Home » Cultură » Muhammad Ali, regele boxului. „E greu să fii umil atunci când ești atât de frumos”

Muhammad Ali, regele boxului. „E greu să fii umil atunci când ești atât de frumos”

Publicat: 20.12.2022

Dansa în ringul de box ca nimeni altul. „Sunt cel mai tare”, spunea el adesea, era mândru și lăudăros. „Nu s-a născut încă omul care să mă bată”. Era iubit și adorat de oameni. Cel mai mare boxer al tuturor timpurilor. A fost campion mondial de trei ori, fiind primul boxer care s-a bucurat de această realizare.

Deși în 1979 anunțase public retragerea din box, un an mai târziu a revenit asupra deciziei. În 1981, după un meci pierdut, la 39 de ani, după 56 de victorii, 37 de knock out-uri și 5 meciuri pierdute, se retrage definitiv din sportul al cărui rege fusese, iar în 1984 este diagnosticat cu Parkinson, boală care începuse, încet încet, să facă ravagii în corpul său, astfel că ajunsese să se deplaseze și să vorbească cu dificultate.

Dacă până în 1978 sportivul câștigase din box aproape 60 milioane de dolari, în 1978 Muhammad Ali dezvăluise că valoarea sa netă era estimată la 3,5 milioane de dolari, acest declin financiar fiind pus de presă pe seama impozitelor foarte mari, dar și a stilului de viață.

Muhammad Ali cheltuia simțitor pentru familie, dona mulți bani în scopuri caritabile și, de asemenea, ajuta cauzele religioase. În 2006 Ali și-a vândut numele și imaginea cu 50 de milioane de dolari.

Cum i-a jignit Muhammad Ali pe nord-coreeni?

În 1995, Muhammad Ali, în calitate de ambasador al sportului, a mers în Coreea de Nord într-o misiune de diplomație sportivă, conducând un grup de luptători profesioniști de wrestling japonezi și americani, din delegație făcând parte inclusiv adversarul său din 1976 Antonio Inoki și Ric Flair.

Ric Flair, wrestler renumit, își amintește un episod cel puțin hilar în care au fost implicați Muhhamad Ali și un reprezentant al delegației Nord Coreene. „Din cauza ravagiilor bolii Parkinson, a fost dificil să-l înțeleg pe Muhammad Ali când vorbea”, și-a amintit Flair. „Dar la un moment dat stăteam la o masă rotundă alături de un grup de mai mulți oameni importanți din Coreea de Nord, iar când unul dintre tipi a început să vorbească despre superioritatea Coreei de Nord și despre cum ar putea elimina Statele Unite sau Japonia oricând doreau coreenii, dintr-o dată, Ali a vorbit clar și limpede ca un clopoțel  – nu e de mirare că urâm acești nenorociți.” Kim Jong-il, liderul suprem al țării, avea toate motivele să fie îngrijorat în 1995. Coreea de Nord era atunci marcată de chinurile unei foamete devastatoare care în anii 1990 ucisese între 1 și 2 milioane de oameni.

A refuzat să se înroleze în armată

Muhhamad Ali s-a implicat în timpul vieții sale în multe acțiuni și cauze umanitare. A luat poziție față de Războiul din Vietnam, refuzând în 1966 să se înroleze în armata americană.

„Niciun vietnamez nu s-a purtat urât cu mine”, a spus el atunci, stârnind indignarea autorităților americane cu poziția sa percutantă de activist social, motiv pentru care în 1967 a fost condamnat la 5 ani de închisoare, pierzându-și dreptul de a mai boxa în competiții, dar și titlul de campion mondial.

Pe durata apelului, a fost eliberat pe cauţiune, iar în 1971 pedeapsa primită a fost anulată printr-o decizie unanimă a Curţii Supreme. În perioada în care i-a fost întreruptă cariera, Muhammad Ali a dus mai multe campanii publice împotriva războiului și a pledat în favoarea drepturilor minorităților.

Cu parașuta în spate, în avion

Muhammad Ali era o figură. În toate sensurile posibile. Naturalețea și sinceritatea comportamentului și vorbelor sale stârneau tot felul de reacții. De la stimă, la indignare, la amuzament și apreciere. Cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Roma, în 1960, unde a câștigat primul său meci în calitate de boxer profesionist, Muhammad Ali era să rateze inițial participarea din cauza faptului că se temea să zboare cu avionul.

După ce a fost convins, până la urmă, pugilistul a decis să urce în avion doar cu o singură condiție, aceea de a avea asupra lui o parașută. Ceea ce s-a și întâmplat. Până la Roma, în avion, Muhammad Ali a stat în spate cu parașuta.

L-a convins pe Saddam Hussein să elibereze 15 ostatici americani

Muhammad Ali era o celebritate internațională. Faima sa ajunsese până în Irak, altfel nu se explică faptul că în anul 1990, în timpul Războiului din Golf, după ce s-a întâlnit la Bagdad cu Saddam Hussein, la Bagdad, pentru a negocia, în numele lui și nu îndemnat de autoritățile SUA, eliberarea unor cetățeni americani ținuți ostatici în Irak și Kuweit, Ali a reușit să-l convingă pe dictatorul irakian să-i elibereze pe cei 15 oameni pe care-i ținea captivi, promițând în schimb că va prezenta în America o relatare „cinstită” a Irakului.

În 1994 a dus campanie în favoarea refugiaților afectați de Genocidul ruandez, persuadând autoritățile americane să vină în ajutorul acestora inclusiv prin donații către organizațiile care se ocupau de refugiații ruandezi.

În 1996 a avut onoarea de a aprinde flacăra la Jocurile Olimpice de vară din  Atlanta, momentul fiind urmărit de aproximativ 3,5 miliarde de telespectatori din întreaga lume.

