Blanche Monnier, tânăra aristocrată închisă timp de 25 de ani de propria mamă pentru o iubire interzisă

Blanche Monnier (1849 – 1913), cunoscută în Franța și ca Séquestrée de Poitiers (Sechestrata din Poitiers), a fost închisă cu forța într-o cămăruță de mama și fratele ei aristocrați, acolo petrecându-și viața timp de 25 de ani.

În 1874, la vârsta de 25 de ani, Blanche a vrut să se căsătorească cu un bărbat care nu era pe placul mamei sale, femeia susținând că nu-și poate lăsa fiica să se mărite cu un avocat sărac. Pentru că orice argument ar fi adus fata în fața familiei în favoarea mariajului ei din dragoste cu tânărul avocat a fost în zadar, într-un final, pentru a-i opri cu totul intențiile, mama și fratele fetei au închis-o într-o cameră mică din podul casei lor, ținând-o acolo izolată timp de 25 de ani, în tot acest timp cei doi continuându-și viața de zi cu zi în mod normal și prefăcându-se că jelesc pierderea frumoasei Blanche, despre care abuzatorii spuseseră că a decis să fugă din țară. A fost descoperită de poliție, cu ajutorul unei scrisori anonime, după două decenii și jumătate.

• Epidemia de nepolitețe: de ce devenim tot mai agresivi în spațiul public și ce putem face
• A scăpat de arderea pe rug, însă a fost ţinut în arest la domiciliu până la…

„Într-o zi din 1876, Blanche Monnier a dispărut pur și simplu. Potrivit Nine Entertainment, Louise Monnier le-a spus oamenilor că fiica ei plecase de acasă sau că, pur și simplu, călătorea. Pe măsură ce timpul trecea, mulți dintre cunoscuții familiei au presupus că tânăra mondenă se mutase undeva în străinătate, pe termen nedefinit, astfel că au încetat să mai pună întrebări familiei Monnier despre ea”. (allthatsinteresting.com)

În mai 1901, scrie allthatsinteresting.com, procurorul general al Parisului a primit o scrisoare ciudată, nesemnată, în care se declara că proeminenta familie Monnier din orașul Poitiers, Franța, păstra un secret tulburător. Potrivit semnatarului scrisorii, „o fată bătrână” a fost ținută prizonieră în casa Monnier timp de 25 de ani și trăia „în propria ei mizerie”.

Până în acel moment, familia Monnier avea o reputație excelentă. Madame Louise Monnier era cunoscută și apreciată pentru acțiunile sale caritabile, pentru implicările și contribuțiile ei generoase primind inclusiv un premiu comunitar. Iar tatăl lui Blanche, răposatul soț al Louisei Monnier, fusese directorul unei facultăți de arte locale. La rândul său, fiul familiei Monnier, Marcel, era absolvent de drept și lucra ca funcționar administrativ în comuna Puget-Théniers.

După informațiile venite pe adresa procurorului, chiar dacă scrisoarea era anonimă, acesta a decis să verifice autenticitatea spuselor, așa că, însoțit de câțiva polițiști, s-a prezentat direct în fața ușii casei Monnier însă pentru că proprietarii au refuzat cooperarea, oamenii legii au fost nevoiți să intre cu forța în casă, fiind ghidați până în pod de mirosul puternic ce se întinsese inclusiv la parterul casei.

„Domnule procuror general, am onoarea de a vă informa cu privire la un eveniment deosebit de grav. Vorbesc despre o fată bătrână care este închisă în casa doamnei Monnier, pe jumătate înfometată, și care trăiește de douăzeci și cinci de ani pe un gunoi putred – într-un cuvânt, în propria ei mizerie.”

Blanche Monnier, odinioară o tânără plină de viață, extrem de frumoasă, elegantă și parte a societății alese, a fost găsită de autorități ascunsă într-o cameră închisă cu lacăt, acolo trăind un sfert de secol. La momentul salvării ei, Blanche era extrem de slabă (avea doar 23 de kg), era netunsă, acoperită din cap și până în picioare cu fecale și înconjurată de mâncare putredă și gândaci.

