Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?

Indiferența celor dragi nu rănește prin violență, ci prin tăcere; nu prin ceea ce face, ci prin ceea ce refuză să ofere – un gest, o privire, un cuvânt care ar putea aduce alinare și liniște sufletească.

Mulți dintre noi am simțit, poate, respingerea dureroasă atunci când părinții nu ne ascultau, când frații nu ne observau sau când prietenii nu ne întrebau cum ne simțim, momente care, uneori, sunt fix cele care contează cel mai mult. În spatele unei priviri întoarse sau a unei conversații refuzate se ascunde o suferință maritală, familială sau de prietenie care se acumulează în timp, afectând stima de sine, echilibrul emoțional și sănătatea psihică.

• Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
• Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență

Exemplele concrete fac durerea aceasta mai ușor de înțeles. Gândiți-vă la adolescența în care, deși obțineați rezultate bune la școală, acasă primeați doar răspunsuri scurte și distante: „bine”, „e în regulă”, „am auzit”, „fă cum crezi. Atitudini care, prin repetare zilnică, au ajuns să se transforme într-o obișnuință, devenind o presiune constantă asupra psihicului. La fel poate fi și în cazul unui adult care trece prin boală sau printr-o perioadă dificilă și nu primește un simplu „sunt aici pentru tine”, ci doar evitări, priviri fugare, mesaje întârziate sau monosilabice. Absența repetată lasă urme subtile care se acumulează, iar durerea, invizibilă pentru priviri, devine tot mai greu de purtat în interior.

Indiferența celor pe care ne-am bazat declanșează o succesiune de trăiri contradictorii: nesiguranță, furie reprimată și vinovăție, pentru că ajungem inevitabil să ne întrebăm dacă am greșit noi cu ceva sau dacă merităm această distanță. Pe măsură ce starea persistă, se instalează anxietatea continuă – apare nehotărârea legată de deschidere, de apropiere și chiar de speranță. Somnul devine fragmentat, mintea revine obsesiv la lucrurile nespuse sau nefăcute, capacitatea de concentrare scade, iar sentimentul de gol sau amorțeală se accentuează atunci când nevoile noastre emoționale sunt ignorate de cei care ar fi trebuit să fie aproape.

Pe termen lung, durerea tăcută a indiferenței poate duce la depresie ori la tulburări de reglare emoțională. Sentimentul că nu contezi, că nu meriți atenție, se adâncește, se cuibărește în gânduri repetitive, iar vocea ta interioară, în loc să fie sursă de consolare, devine critică, zgomotoasă și nemiloasă.

Explicaţia ştiinţifică

Specialiştii vorbesc despre neglectul emoțional ca despre fenomenul principal care stă la baza indiferenţei persistente. Neglectul emoțional apare atunci când nevoile afective (sprijin, empatie, confirmare) nu sunt îndeplinite ori sunt ignorate constant, nu doar ocazional. Cercetările arată că percepția de neglijare emoțională în copilărie este asociată cu un risc crescut de dezvoltare a simptomelor depresive în adolescență și viața adultă. De exemplu, studiul „The influence of family structure on depression and anxiety symptoms in adolescents: the mediating role of emotional neglect” arată că adolescenții care percep un nivel mai mare de neglijare emoțională în familie manifestă mai multe simptome de depresie.

Un alt studiu, „Children’s perceptions of parental emotional neglect and control and psychopathology”, identifică faptul că tinerii care resimt controlul excesiv combinat cu lipsa de disponibilitate emoțională din partea părinților au de două ori mai multe șanse să dezvolte tulburări psihice la vârsta de 15 ani comparativ cu cei care nu trăiesc această combinație.

Mai mult decât atât, studiul „Understanding loneliness: The roles of self – and interpersonal dysfunction and early parental indifference” arată că indiferența parentală timpurie este legată profund de dificultăți în relațiile interpersonale și de dysfunctionarea mecanismelor proprii de autoreglare emoțională, iar aceasta se corelează cu sentimente persistente de singurătate la adulți.

Pe plan cerebral, neglectul emoțional se asociază cu schimbări – atât structurale, cât și funcționale – în regiunile implicate în procesarea emoțiilor, reglare afectivă, percepție socială și atașament. De pildă, copiii crescuți în medii cu lipsă de conectare emoțională adecvată arată diferențe în materia albă și în circuitul neural implicat în răspunsul la stres, față de cei care au primit sprijin afectiv constant. (Vezi literatura legată de „Being Neglected Harms Brain Development in Kids”)

Ce spun specialiștii?

