Ambasadorul francez, Brătianu și războiul

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

În primăvara anului 1916, exasperată de strategia de negociere a primului ministru român Ionel Brătianu de a trage de timp în discuțiile cu Antanta, Franța decide să numească un nou ambasador la București. Sosirea contelui de Saint-Aulaire la București a fost un semnal pentru societatea românească că România era aproape de a intra în război alături de Antanta. Saint-Aulaire nu a venit singur la București. A fost însoțit de o întreagă echipă care avea să rămână și în istoria României.

În negocierile diplomatice pe care Ionel Brătianu le-a avut cu ambasadorii Antantei la București a profitat de lipsa de coeziune dintre aceștia.

• Cercetătorii tocmai au confirmat prima dovadă a dinozaurilor în Antarctica
• Cele mai vechi rămășițe umane din Antarctica au peste 200 de ani și o origine necunoscută

Dacă ambasadorul francez și cel englez doreau ca România să intre cât mai rapid în război, nu același lucru era urmărit de ambasadorul rus la București.

„Saint-Aulaire ni s-a înfățișat ca un mare senior de pe vremea veche”

Pentru a impulsiona negocierile în vara anului 1916, Franța îl schimbă din postul de ambasador de la București pe Camille Blondel. Înlocuitorul său, contele Saint-Aulaire, era descendent al unei vechi familii aristocrate franceze și a avut o strălucită carieră diplomatică în nordul Africii (Tunisia, Maroc), America Latină (Peru, Chile, Brazilia), precum şi în câteva ţări europene (Austro-Ungaria,Anglia etc).

Numirea unui nou ambasador francez la București a atras atenția și oamenilor politici din România, care l-au apreciat chiar de la primul contact.

„Deși cu multă întârziere, izbitoarea inferioritate a lui Blondel față de Poklevski (ambasadorul țarist la București, n.r.) a sfârșit prin a trezi atenția până și adormiților de la Quai d’Orsay (ministerul de Externe francez, n.r.) și guvernul francez a hotărât să trimită la București un șef de orchestră în stare să bată tactul. Și l-a ales bine în persoana contelui de Saint-Aulaire.

Scrobit în tradițiile diplomației franceze, moștenite în familia sa din tată în fiu, Saint-Aulaire ni s-a înfățișat ca un mare senior de pe vremea veche. De o impecabilă ținută, elegantă prin sobrietatea sa, noul trimis al Franței impresiona din primele clipe printr-un savant amestec de autoritate și de omenitate în tot ce spunea. Și ce spunea, spunea frumos într-o franțuzească clasică, ce trăda numaidecât omul de o adâncă cultură literară”, scria în amintirile sale politice Constantin Argetoianu.

Saint-Aulaire, trimis „în fruntea unei numeroase și alese Misiuni”

Contele de Saint-Aulaire nu a venit singur la București. El a fost însoțit de o serie întreagă de atașați militari și civili care vor juca un rol important în România în cei doi ani de război.

„În vremurile moderne – scria Argetoianu – , ambasadorii și miniștrii plenipotențiari sosesc singuri cu Expresul sau cel mult însoțiți de familiile lor.

Saint-Aulaire ne-a fost însă trimis cum se trimiteau ambasadorii în secolele trecute, în fruntea unei numeroase și alese Misiuni. N-au lipsit din `alaiul` lui decât `carosele` poleite, veleitarii și țambalagiii.

Odată cu dânsul ne-au sosit ducele de Luynes, Robert de Flers și contele de Rochefort, cîteşitrei mobilizați și atașați la Legațiunea Franței în România. În același timp, ne-au sosit și colonelul Després, ca atașat militar, și marchizul de Belloy, ca atașat naval (!).

Ca și cum am fi avut o marină și încă una considerabilă, s-a mai dat lui Belloy şi un ajutor, un conte de Béarn, foarte gentil… După cum se vede, Almanahul de Gotha francez a fost pus la serioasă contribuție pentru noi.

Mai târziu am aflat că aceste alegeri fuseseră determinate de grija influențării familiei noastre Regale. Mai ales Regina Maria, socotită ca factor politic esențial, fusese în special ochită. Din acest punct de vedere, inițiativa a reușit, căci cât au stat la noi, dar mai ales la Iaşi, Luynes, de Flers și Rochefort au fost din intimii Reginei și sfetnicii ei de fiecare clipă”.

„Toată lumea se convinsese că victoria nu va mai putea scăpa până în cele din urmă Aliaților”

Contele de Saint-Aulaire a schimbat rapid atmosfera din România, iar oamenii politici erau de acum convinși că România urma să intre destul de rapid în război alături de Antanta. Oricum, mare majoritate a românilor erau filo-francezi și susțineau intrarea în război. Vremea negocierilor trecuse.

„Sosirea lui Saint-Aulaire a fost pentru noi `semnalul plecării`. Ne-am dat seama cu toții că ceva se schimbase și că nu mai făcea să umble cu fleacuri. Francezii s-au pus să dea `mese amicale` prin birturi menite să facă atmosferă și să prepare lumea pentru ziua cea mare. (…)

A fost o masă veselă şi avântul încrederii în victorie a domnit. Erau două zile după ce Saint-Aulaire și `întreaga lui ambasadă` fusese primită în audiență de Rege, și apoi de Regină. O lume imensă adunată în piața Palatului a aclamat pe francezi și la ieșirea lor, mulțimea a intonat `Marseilleza` în cor… (…)

Odată cu venirea lui Saint-Aulaire, toată atmosfera de la noi s-a schimbat, toate `imponderabilele` s-au pus de partea Războiului. Nu doar că prezența lui Saint-Aulaire ar fi schimbat cursul lucrurilor, dar sosirea lui a coincis cu un concurs de împrejurări care au determinat hotărârea noastră.

Se cam terminaseră și negocierile. Bune-rele duseseră la un rezultat asupra căruia voi reveni numaidecât și care părea că nu va mai putea fi depășit sau îmbunătățit. Și apoi mai ajunsese aproape toată lumea să se convingă, în fine, că victoria nu va mai putea scăpa până în cele din urmă, Aliaților”, mai scria Constantin Argetoianu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Constantin Argetoianu, despre Pacea de la București din 1913: „Ne jucasem de-a războiul dincolo de Dunăre, la Bucureşti ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”

Cine se ducea la Operă la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru că „așa cerea moda”?

O sinucidere misterioasă: Ana Maria Lahovary