Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit

Timpul pare o constantă, dar fiecare dintre noi l-a simțit sau îl simte curgând diferit: orele petrecute la medic par interminabile, în timp ce o seară plăcută cu prietenii dispare ca prin farmec. Iar această elasticitate nu are legătură doar cu ceasul de pe perete, ci cu modul în care creierul nostru procesează evenimentele.

Neuroștiința încearcă de zeci de ani să explice acest paradox, arătând că percepția timpului este rezultatul unui mecanism destul de sofisticat ce implică mai multe regiuni cerebrale, memorie și emoții.

• Rocile spațiale antice ar putea deține secretul pentru mineritul de asteroizi
• Ce anume din ADN-ul centenarilor îi face să trăiască atât de mult?

Spre deosebire de bătăile inimii sau de ritmul respirației, nu există un organ dedicat măsurării timpului. Creierul creează această percepție printr-o rețea de structuri – în special ganglionii bazali (implicați în controlul mișcărilor și al învățării prin repetiție), cerebelul (responsabil de coordonarea mișcărilor și de sincronizarea fină) și cortexul prefrontal (centrul deciziilor, al atenției și al planificării).

Aceste zone comunică între ele și funcționează ca un fel de „cronometru intern” care se calibrează în funcție de atenție, motivație și de starea emoțională. „Percepția timpului este mai degrabă o construcție a creierului decât o măsurătoare obiectivă”, explică Marc Wittmann, cercetător în neuroștiințe la Institutul de Psihologie din Freiburg.

De ce timpul zboară atunci când ne distrăm?

O întrebare comună. Atunci când suntem implicați într-o activitate plăcută sau captivantă, atenția noastră este complet absorbită. Creierul procesează rapid informația, iar rețeaua de „cronometrare” nu mai are repere clare. Astfel, retrospectiv, avem impresia că orele s-au scurs mult mai repede decât în realitate. Nu întâmplător, vacanțele pline de aventuri par să treacă într-o clipită, iar o seară de dans sau o întâlnire romantică ne lasă mereu cu sentimentul că timpul „a zburat”. La polul opus, situațiile plictisitoare sau neplăcute fac timpul să se dilate. Statul la coadă la supermarket, minutele petrecute în sala de așteptare a medicului ori ședințele lungi de la serviciu ne par de-a dreptul nesfârșite.

În lipsa stimulării sau atunci când suntem anxioși, creierul caută repere temporale, „numărând” fiecare secundă. Emoțiile negative – frica, stresul sau durerea – intensifică această percepție. Pe scurt, timpul nu este doar ceea ce simțim în prezent, ci și ceea ce ne amintim mai târziu. Experiențele intense emoțional – fie pozitive, fie negative – sunt codificate mai detaliat în memorie. De aceea, atunci când privim retrospectiv, o perioadă plină de noutate pare mai lungă decât una monotonă. E motivul pentru care primele zile dintr-o vacanță într-un loc necunoscut par încărcate de evenimente, în timp ce rutina zilnică de la birou se topește într-o amintire vagă și uniformă.

În ceea ce privește studiile, acestea arată că dopamina, neurotransmițător asociat cu motivația și recompensa, joacă un rol central. Atunci când nivelul ei este crescut, avem tendința să subestimăm durata unei sarcini. În schimb, anxietatea sau lipsa dopaminei fac ca timpul să fie perceput mai lung. Experimente cu subiecți puși în situații stresante au confirmat că aceștia supraestimează timpul scurs, ceea ce explică senzația că minutele par ore atunci când suntem neliniștiți.

Poate fi „dresat” creierul să perceapă timpul altfel?

Deși nu putem controla complet modul în care se dilată și se contractă timpul, putem influența felul în care trăim. Practicile de mindfulness, care aduc atenția în prezent, ajută la reglarea percepției și la reducerea senzației de accelerare constantă. Totodată, expunerea la activități noi și variate creează mai multe „ancore” în memorie, făcând perioadele să pară mai bogate și mai lungi. „Un mod simplu de a încetini timpul este să trăim experiențe noi și să fim mai conștienți de ele”, observă profesorul Adrian Bejan, de la Duke University, într-o perspectivă interdisciplinară asupra percepției timpului.

În concluzie, deși se pot spune atâtea despre curgerea, percepția și felul în care îl folosim, este important să ne gândim la el nu doar prin prisma unei dimensiuni abstracte măsurate de ceasuri, ci și ca la o experiență subiectivă, modelată de atenția, emoțiile și de amintirile noastre. Iar neuroștiința fix asta face: ne amintește că putem încetini această curgere a timpului nu prin a adăuga ore în calendar, ci prin a ne schimba modul de a trăi și percepe clipele.

Surse:

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9062982/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/23403747/

https://www.frontiersin.org/journals/neurology/articles/10.3389/fneur.2023.1282635/full

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cele mai bune 12 cărți din toate timpurile. Clasicii care au schimbat lumea

Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!

Timpul ar putea fi doar o proiecție a creierului, argumentează un profesor de filosofie

Oamenii de știință au descoperit un nou mod de a ordona timpul