Ar putea fi monogamia calea către fericire? Iată ce spune știința despre satisfacția în cuplu!

Aproximativ 3%–7% dintre adulții din America de Nord se află, la un moment dat, într-o relație non-monogamă consensuală, un interval estimat de sociologi pe baza mai multor sondaje, ale căror rezultate variază în funcție de definițiile folosite. În același timp, cercetările indică faptul că aproape unul din cinci americani declară că a avut cel puțin o experiență de acest tip de-a lungul vieții. Iar atunci când sunt întrebați ipotetic, aproximativ unul din șase respondenți singuri spune că ar lua în considerare poliamoria (relații romantice cu mai mulți parteneri).

Chiar și în aceste condiții, în majoritatea societăților occidentale, monogamia continuă să fie norma dominantă și să beneficieze de un statut privilegiat, fenomen pe care sociologii îl numesc „mononormativitate” – presupunerea culturală că relația exclusivă în doi reprezintă forma implicită, firească și dezirabilă de iubire.

• Proiectul „Învierea”: Suntem pregătiți să împărțim planeta cu speciile pe care le-am crezut pierdute?
• Efectul de turmă pe rețelele sociale: de ce creierul „abdică” și cum îți recuperezi judecata critică

Un studiu realizat pe persoane implicate în relații non-monogame consensuale a raportat o medie de 4,12 din 5 pe scala standardizată de evaluare a relațiilor (RAS), un instrument utilizat frecvent în psihologia cuplului.

Ce spun datele despre satisfacția reală în aceste tipuri diferite de relații?

Rezultatul sugerează că nivelul satisfacției raportate este comparabil cu cel observat în cercetări similare pe cupluri monogame. Analize sistematice ale literaturii științifice ajung la concluzii apropiate: bunăstarea psihologică și calitatea relației tind să fie similare între persoanele monogame și cele aflate în relații consensual non-monogame.

Variabila decisivă nu pare să fie structura relației, ci potrivirea dintre modelul trăit și cel dorit. Persoanele aflate într-o relație monogamă care ar prefera una deschisă tind să raporteze niveluri mai scăzute de satisfacție decât atât cei monogami mulțumiți de situația lor, cât și cei aflați în relații non-monogame compatibile cu preferințele lor. Cu alte cuvinte, ceea ce contează cel mai mult nu este tipul relației în sine, ci concordanța dintre așteptări și realitate.

Nici în interiorul non-monogamiei lucrurile nu sunt uniforme. Cercetări realizate pe sute de participanți arată diferențe între diversele forme de organizare relațională. Persoanele implicate în relații poliamoroase, de exemplu, au raportat niveluri mai ridicate de satisfacție decât cele din relații deschise sau swinging, mai ales în dimensiuni precum încrederea, angajamentul și intimitatea emoțională. Aceste rezultate sugerează că structura relației (regulile stabilite, comunicarea și așteptările) cântărește mai mult decât numărul partenerilor.

Unul dintre cele mai frecvente argumente invocate împotriva non-monogamiei este ideea că gelozia ar face inevitabil imposibilă stabilitatea relației. Studiile indică însă o realitate mai complexă. În experimente în care participanții au fost rugați să-și imagineze partenerul implicat cu altcineva, persoanele aflate în relații consensual non-monogame au prezentat tipare diferite de reacție: scoruri mai reduse la gelozia emoțională, dar mai ridicate la dimensiunea cognitivă a geloziei, ceea ce sugerează o procesare mai analitică a emoției.

În literatura de specialitate apare și noțiunea de compersion („compersiune”), termen care descrie bucuria empatică resimțită atunci când partenerul trăiește o experiență plăcută cu altcineva. Studiile recente indică faptul că acest tip de reacție este asociat cu atașamentul securizant, comunicarea transparentă și niveluri reduse de insecuritate personală. Totuși, cercetătorii subliniază că gelozia nu dispare complet: în anumite situații, ea poate apărea în paralel cu acest sentiment de compersiune. Cercetătoarea Marie Thouin a propus chiar termenul „comperstruggle” pentru acele momente în care dorința sinceră de a-l vedea fericit pe cel iubit se suprapune cu emoții dificile precum anxietatea ori teama de abandon.

Persistența stigmatului social este alimentată de o serie de idei preconcepute larg răspândite, de la convingerea că astfel de relații sunt motivate exclusiv sexual până la presupunerea că ar fi instabile, lipsite de atașament autentic sau inevitabil riscante. Datele empirice nu confirmă aceste generalizări. Unele cercetări sugerează chiar faptul că persoanele implicate în relații consensual non-monogame raportează practici de sex protejat mai frecvente decât persoanele care au relații extradiadice fără acordul partenerului.

Diferența esențială observată de cercetători nu ține atât de nivelul de fericire, cât de modul în care sunt negociate regulile relației. Participanții monogami declară adesea că nu au stabilit explicit limite sau acorduri, presupunând că acestea sunt implicite. În schimb, cei aflați în relații non-monogame descriu frecvent discuții detaliate despre așteptări, limite și emoții. Pentru mulți dintre ei, provocarea principală nu este dinamica internă a relației, ci presiunea socială externă, nevoia constantă de a explica și justifica propriul model relațional într-un context cultural care privilegiază exclusivitatea.

Privite în ansamblu, studiile comparative nu indică diferențe semnificative între monogamie și non-monogamie în privința satisfacției relaționale, a angajamentului sau a bunăstării psihologice. Ambele tipuri de relații pot funcționa stabil sau pot întâmpina dificultăți, în funcție de aceiași factori fundamentali: compatibilitatea, comunicarea și valorile personale. Însă din perspectivă științifică, concluzia este pragmatică: nu forma relației prezice fericirea, ci calitatea acordului dintre parteneri și potrivirea dintre relație și nevoile reale ale celor implicați.

Surse:

https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/00224499.2025.2462988

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2352250X22001890

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10920412/

https://link.springer.com/article/10.1007/s10508-018-1286-4

Vă mai recomandăm să citiți și:

Psihologia infidelității: De ce înșală oamenii și ce se întâmplă în cuplu după o trădare?

Relațiile din ziua de astăzi, tot mai scurte. Multe cupluri nu mai ajung la 7 ani împreună

Banii în cuplu: cum discuți, cum planifici și cum eviți tensiunile?

Regula de aur pentru cupluri pe care cei mai mulți o înțeleg greșit