alții, fără pretențiunea de a opri nimic, nici măcar holera, așa a fost doctorul Mezincescu, directorul, general al Serviciului Sanitar, Tzigara Samurcas, Pisani și câți alții, un vicleim întreg. Dar cum veneau, așa plecau, căci drept vorbind, nu era de stat. Numai protipendatele politicii nu ne-au cinstit cu vizitele lor: erau oamenii mai bine informați ca alții și știau că Orhanie nu era loc de chef”, mai scria Constantin Argetoianu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Singura femeie de culoare care a servit în armata americană în Primul Război Mondial

Dobrogea, între România și Bulgaria la finalul Primului Război Mondial

Culisele reintrării României în Primul Război Mondial

Cum a fost primită victoria aliaților din Primul Război Mondial pe străzile Iașiului?