”Stalin şi savanţii”, de Simon Ings – o carte pe zi

Simon Ings este un scriitor britanic, născut în 1965, care a publicat mai multe romane, dar şi cărţi de nonficţiune, foarte apreciate, între care şi cartea de faţă, apărută în urmă cu trei ani, potrivit Mediafax.

• Disney era aproape de colaps. „Cenușăreasa” a fost filmul care l-a salvat
• Jack Broughton, părintele boxului modern. A transformat luptele fără mănuși din Anglia secolului al XVIII-lea

În prefaţa ei, el însuşi spune că „este povestea politicienilor, filosofilor şi savanţilor care, în decursul unei jumătăţi de secol, s-au trezit amestecându-se – sau fiind determinaţi să se amestece – unii în treburile altora. Dezaprobarea unei asemenea atitudini ni se pare un lucru firesc. Preoţii nu-şi bagă nasul în politică. Savanţii n-ar trebui să râdă de religie. Lumea dezvoltată menţine graniţe foarte clare între aceste tipuri diferite de discurs. (…) Lucrarea descrie ce s-a întâmplat atunci când acest vis al ştiinţei, ca explicaţie unificată pentru tot ce există, a început să fie erodat de propriile descoperiri ale savanţilor. Lucrarea descrie ce a însemnat acest eşec pentru un stat care-şi justifica însăşi propria existenţă prin ştiinţă şi a considerat propria ştiinţă, marxismul, drept piatra de temelie a întregului edificiu al secolului al XIX-lea: o ştiinţă a tuturor lucrurilor. Ea este, în ultimă instanţă, povestea modului în care nişte adepţi nerăbdători au bulversat comunitatea ştiinţifică, solicitând ca viitorul să se întâmple neîntârziat”.

O fascinantă poveste despre oameni de ştiinţă geniali şi şarlatani, despre curaj civic şi laşitate morală. Autorul prezintă fenomenele şi teoriile ştiinţifice atât de clar şi într-o formă atât de simplă,
încât cititorul aproape că nu face niciun efort să urmărească firul acestei epopei.

Concluziile lui Simon Ings sunt necruţătoare: „În anii 1980, Uniunea Sovietică şi sateliţii săi avea de două ori mai mulţi oameni de ştiinţă proporţional cu populaţia decât SUA şi Europa Occidentală şi opera cea mai mare şi mai bine finanţată structură ştiinţifică din lume. A avut primul şi cel mai mare serviciu de sănătate la nivel naţional din lume, totuşi un sfert din programa studenţilor era ocupată cu învăţământul politic – mai mult decât era alocat chirurgiei. Avea, discutabil, cel mai de succes şi cu siguranţă cel mai consistent program de explorare a spaţiului, apoi a permis rivalităţilor instituţionale şi personale să distrugă marea sa ambiţie de a fi primii pe Lună. Avea cea mai mare şi cea mai sofisticată economie planificată de pe Glob, totuşi penuria de mărfuri din magazinele de stat era subiect de glume internaţionale. Agricultura sa colectivizată ar fi trebuit să fie, conform promisiunilor, cel mai mare coş de pâine pentru întreaga lume – totuşi, din era lui Hruşciov până în 1991, Rusia a trebuit să importe grâne din SUA şi Canada pentru a-şi hrăni populaţia. Ştiinţa sovietică a fost extraordinară şi ar fi trebuit să livreze mult mai multe miracole decât a făcut-o. Întregul proiect bolşevic a fost extraordinar, punând laolaltă rămăşiţele imperiului rus, până a devenit din nou cel mai mare stat din lume. Totuşi, cu cât trece timpul, ce uimeşte nu sunt doar realizările – oraşele de peste un milion de locuitori în adâncul Siberiei, minele şi căile ferate şi barajele – ci mai degrabă risipa extraordinară pe care au generat-o acele realizări.”

„«Stalin şi savanţii» este un reper obligatoriu pentru cei care vor să înţeleagă mecanismul prin care ideea de cunoaştere ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică a fost distorsionată şi subminată timp de decenii în Uniunea Sovietică, totul în slujba celui mai ambiţios experiment de inginerie socială pe care l-a cunoscut vreodată lumea”. (Washington Post)

Simon Ings – „Stalin şi savanţii. O istorie a triumfului şi tragediei (1905-1953)”. Editura RAO. Traducere din limba engleză de Nicolae-Andrei Pogăciaş. 555 pag.