Un nou studiu susține că unele populații umane ar putea să fie purtătoare de ADN denisovan care le sporește rezistența la o serie de boli parazitare, inclusiv malaria.
Pe măsură ce tot mai multe fosile denisovane sunt descoperite în Asia, devine tot mai clar că această linie soră dispărută a ocupat odinioară o mare parte din suprafața Pământului și, prin urmare, a trebuit să se adapteze la o varietate de climate și habitate.
Inevitabil, anumite populații ar fi intrat în contact cu țânțari, căpușe și alți vectori care transmit agenți patogeni periculoși. În timp, este posibil chiar să fi dezvoltat un anumit nivel de toleranță la aceste boli.
Pentru a determina ce amenințări au înfruntat acești hominizi preistorici, Attila Trájer, de la Universitatea Panonia, a reconstruit paleomediul în mai multe situri denisovane cunoscute. De exemplu, în Peștera Denisova din Siberia și în Peștera Karstică Baishiya de pe Platoul Tibetan, autorul studiului a constatat că predominau pădurile boreale, ceea ce făcea regiunile nepotrivite pentru țânțarii care transmit malaria.
În schimb, Peștera Tam Ngu Hao 2 din Laos ar fi fost înconjurată de pădure subtropicală sezonieră, unde acești „ucigași zburători” – și mulți alți vectori de boli – ar fi prosperat.
Interesant este că asiaticii de sud-est moderni poartă între 4 și 6% ADN denisovan – mai mult decât orice altă populație umană actuală. Oamenii din această regiune dețin și anumite gene legate de imunitate, care se crede că își au originea la denisoveni și care ar putea oferi protecție împotriva unor boli tropicale.
De exemplu, Trájer subliniază că frecvența unei alele denisovane numită HLA-H∗02:07 rămâne ridicată printre locuitorii din Ho Chi Minh City, unde parazitul protozoar Plasmodium vivax – responsabil de un tip de malarie – este endemic.
El sugerează că această genă ar fi putut proteja denisovenii de boală, iar prezența ei la oamenii moderni indică faptul că rămâne încă extrem de benefică.
Alte gene care codifică enzimele CYP ar fi fost prezente în genomul denisovan și ar fi permis acestor oameni antici să se adapteze la numeroasele pericole din pădurile lor locale.
Potrivit autorului, aceste enzime ar fi contribuit la lupta împotriva bolilor transmise de vectori, precum malaria cauzată de P. vivax, prin capacitatea lor de a detoxifica compuși străini și prin posibila implicare în răspunsurile imunitare, scrie IFLScience.
În același timp, Trájer scrie că enzimele CYP ar fi putut oferi protecție vitală în „medii biodiversificate, bogate în plante toxice, șerpi veninoși și artropode veninoase din pădurile musonice și tropicale din Asia de Sud-Est”.
Având în vedere această rezistență sporită la agenți patogeni, autorul studiului concluzionează că moștenirea genetică extinsă a denisovenilor la oamenii moderni pare acum mai puțin surprinzătoare.
Studiul a fost publicat în Journal of Human Evolution.
Un adăpost rupestru vechi de 150.000 de ani a fost folosit de neanderthalieni, denisovani și oameni
Cum suferim astăzi pentru că strămoșii noștri s-au împerecheat cu denisovanii?
Membrii unui grup de indigeni din Filipine au cea mai mare moștenire genetică de la denisovani