Psihologii observă că indiferența celor apropiați funcționează ca o formă de respingere: nu este agresivă, nu este violentă, dar este la fel de contagioasă și dăunătoare, pentru că lasă urme adânci. Din cadrul teoriei Interpersonal Acceptance–Rejection, Ronald P. Rohner și colaboratorii afirmă că percepția de acceptare versus respingere în relațiile apropiate este esențială pentru dezvoltarea psihologică, pentru stabilitatea emoțională și pentru sentimentul de valoare personală.

Alţi specialişti subliniază că indiferența în relații de aproape – față de copii, parteneri, prieteni – nu este doar un simptom, ci poate fi cauză: lipsa răspunsului empatic crește riscul pentru tulburări de anxietate, depresie, probleme de adaptare socială. Studiul din China, realizat în timpul pandemiei, despre transmiterea emoțională a dificultăților are rezultate clare: copiii care au trecut prin neglect emoțional când erau mici au manifestat, la rândul lor, mai multă anxietate și depresie, în parte pentru că nu au învățat eficient să își regleze emoțiile.

Când durerea devine semnal de alarmă

Este normal să simți durere dacă cineva drag, pentru un moment, pare absent; dar când indiferența devine regulă, nu excepţie, atunci când încercările de apropiere nu sunt doar neglijate, ci ignorate sau minimalizate în mod repetat, lucrurile pot lua o întorsătură periculoasă. Semnele care arată că este nevoie de ajutor includ: când somnul și apetitul se alterează din cauza gândurilor persistente legate de respingere, când te izolezi din teamă să fii rănit din nou, când stima de sine scade și ai gânduri de neînsemnătate sau de nerecunoaștere, când relațiile cu ceilalți devin dificile pentru că te aștepți mereu ca alții să fie la fel – distant, indiferent.

Cum să faci față indiferenței celor apropiați

Primul pas este să recunoști durerea. Merită să îi dai un nume: „simt că nu contez”, „te simt absent(ă)”, „mi se pare că nu sunt auzit(ă)”. Apoi, observă ce înseamnă pentru tine să fii apreciat(ă) sau ascultat(ă) – poate nu ai nevoie de gesturi mari, ci de mici confirmări: un mesaj, o întrebare sinceră, o aprobare. Construiește relații în care undele tale emoționale pot fi primite, nu respinse. Lucrează la modalități de autoreglare: meditația, jurnalul emoțional, arta, sportul – activităţi care îți permit să devii conștient(ă) de ce simți, să îți permiți durerea fără judecată și să creezi spațiu interior pentru bunătate față de tine. De asemenea, vorbitul cu cineva de încredere, un prieten sau un terapeut, te poate scoate din izolare. Terapia cognitiv-comportamentală, terapia de acceptare și angajament, terapia centrată pe relații (attachment) sunt câteva dintre direcțiile care au arătat succes în lucrul cu trauma subtilă a indiferenței.

Așadar, durerea provocată de indiferența celor apropiați nu se vede, dar este reală și persistă în timp, uneori fiind mai greu de suportat decât conflictele deschise. Nu contează doar ce spun sau ce fac ceilalți, ci și ceea ce transmit prin tăcere: o absență care poate fi resimțită ca rece și respingătoare. Atunci când înțelegem că nu este vorba doar despre a fi iubiți sau respinși, ci despre felul în care acest lucru ne este comunicat, începe procesul de vindecare. Recunoașterea propriei dureri, respectul față de sine și alegerea unor relații care oferă sprijin și căldură emoțională sunt pași esențiali către echilibru și speranță.

Surse:

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3170712/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37695883/

https://time.com/3683071/neglect-brain-development/

https://www.frontiersin.org/journals/psychiatry/articles/10.3389/fpsyt.2021.681176/full

https://positivepsychology.com/childhood-emotional-neglect/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Copilăria lângă un părinte narcisic: consecințe emoționale și drumul către vindecare

Psihologia din spatele nedreptății emoționale și cum să ne protejăm. De ce cei dragi ne ignoră, dar îi răsfață pe alții?

Evitantul emoțional: cum iubește cineva care se teme de iubire

Iluzia conectării: ce ascunde lumea Facebook și cum ne aduce declinul emoțional