Evitantul emoțional: cum iubește cineva care se teme de iubire

Termenul „evitant”, conform uneia dintre multiplele definiții, se poate referi la o persoană cu tulburare de personalitate evitantă (AVPD) sau cu un stil de atașament evitant. Persoanele cu AVPD resimt o teamă intensă de respingere și sentimente de inadecvare, ceea ce le determină să evite interacțiunile sociale, în timp ce persoanele cu un stil de atașament evitant tind să fie autonome, să caute independența emoțională și să evite intimitatea emoțională profundă în relații.

Psihologia atașamentului, un domeniu fundamentat de John Bowlby (1907 – 1990) și Mary Ainsworth (1913-1999), ne arată că modul în care ne formăm primele legături cu părinții în copilărie ne modelează „manualul de instrucțiuni” pentru toate relațiile viitoare.

• O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar
• Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!

Persoanele cu un stil de atașament evitant (numit uneori „anxios-evitant”) au învățat din experiențe timpurii că nu pot conta pe apropierea emoțională a celorlalți. Poate că părinții lor erau distanți, respingători sau îi pedepseau când exprimau nevoi emoționale. Copilul a învățat, astfel, o lecție crucială pentru supraviețuire: să se bazeze doar pe sine și să evite vulnerabilitatea.

Cum se manifestă acest stil în viața de adult?

Un adult evitant nu este neapărat insensibil sau lipsit de emoții. Dimpotrivă, emoțiile sunt adesea intense, doar că îngropate adânc, sub o mască de control. Pentru un evitant, o conversație despre emoții poate fi precum o alarmă de incendiu – reacția instinctivă este retragerea. De aceea, preferă discuțiile neutre, despre muncă, hobby-uri sau filme, evitând orice alunecare spre vulnerabilitate.

De multe ori, evitanții spun „sunt bine” chiar și atunci când nu sunt, pentru că a cere ajutorul li se pare un semn de slăbiciune. Autosuficiența le oferă sentimentul de siguranță: „mă descurc singur” devine o mantră. Iar atunci când o relație devine prea apropiată, instinctul de autoprotecție se activează. Pot deveni critici, distanți sau pot dispărea brusc din relație, invocând nevoia de „spațiu”. În realitate, nu fug de persoană, ci de intensitatea emoțiilor pe care apropierea le trezește.

Care este cheia înțelegerii lor?

Privit din exterior, comportamentul evitant pare contradictoriu: își doresc conexiune, dar se retrag tocmai când o primesc. Însă, în spatele acestei distanțări, se află o nevoie profundă de protecție. Pentru ei, apropierea emoțională nu înseamnă siguranță, ci un risc. Iar ceea ce alții percep drept indiferență este, de fapt, un mecanism rafinat de apărare împotriva respingerii.

Cheia este să realizezi că acest comportament evitant este o strategie de protecție, nu o lipsă de interes sau de afecțiune. Pentru ei, apropierea nu este o sursă de comfort, ci una potențială de pericol și durere. Frica de a fi respinși, controlați sau de a-și pierde independența este copleșitoare. Când tu, ca partener sau prieten, încerci să te apropii emoțional, ei nu văd întotdeauna o mână întinsă, ci o amenințare la adresa siguranței lor.

Prin urmare, ce poți face? Cum poți interacționa mai bine cu o persoană evitantă?

Așa cum spun specialiștii, există căi eficiente pentru a relaționa cu aceste persoane. Respectă-ți propriile limite în primul rând – când ai de-a face cu o persoană care se distanțează emoțional (un evitant), cel mai important lucru este să ai grijă mai întâi de tine. Nu poți forța pe cineva să se deschidă. Iar înțelegerea nu înseamnă acceptarea oricărui comportament, de aceea este esențial să îți protejezi propria sănătate emoțională. Creează un spațiu de siguranță. Presiunea generează rezistență.

Mai degrabă decât să întrebi „Ce este în neregulă cu tine?”, folosește declarații „eu” care îți exprimă propriile sentimente fără a-l învinovăți: „Am observat că te-ai retras puțin în ultima vreme și îmi pasă de tine.” Valorizează micile deschideri. Când își exprimă, fie și în fugă, o emoție sau o dificultate, primește-o cu calm și fără dramă. Acest lucru le arată că vulnerabilitatea nu are consecințe negative. Menține o identitate separată. O persoană evitantă se simte mai în siguranță când partenerul are propria viață, prieteni și interese. Aceasta reduce presiunea și frica de a fi copleșit.

Cum se pot ajuta ei înșiși?

Conștientizarea este primul și cel mai crucial pas. Dacă o persoană evitantă își dă seama de acest pattern (tipar), poate începe o călătorie de vindecare. Iar terapia poate fi un instrument extraordinar. O formă precum terapia cognitiv-comportamentală sau terapia centrată pe emoții poate ajuta la identificarea credințelor nucleare („Sunt greu de iubit”) și la învățarea unor modalități mai sănătoase de a se conecta. Practicarea vulnerabilității în pași mici. Începe prin a împărtăși o gândire sau o emoție cu o persoană de încredere. Fiecare experiență pozitivă contrazice vechea convingere că vulnerabilitatea este periculoasă. Diferențierea între fantezie și realitate: să îți dai seama că partenerul tău nu este părintele care te-a respins sau neglijat în trecut.

Dar ce se întâmplă dacă evitanții nu își recunosc comportamentul? Acest lucru poate fi cea mai mare provocare. Nu poți să forțezi conștientizarea cuiva, dar cel mai bun lucru pe care îl poți face este să fii un model pentru ei, arătându-le vulnerabilitatea ta într-un mod sănătos. Lasă-i să vadă că poți cere ajutor, că poți face greșeli și că poți să vorbești despre sentimente fără ca lumea să se prăbușească. Ce mai poți face este să te concentrezi pe impact, și nu pe intenție. A înțelege o persoană evitantă înseamnă, de fapt, a învăța un nou limbaj al intimității – unul care nu se exprimă prin cuvinte mari, ci prin răbdare, respect și prezență. Iar uneori, tocmai această răbdare devine puntea care transformă frica de apropiere în curajul de a iubi. În loc să spui „Ești evitant”, care sună ca o etichetă, spune „Când te retragi fără să vorbim despre ce se întâmplă, mă simt respins și confuz.” Acest lucru îi poate deschide ochii asupra consecințelor acțiunilor sale. De asemenea, până la urmă, trebuie să accepți și limitele tale. Poate vei ajunge într-un punct unde trebuie să te împaci cu gândul că, fără voința lor de a lucra la relație, tu nu poți purta singur povara conexiunii.

Înțelegerea stilului evitantului nu înseamnă să-i scuzi orice comportament, ci să înțelegi dansul complicat care se joacă în relație. Este o invitație la răbdare, compasiune și, mai ales, la stabilirea unei limite sănătoase între a-i susține și a nu te pierde pe tine însuți în labirintul lor emoțional.

Surse:

https://health.clevelandclinic.org/avoidant-attachment-style

https://psychcentral.com/relationships/ways-to-increase-intimacy-and-communication-with-an-avoidant-partner

Vă mai recomandăm să citiți și:

Abuzul emoțional: semnele ascunse, efectele pe termen lung și drumul spre vindecare

Nu știi ce simți, dar simți că lipsește ceva? Poate fi trauma neglijării emoționale

Cum să tolerezi emoțiile negative și să devii mai rezistent emoțional

100 de expresii comune care ascund abuzul emoțional – cum le identifici și te protejezi