Cea mai veche hartă astronomică, descoperită pe plafonul unei necropole din Japonia

Acest mormânt este celebru pentru picturile viu colorate din cele patru puncte cardinale. O ţestoasă neagră protejează nordul, sudul este apărat de o pasăre phoenix roşie, un tigru alb păzeşte vestul iar un dragon albastru stă de strajă la est.

Conform profesorului Kazuhiko Miyajima, de la Universitatea Doshisha, care a studiat această hartă după descoperirea mormântului în anul 1998, ar putea fi vorba de cea mai veche hartă astronomică de acest fel din lume. Pe hartă sunt reprezentate, printre altele, linia orizontului, a ecuatorului, cercuri ecliptice (cerc imaginar rezultat prin intersecţia planului orbitei Pământului cu o sferă cerească şi care constituie traiectoria descrisă de Soare în mişcarea sa aparentă) şi traiectoriile mai multor stele.

• Arthur Edward Waite, omul care a revoluționat tarotul modern
• Edgar Cayce, profetul „adormit”

Sursa: Agency for Cultural Affairs — Japan

Deşi există şi reprezentări cereşti mai vechi, aşa cum sunt spre de exemplu picturile rupestre vechi de 17.300 de ani din Lascaux, unde pot fi văzute Pleiadele, constelaţia Taurului şi stelele Orion şi Aldebaran, majoritatea acestora nu pot fi considerate hărţi astronomice pentru că nu conţin reprezentări ale orbitelor stelare sau diagrame ale altor fenomene astronomice.

Mitsuru Soma, profesor de astronomie la Observatorul Astronomic naţional din Japonia, şi Tsuko Nakamura, astronom la Universitatea Daito Bunka, au verificat individual informaţiile prezente pe această hartă astronomică şi au ajuns la concluzia că este o reprezentare a cerului Chinei din zonele Xi’an şi Luoyang. De asemenea, cei doi susţin că această hartă prezenta cerul aşa cum arăta cu câteva sute de ani înainte de construcţia necropolei Kitora, deşi nu au fost de acord cu privire la perioada exactă. Soma susţine că reprezintă poziţia astrelor aşa cum ar fi fost acestea vizibile în perioada 240 — 520 d.Hr, în timp ce Nakamura este de părere că perioada respectivă ar fi fost între anii 120 — 40 î.Hr.