Iar camera care-i fusese locuință timp de 25 de ani era un loc strâmt și sinistru de întunecat, singura fereastră din încăpere fiind blocată și acoperită cu perdele groase. În momentul în care au reușit să facă puțină lumină în cameră, autoritățile au fost șocați să vadă că podeaua era plină nu doar de resturi de mâncare aflate în putrefacție, dar și de fecalele și murdăria provenite de la femeie emaciată ce zăcea în pat, fără vlagă, în imposibilitatea de a se ridica de acolo, cu o privire nebunească, nesplătată, nepieptănată, întruchipând aproape imaginea unui personaj din filmele de groază. Acea femeie era Blanche Monnier.

„Nefericita femeie zăcea complet goală pe o saltea de paie putrede. În jurul ei se formase un fel de crustă făcută din excremente, fragmente de carne, legume, pește și pâine stricată. Am văzut, de asemenea, cochilii de stridii și gândaci alergând pe patul domnișoarei Monnier”, avea să declare unul dintre ofițerii care a fost martorii acestei tragice și nemaintâlnite secvențe.

Mirosul persistent din cameră i-a copleșit pe anchetatori atât de mult încât nu au putut rămâne acolo mai mult de câteva minute. Și era incredinil și imposibil de crezut că femeia supraviețuise cumva în acele condiții timp de aproximativ 25 de ani.

La scurt timp, Blanche Monnier a fost transportată la spital, în timp ce mama și fratele ei au fost arestați. Personalul spitalului a raportat că deși Blanche era teribil de subnutrită, era incredibil de lucidă și „chiar a remarcat cât de minunat era să respire din nou aer curat”.

Nu s-a aflat niciodată cine a scris scrisoarea care a declanșat salvarea lui Blanche, deși se crede că ar fi fost vorba despre servitoarea familiei, care ar fi scăpat secretul prietenului ei, acesta, îngrozit de-a dreptul de cele auzite, alertând imediat autoritățile.

Din cauza stresului, a presiunii și mai ales a șocului că fusese descoperită, mama lui Blanche a murit de inimă la 15 zile după eliberarea fiicei sale, singurul supraviețuitor al familiei, în afară de Blanche, fiind Marcel Monnier care, în timpul procesului, a susținut că sora sa a fost cea care a refuzat să iasă din camera ei, alegând să rămână acolo.

Marcel Monnier a fost condamnat la 15 luni de închisoare pentru implicarea în infracțiunile mamei sale, dar a fost achitat în cele din urmă datorită afirmațiilor că Blanche ar fi fost liberă să plece oricând ar fi dorit.

Absența unei legislații care să impună obligația de salvare în acea perioadă (adică datoria legală de a interveni sau anunța autoritățile când cineva este în pericol) a contribuit fără îndoială la tragedie. În plus, starea psihică și fizică deteriorată a Blanchei a împiedicat avocații să-și prezinte cazul în mod coerent în fața instanței.

După ieșirea din infern, Blanche nu a mai putut avea vreodată o viață normală. Nu s-a putut reabilita psihic, prin urmare, a trăit pentru tot restul vieții într-un sanatoriu din Bois, murind la vârsta de 64 de ani, în 1913.

Sursa:

https://allthatsinteresting.com/blanche-monnier

Vă mai recomandăm să citiți și:

Tilda Swinton, o actriță aristocrată și o femeie androgină. „Sunt de pe aceeași planetă cu David Bowie”

O femeie aristocrată din secolul al XVII-lea își lega dinții cu sârmă de aur, au descoperit cercetătorii

Muzeul internațional al toaletelor, unul dintre cele mai ciudate muzee

Culorile interzise care au schimbat istoria (și au ucis oameni)