Când infrastructura devine armă geopolitică. Calea ferată care a tulburat echilibrul european și a aprins rivalitățile între Marile Puteri

Proiectele de infrastructură strategică au capacitatea de a modela profund evoluția unor regiuni, dar, în același timp, pot genera dezechilibre geopolitice și îngrijorări de securitate, mai ales în rândul statelor vecine și al Marilor Puteri. Un exemplu elocvent în acest sens s-a manifestat la începutul secolului al XX-lea, atunci când inițiativa construirii unei linii feroviare de mari dimensiuni în cadrul Imperiului Otoman a stârnit suspiciuni și temeri pe plan internațional, contribuind la amplificarea tensiunilor dintre marile state ale epocii.

Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Germania a demarat investiții semnificative în proiecte de infrastructură din Imperiul Otoman.

• Gene vechi de 3.000 de ani dezvăluie strategii surprinzătoare de supraviețuire în Polonia preistorică
• Arheologii au descoperit un copil din Epoca de Piatră din Suedia, îngropat în piele de căprioară

La început, aceste inițiative nu au stârnit îngrijorări majore în rândul celorlalte Mari Puteri – Marea Britanie, Franța și Imperiul Țarist – toate interesate de evoluția „chestiunii orientale”. Totuși, la începutul secolului al XX-lea, relațiile dintre marile state europene aveau să se deterioreze rapid, iar tensiunile să escaladeze brusc.

O uriașă cale ferată

În 1903 a devenit public faptul că unei companii deținute de marile bănci germane i s-a încredințat de către guvernul otoman construirea unei linii uriașe de cale ferată care urma să pornească de la capătul căii ferate anatoliene din Ankara via Adana și Alep, să traverseze Mesopotamia către Bagdad, pentru a ajunge în cele din urmă în Basra din Golful Persic.

Pe hârtie, proiectul urma să faciliteze într-o bună zi călătoria cu trenul direct de la Berlin la Bagdad. Imediat după ce a fost anunțată public, inițiativa a fost întâmpinată cu suspiciune și opoziție de către celelalte Mari Puteri.

„Britanicii erau îngrijorați de ideea că germanii ar putea fi privilegiați în ceea ce privea accesul la câmpurile petrolifere din Irakul otoman, a căror importanță creștea din ce în ce mai mult într-o perioadă în care marina militară britanică intenționa să treacă de la vase propulsate de cărbuni la vase propulsate de petrol.

Se temeau că Germania, găsind o rută terestră în est ca să se elibereze de restricțiile impuse de dominația globală maritimă britanică, ar putea ajunge să amenințe dominația Marii Britanii în comerțul colonial.

Cu toate că traseul căii ferate fusese stabilit – cu multe neplăceri pentru ingineri şi pentru investitori – cât mai departe posibil față de regiunile care prezentau interes pentru ruși, Sankt Petersburgul se temea că acest proiect va plasa Germania într-o poziție din care putea amenința controlul Rusiei asupra Caucazului și a părții de nord a Persiei”, precizează istoricul Christopher Clark în cartea „Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914”.

Politica lui Wilhelm al II-lea și Imperiul Otoman

Temerile exprimate de Marea Britanie, Rusia, dar și de Franța erau completate de credințele că investițiile germane din Imperiul Otoman vor fi urmate inevitabil de o influență geopolitică. Mai mult, atitudinea intermitentă prootomană și proislamică a kaizerului Wilhelm al II-lea nu a ajutat la îndepărtarea acestor suspiciuni.

„În 1898, în timpul celei de-a doua vizite în Orientul Mijlociu, Wilhelm a ținut un toast improvizat la primăria din Damasc care a fost citat în ziarele din întreaga lume:

`Maiestatea Sa, sultanul, și cele 300 de milioane de musulmani din întreaga lume, care îl consideră califul lor, pot fi liniștiți în orice clipă că împăratul german le va fi prieten`.

Această efuziune, rezultatul unei atmosfere euforice create de ovațiunile mulțimii arabe, a trezit temeri că Germania se va alia cu forțele panislamice și ale naționalismului arab care începuseră deja să câștige teren în Imperiul Britanic și cel Rus”, menționează Christopher Clark.

Au urmat negocieri îndelungat, care s-au întins vreme de mai bine de un deceniu și s-au finalizat printr-o serie de acorduri care au condus la o scăderea a tensiunilor apărute în legătură cu uriașa calea ferată spre Bagdad.

Acordul franco-german din 15 februarie 1914 a delimitat sferele de interes ale investitorilor germani și francezi, iar germanii au reușit, la 15 iunie 1914, să treacă și de obiecțiile britanicilor acordându-le, printre altele, controlul asupra secțiunii importante a viitoarei căi ferate Basra – Golful Persic, concesie care a diminuat drastic valoarea strategică pentru germani.

O nouă temă de conflict

Dar nu bine s-au înțeles Marile Puteri pe acest acord de investiții că o altă criză importantă a izbucnit între ele.

„Mult mai serioasă decât disputa pentru deținerea controlului asupra căii ferate Bagdad a fost criza care a izbucnit în decembrie 1913 din cauza sosirii unei misiuni militare germane în Constantinopol.

După campaniile sale dezastruoase din Balcani, guvernul otoman căuta cu disperare sprijin extern pentru a-şi întări forțele armate printr-o reformă cuprinzătoare. Deși comandanții militari otomani au luat în calcul, pentru un scurt moment, o misiune militară franceză, germanii s-au dovedit a fi un partener mai viabil” scrie Christopher Clark.

Sosirea misiunii militare germane la Constantinopol transmitea un semnal profund îngrijorător pentru Franța, Marea Britanie și Rusia, state care formau la acel moment Antanta, o alianță militară defensivă. În eventualitatea unui conflict între cele două mari blocuri politico-militare ale epocii – Antanta și Tripla Alianță (Germania, Austro-Ungaria, Italia și România) – Imperiul Otoman părea tot mai înclinat să se alăture alianței dominate de Germania, scenariu care avea să se confirme odată cu izbucnirea Primului Război Mondial.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Excentricitățile șefului Marelui-Stat Major austro-ungar. Cât au contat în izbucnirea Primului Război Mondial?

Planul regelui Carol I la izbucnirea Primului Război Mondial

Scandaluri și bătăi în Parlamentul României de dinaintea Primului Război Mondial

Dobrogea, între România și Bulgaria la finalul Primului Război Mondial