2024 este un an bisect. De ce există ani bisecți și cum au apărut?

Am intrat în anul 2024 și acesta nu este un an oarecare, este un an bisect. Dar de ce există ani bisecți? Și cum au apărut?

Anii bisecți sunt acei ani cu 366 de zile în loc de obișnuitele 365. Aceștia apar la fiecare patru ani în calendarul gregorian, calendarul folosit de majoritatea lumii. Ziua suplimentară, cunoscută sub numele de zi bisectă, este 29 februarie, care nu există în anii non-bisecți. Fiecare an care este divizibil cu patru, precum 2020 și 2024, este un an bisect, cu excepția unor ani de secol, adică ani care se termină în 00, cum ar fi anul 1900.

• Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele…
• Cum a revoluționat Eddie Van Halen muzica rock? Unul dintre cei mai mari chitariști din istorie

Alte calendare, printre care calendarul ebraic, calendarul islamic, calendarul chinez și calendarul etiopian, au și ele versiuni de ani bisecți, dar acești ani nu apar întotdeauna la fiecare patru ani și deseori se produc în ani diferiți față de cei din calendarul gregorian. Unele calendare au, de asemenea, mai multe zile bisecte sau chiar luni bisecte mai scurte.

De ce avem nevoie de ani bisecți?

Pe lângă anii bisecți și zilele bisecte, calendarul gregorian mai are și câteva secunde bisecte, care au fost adăugate sporadic în anumiți ani, cel mai recent în 2012, 2015 și 2016. Cu toate acestea, Biroul Internațional de Măsuri și Greutăți (IBWM), organizația responsabilă pentru cronometrarea globală, va elimina secundele bisecte începând cu 2035.

La prima vedere, ideea de „bisect” poate părea amuzantă. Dar anii bisecți sunt foarte importanți, și fără ei, anii noștri ar arăta în cele din urmă foarte diferit, scrie Live Science.

Anii bisecți există pentru că un an calendaristic în calendarul gregorian este puțin mai scurt decât un an solar (sau an tropical), adică durata necesară Pământului pentru a orbita complet în jurul Soarelui o dată. Un an calendaristic are exact 365 de zile, dar un an solar are aproximativ 365,24 de zile, adică 365 de zile, 5 ore, 48 de minute și 56 de secunde.

Dacă nu am lua în considerare această diferență, atunci pentru fiecare an care trece, decalajul dintre începutul unui an calendaristic și un an solar ar crește cu 5 ore, 48 de minute și 56 de secunde. În timp, acest lucru ar modifica momentul în care încep anotimpurile. De exemplu, dacă am renunța la anii bisecți, atunci în aproximativ 700 de ani, vara în emisfera nordică ar începe în decembrie în loc de iunie, conform Muzeului Național al Aerului și al Spațiului din SUA.

Adăugarea zilelor bisecte la fiecare patru ani rezolvă în mare măsură această problemă, deoarece o zi suplimentară are aproximativ aceeași durată ca diferența care se acumulează în acest timp.

Un sistem imperfect

Cu toate acestea, sistemul nu este perfect: câștigăm aproximativ 44 de minute în plus la fiecare patru ani, adică o zi la fiecare 129 de ani. De aceea, nu folosim anii bisecți la centenar, cu excepția anilor divizibili cu 400, cum ar fi 1600 și 2000. Dar chiar și atunci, încă există o mică diferență între anii calendaristici și anii solari, motiv pentru care IBWM a experimentat cu secundele bisecte.

În ansamblu, însă, anii bisecți fac calendarul gregorian să rămână sincronizat cu călătoria noastră în jurul Soarelui.

Idea anilor bisecți datează din anul 45 î.Hr., atunci când împăratul roman Iulius Cezar a instituit calendarul iulian, alcătuit din 365 de zile împărțite în cele 12 luni pe care le folosim și în calendarul gregorian. Lunile iulie și august au fost inițial numite Quintilis și Sextilis, dar au fost redenumite ulterior după Iulius Cezar și succesorul său, Augustus.

Calendarul iulian includea ani bisecți la fiecare patru ani, fără excepție, și era sincronizat cu anotimpurile Pământului datorită „anului final de confuzie” din anul 46 î.Hr., care a inclus 15 luni, totalizând 445 de zile, conform Universității din Houston (SUA).

Vom renunța cândva să mai folosim ani bisecți?

Timp de secole, calendarul iulian părea că funcționa perfect. Dar în jurul anului 1500, astronomii au observat că anotimpurile începeau cu aproximativ 10 zile mai devreme decât se așteptau, când sărbători importante, precum Paștele, nu se mai potriveau cu anumite evenimente, cum ar fi echinocțiul de primăvară.

Pentru a remedia această situație, Papa Grigore al XIII-lea a introdus calendarul gregorian în 1582, care este identic cu calendarul iulian, cu excepția excluderii anilor bisecți pentru cei mai mulți ani centenari.

Timp de secole, calendarul gregorian a fost folosit doar în țările catolice, cum ar fi Italia și Spania, dar a fost adoptat în cele din urmă și de țările protestante, cum ar fi Marea Britanie în 1752, când anii lor începuseră să devieze semnificativ față de cei din țările catolice.

Datorită discrepanței dintre calendare, țările care au trecut ulterior la calendarul gregorian au trebuit să sară peste unele zile pentru a se sincroniza cu restul lumii. De exemplu, atunci când Marea Britanie a trecut la noul calendar în 1752, 2 septembrie a fost urmat de 14 septembrie, conform Royal Museums Greenwich.

La un moment dat în viitorul îndepărtat, calendarul gregorian ar putea trebui reevaluat, deoarece acesta se desincronizează față de anii solari. Cu toate acestea, vor trece mii de ani până când se va întâmpla acest lucru.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Care e cel mai lung cuvânt din lume?

Cele două dialecte care riscă să dispară pentru totdeauna din Anglia

Imagini șocante cu „Oamenii pădurii” din Indonezia, unul dintre ultimele triburi neatinse de civilizație

Adevăratul motiv pentru care unele sticle vechi erau texturate