Primele șervețele nu erau din hârtie, ci din pânză. Romanii foloseau la masă o bucată de material numită mappa, iar în perioadele anterioare și în alte culturi au existat diferite obiecte sau materiale folosite pentru curățarea mâinilor. Șervețelul de hârtie avea să apară abia mult mai târziu.
În Roma Antică, la banchete era folosită o bucată de pânză numită mappa. Pe lângă rolul pe care îl avea în timpul mesei, aceasta putea fi folosită și pentru a transporta acasă alimentele rămase după ospăț.
Mappa era reutilizabilă, confecționată din pânză și făcea parte din ritualul meselor romane. Ideea unui șervețel de unică folosință era încă foarte îndepărtată.
Obiceiul de a folosi materiale textile pentru curățarea mâinilor la masă nu era însă exclusiv roman. În lumea greacă existaseră, de asemenea, diferite forme de materiale sau produse folosite pentru ștergerea mâinilor în timpul meselor.
În Evul Mediu, regulile de la masă erau foarte diferite de cele de astăzi.
În multe regiuni ale Europei, mâncarea era așezată pe bucăți groase de pâine, numite trenchers. Acestea absorbeau sosurile și sucurile alimentelor și puteau fi consumate ulterior sau oferite altora.
Mâinile erau curățate în diferite moduri, iar în unele contexte pâinea sau alte materiale aflate la îndemână puteau îndeplini parțial rolul pe care îl atribuim astăzi șervețelului.
În casele înstărite, textilele folosite la masă au devenit treptat mai elaborate. Bucățile de pânză puteau fi spălate și refolosite, iar mesele importante aveau propriile reguli de prezentare.
În perioada Renașterii și în secolele următoare, eticheta la masă a început să capete o importanță tot mai mare.
În familiile aristocratice europene, șervețelele din pânză au devenit parte a aranjării mesei. Materialul, dimensiunea și modul de împăturire puteau transmite informații despre eleganța și statutul gazdei.
Șervețelul a început astfel să aibă două funcții: era un obiect practic, dar și o componentă a ritualului mesei.
Pe măsură ce regulile de comportament la masă s-au rafinat, felul în care era folosit șervețelul a devenit la rândul său un element al bunelor maniere.
Hârtia era cunoscută în China cu multe secole înainte de apariția produselor de hârtie din Europa. Există dovezi că în China erau folosite încă din Antichitate foi de hârtie pentru diferite scopuri practice, inclusiv în contextul servirii ceaiului.
În Occident, însă, șervețelul de hârtie a devenit un produs comercial abia în secolul al XIX-lea.
În 1887, compania britanică John Dickinson a folosit șervețele de hârtie decorate, importate din Japonia, pentru un eveniment organizat de firmă. Acestea aveau inițial și un rol de suvenir și erau imprimate cu elemente decorative.
Exemplarele din această perioadă arată că șervețelul de hârtie a intrat mai întâi în viața publică și în industria ospitalității, înainte de a deveni un obiect obișnuit în locuințe.
La început, șervețelul de hârtie nu era privit neapărat ca o alternativă evidentă la cel din pânză.
Șervețelele textile puteau fi spălate și refolosite și făceau parte dintr-o tradiție veche a meselor elegante. Produsele de hârtie erau însă fragile, iar folosirea lor implica aruncarea după o singură utilizare.
Totuși, avantajul lor era evident: nu trebuiau spălate, călcate și depozitate după fiecare masă.
Industria hârtiei s-a dezvoltat rapid în secolele XIX și XX, iar producția de masă a făcut ca șervețelele să devină mai ieftine și mai accesibile.
În Statele Unite, șervețelele de hârtie erau produse înainte de 1900, dar au devenit obișnuite în restaurante mai ales înainte de a se răspândi în locuințe. Adoptarea lor în gospodării a crescut semnificativ după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Un detaliu mai puțin cunoscut este rolul Japoniei în istoria șervețelului de hârtie occidental.
În anii 1880, șervețelele de hârtie japoneze decorate au ajuns pe piețele occidentale. Unele erau folosite ca suveniruri, fiind imprimate cu imagini și informații despre evenimente sau locuri.
În Marea Britanie, primele șervețele de hârtie imprimate pentru evenimente au apărut în 1887. Princeton University Library păstrează exemple de astfel de șervețele, inclusiv produse pentru evenimente publice de la începutul secolului XX.
Acest lucru arată că trecerea de la șervețelul textil la cel de hârtie nu s-a produs pur și simplu prin inventarea unui nou obiect. A fost rezultatul dezvoltării industriei hârtiei, a comerțului internațional și a schimbării obiceiurilor de consum.
În prima parte a secolului XX, șervețelele de hârtie au început să fie folosite tot mai mult în restaurante, hoteluri, cafenele și alte spații publice.
Pentru restaurante, avantajul era important: personalul nu mai trebuia să colecteze, spele și calce fiecare șervețel după folosire.
În gospodării, schimbarea a fost mai lentă. Șervețelele textile au continuat să fie asociate cu mesele formale, în timp ce variantele de hârtie au devenit tot mai populare pentru mesele obișnuite, picnicuri și restaurante.
După Al Doilea Război Mondial, produsele de unică folosință au cunoscut o răspândire mult mai mare, iar șervețelul de hârtie a devenit un obiect cotidian.
În mai puțin de două milenii, șervețelul a trecut prin transformări importante.
Romanii foloseau o bucată de pânză reutilizabilă. În Evul Mediu, modul de servire a mesei și materialele folosite pentru curățarea mâinilor erau diferite de cele de astăzi. În perioada modernă, șervețelul textil a devenit un simbol al etichetei, iar dezvoltarea industriei hârtiei a făcut posibilă apariția unui produs ieftin și de unică folosință.
Astăzi, cele două variante coexistă. Șervețelul de hârtie domină mesele obișnuite și restaurantele casual, în timp ce șervețelele textile continuă să fie folosite în restaurantele elegante și la mesele festive.
Un obiect aparent banal păstrează astfel o istorie care spune multe despre felul în care s-au schimbat mesele, regulile de politețe, tehnologia și chiar modul în care societatea privește timpul și munca necesare pentru întreținerea obiectelor de zi cu zi.
Romanii foloseau o pânză numită mappa, considerată unul dintre strămoșii șervețelului modern.
În Evul Mediu, bucățile groase de pâine (trenchers) serveau atât drept suport pentru mâncare, cât și pentru ștergerea mâinilor.
Primele șervețele de hârtie au început să fie produse industrial la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Șervețelele din pânză au rămas mult timp un simbol al meselor elegante și continuă să fie folosite și astăzi în restaurantele de fine dining.
Surse:
https://www.talkingtables.co.uk/blogs/talking-tables-blog/history-of-the-napkin
https://www.atlasobscura.com/articles/napkin-dining-table-recycling
Un studiu a dezvăluit o „Epocă de Aur” pierdută din istoria omenirii
O descoperire făcută pe fața nevăzută a Lunii ar putea rescrie istoria Sistemului Solar
„Istoria iese la suprafață”: Dunărea a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată în Croația