Cum a încercat să abată Rusia atenția Serbiei asupra Austro-Ungariei

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

La începutul secolului al XX-lea, Balcanii au devenit regiunea în care interesele marilor puteri se confruntau pe fondul slăbirii accentuate a Imperiului Otoman. Prinse în aceste rivalități, micile state balcanice au încercat fie să profite de situație, fie au fost folosite în lupta dintre marile imperii. Acesta a fost și cazul Serbiei care, sprijinită de Imperiul Țarist, a început să reprezinte o problemă pentru Imperiul Austro-Ungar.

După înfrângerea suferită de Imperiul Otoman în Primul Război Balcanic, în fața Ligii Balcanice formate din Serbia, Muntenegru, Grecia și Bulgaria, echilibrul politic din regiune s-a modificat profund.

Înlăturarea Imperiului Otoman din Balcani a deschis problema împărțirii teritoriilor cucerite. Bulgaria și Serbia au intrat în conflict din cauza neînțelegerilor privind împărțirea Macedoniei.

„Tărâmul promis Serbiei aparține în continuare Austro-Ungariei”

În aceste condiții, ministrul rus de Externe, Serghei Sazonov, a încercat să orienteze atenția Serbiei către Austro-Ungaria, pentru a preveni un conflict între armata sârbă și cea bulgară, ambele state aflate sub influența și sprijinul Rusiei.

Într-o scrisoare din mai 1913 adresată lui Nikola Pašić, prim-ministrul Serbiei, Serghei Sazonov făcea un rezumat al evenimentelor recente din Balcani și al semnificației acestora pentru regatul sârb.

„Serbia tocmai a trecut de prima etapă din drumul său prin istorie. Pentru a ajunge la destinație mai are de dus o luptă crâncenă, de care depinde întreaga sa existență. (…)

Tărâmul promis Serbiei aparține în continuare Austro-Ungariei și nu se află în direcția în care se luptă actualmente, unde bulgarii îi blochează calea. În aceste condiții, este în interesul Serbiei (…) să adopte, prin muncă hotărâtă și multă răbdare, o atitudine de pregătire pentru o luptă iminentă. Timpul este în favoarea Serbiei și în defavoarea inamicilor ei, care dau semne evidente de descompunere”.

„Un scut împotriva Austro-Ungariei”

Era clar că scrisoarea urmărea să îndrepte atenția Serbiei dinspre conflictul cu Bulgaria către Austro-Ungaria, considerată atât un adversar regional, cât și un rival al Imperiului Țarist. În același timp, Sazonov dorea formarea unei alianțe a statelor balcanice, posibil chiar aceeași coaliție care alungase Imperiul Otoman din regiune, pentru a crea o contrapondere în fața Austro-Ungariei.

„Angajamentul rușilor față se sârbi era întemeiat pe alte motive. Rușii urmăreau de mult timp o politică menită să asigure un soi de parteneriat cu o ligă a statelor balcanice capabilă să formeze `un scut` împotriva Austro-Ungariei. Ei au reînnoit această politică în timpul războiului italienilor împotriva Libiei, intermediind crearea unei alianțe sârbo-bulgare care i-a adus Rusiei rolul de arbitru în peninsulă.

Când a izbucnit cel de-Al Doilea Război Balcanic, din cauza împărțirii teritoriale în urma Primului Război Balcanic, rușii au recunoscut că politica ligii era învechită și au hotărât, după mai multe tergiversări, să aleagă Serbia ca stat-satelit, în detrimentul Bulgariei, care a ajuns în curând să depindă din punct de vedere financiar și (ulterior) politic de Puterile Centrale.

Angajamentul profund al Serbiei a adus Rusia într-o confruntare directă cu Austro-Ungaria, după cum aveau să demonstreze evenimentele din decembrie 1912 – ianuarie 1913”, precizează Christopher Clark în cartea „Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914”.

Slăbiciunile Austro-Ungariei, tot mai evidente

Pe de altă parte, Austro-Ungaria manifesta semne tot mai evidente de slăbiciune internă, cauzate de accentuarea crizei naționalităților din imperiu, cehi, sârbi, români și croați, precum și de tensiunile politice interne. Aceste probleme încercau să fie ascunse printr-o politică externă agresivă în Balcani, concretizată prin anexarea Bosniei în 1908. Cu toate acestea, deși imperiul continua să se dezvolte din punct de vedere economic și demografic, unitatea și coeziunea sa statală erau tot mai puternic afectate.

Pentru Imperiul Austro-Ungar, anexarea Bosniei și Herțegovinei a generat însă mai multe dificultăți decât anticipaseră autoritățile de la Viena. În primul rând, aceasta a dus la tensionarea relațiilor cu Imperiul Rus, iar în al doilea rând a intensificat naționalismul sârb.

Sârbii și croații din imperiu susțineau ideea formării unui stat slav independent, punând astfel în pericol structura dualistă a monarhiei. În partea austriacă a imperiului, Parlamentul de la Viena devenea frecvent nefuncțional din cauza blocajelor provocate de deputații cehi, care solicitau drepturi egale cu cele ale germanilor. În același timp, liderii românilor din imperiu cereau tot mai multe drepturi și își îndreptau speranțele către România.

Din punct de vedere militar, generalul Conrad von Hötzendorf, șeful Statului Major, a constatat că armata imperială multietnică nu mai reprezenta un element sigur de coeziune pentru stat. Dezvoltarea conștiinței naționale în rândul soldaților punea tot mai mult sub semnul întrebării loialitatea acestora față de dinastia Habsburgilor.

Pe plan extern, consolidarea Serbiei și atitudinea din ce în ce mai agresivă a autorităților de la Belgrad față de Viena au amplificat îngrijorarea liderilor austro-ungari, situație pe care Rusia urmărea să o exploateze.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Între criză regională și conflict continental: Balcanii și Marile Puteri

Strategiile complexe din zona Balcanilor: România, victimă în planurile rusești

Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice

Cum au luat naștere valurile de războaie care au provocat haos în Balcani