În 1999, BBC și revista Sports Illustrated l-au denumit personalitatea sportivă a secolului, în 2005, George Bush i-a acordat medalia libertății (Medal of Freedom), cea mai importantă și mai înaltă decorație posibilă oferită unui cetățean american.

Muhammad Ali a fost căsătorit de patru ori, în urma mariajelor sale rezultând 9 copii.

A murit pe 3 iunie 2016, la 74 de ani.

Muhammad Ali s-a născut în 1942, în Louisville, Kentucky, numele real fiind Cassius Marcellus Clay Sr. În 1961 s-a convertit la Islam. În 1964, la vârsta de 22 de ani, a câștigat campionatul mondial la categoria grea, învingându-l pe Sonny Liston, câteva luni mai târziu având să-și schimbe numele dat la naștere, despre care spunea că este un „nume de sclav”, în Muhammad Ali.

Cum a ajuns să boxeze?

Atunci când avea 12 ani, în timpul unui festival organizat în Louisville, lui Ali I s-a furat bicicleta, fapt care l-a indignat și l-a enervat profund, astfel că atunci când i-a povestit unui polițist întâmplarea, a amenințat că îl va bate măr pe hoț dacă-l prinde.

Ofițerul Joe Martin care în timpul liber era și antrenor de box i-a spus că poate trece la astfel de corecții doar dacă învață întâi să se bată, așa că l-a convins să vină la sală. Acesta a fost momentul decisiv care l-a dus pe Muhammad Ali pe traiectoria succesului în box.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Muhammad-Ali-boxer

https://www.historyhit.com/facts-about-muhammad-ali/

https://www.forbes.com/sites/donaldkirk/2016/06/04/muhammad-ali-in-north-korea-unlike-dennis-rodman-he-spurned-regime/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Elvis Presley, un fenomen muzical. „Nu sunt Regele. Hristos e Regele. Eu sunt doar un entertainer”

Stephen King, Regele Groazei. „Monştrii sunt reali, fantomele la fel. Ei trăiesc înăuntrul nostru şi, uneori, câştigă”

Regele Solomon, cel mai înțelept dintre înțelepți

Regele Mihai, o ascensiune și o decădere turbulentă de la tronul României

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Bolnavii cu cancer ar putea scăpa de chimioterapie cu un test de sânge
Bolnavii cu cancer ar putea scăpa de chimioterapie cu un test de sânge
SOS – 3 puncte, 3 linii, 3 puncte. În urmă cu 151 de ani a murit inventatorul codului Morse
SOS – 3 puncte, 3 linii, 3 puncte. În urmă cu 151 de ani a murit inventatorul codului Morse
O femeie a povestit cum a fost să cadă pe cea mai periculoasă plantă din lume
O femeie a povestit cum a fost să cadă pe cea mai periculoasă plantă din lume
Inteligența Artificială ar putea afecta până la 80% dintre locurile de muncă din UE și SUA
Inteligența Artificială ar putea afecta până la 80% dintre locurile de muncă din UE și SUA
Populația globală ar putea scădea la șapte miliarde în 2100, arată o analiză
Populația globală ar putea scădea la șapte miliarde în 2100, arată o analiză
Mașinile Tesla pot fi controlate de la distanță de hackeri, arată un experiment de securitate cibernetică
Mașinile Tesla pot fi controlate de la distanță de hackeri, arată un experiment de securitate cibernetică
O nouă misiune va căuta viața extraterestră în Alfa Centauri, cel mai apropiat sistem stelar
O nouă misiune va căuta viața extraterestră în Alfa Centauri, cel mai apropiat sistem stelar
Unul dintre cei mai mari dinozauri de pe Pământ a ajuns pentru prima dată în Europa
Unul dintre cei mai mari dinozauri de pe Pământ a ajuns pentru prima dată în Europa
Astronomii au asistat la nașterea unui roi de galaxii îndepărtat din Universul timpuriu
Astronomii au asistat la nașterea unui roi de galaxii îndepărtat din Universul timpuriu
Culoarea asteroizilor neptunieni dezvăluie Sistemul Solar timpuriu
Culoarea asteroizilor neptunieni dezvăluie Sistemul Solar timpuriu
Peștii sunt capabili să evalueaze dezinformarea pentru a evita o reacție excesivă
Peștii sunt capabili să evalueaze dezinformarea pentru a evita o reacție excesivă
Tyrannosaurus rex avea dinții acoperiți de buze, arată o nouă descoperire
Tyrannosaurus rex avea dinții acoperiți de buze, arată o nouă descoperire
Cum să-ți dai seama atunci când cineva te minte?
Cum să-ți dai seama atunci când cineva te minte?
8.000 de pași făcuți o dată sau de două ori pe săptămână ar putea reduce riscul de moarte prematură
8.000 de pași făcuți o dată sau de două ori pe săptămână ar putea reduce riscul de moarte prematură
Nicolae Ceaușescu a dat bacalaureatul la vârsta de 47 de ani. Ce a scris la proba de Limba Română?
Nicolae Ceaușescu a dat bacalaureatul la vârsta de 47 de ani. Ce a scris la proba de Limba Română?
Durata noastră de viață ar putea avea o limită, dar cât de mult pot trăi oamenii de fapt?
Durata noastră de viață ar putea avea o limită, dar cât de mult pot trăi oamenii de fapt?
Pot șerpii să hiberneze?
Pot șerpii să hiberneze?
Astronomii au găsit una dintre cele mai mari găuri negre descoperite vreodată
Astronomii au găsit una dintre cele mai mari găuri negre descoperite vreodată