Secretele „de groază” ale lui Hitchcock. Cum a creat frica și suspansul cu metode revoluționare

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Alfred Hitchcock, eternul și fascinantul Maestru al suspansului, care a revoluționat cinematografia prin tehnicile sale inovatoare și prin abilitățile de povestitor vizual, creator de filme caracterizate de o înțelegere profundă a psihologiei umane și de o manipulare magistrală a emoțiilor publicului, s-a folosit, precum un magician abil și un iluzionist talentat, de o varietate de secrete în realizarea filmelor sale.

De la consturirea suspansului prin informații, la camera subiectivă, utilizarea magistrală a montajului, lumină și atmosferă, povestiri simpliste, puterea sunetului – a înțeles că sunetul poate fi la fel de puternic ca imaginile în crearea atmosferei, prin urmare, s-a axat mult și pe acest aspect. A colaborat cu apreciați compozitori precum a fost și Bernard Herrmann – pentru a crea partituri memorabile care au intensificat răspunsurile emoționale în momentele cheie din filmele lui.

Hitchcock credea în puterea suspansului creat prin asimetria informațiilor, arătând publicului ceva de care personajele nu erau conștiente, creând un sentiment de osândă iminentă. De exemplu, în Psycho, spectatorii sunt conștienți de pericolul care pândește eroii peliculei. Apoi, în clasicul său film din 1959, North by Northwest, în scena în care Roger Thornhill (Cary Grant) este terorizat de un pilot care distruge culturile, planurile largi de deschidere stabilesc cât de plat și deschis este peisajul. Astfel, atunci când Grant este atacat de avionul în picaj, iar presupusul său asasin începe să tragă, publicul știe deja că nu are unde să se adăpostească.

Utilizând unghiuri de cameră subiective pentru a cufunda spectatorii în experiențele personajelor, o tehnică numită efectul Kuleshov, Hitchcock a permis publicului să se simtă ca și cum ar fi făcut parte din acțiune, creând o experiență voyeuristă care a intensificat implicarea emoțională. Montajul a fost un alt domeniu în care a excelat regizorul. Faimoasa scenă a dușului din Psycho este un prim exemplu, folosind tăieturi rapide, Hitchcock utiliza un iluminat discret pentru a crea umbre și mister, permițând spectatorilor să se simtă neliniștiți cu privire la ceea ce ar putea putea sta la pândă, undeva într-un cadru nevăzut. În schimb, în scenele tensionate, a folosit uneori o lumină puternică pentru a submina așteptările și pentru a crea disconfort.

„Ei bine, în mod deliberat am făcut asta, într-un mod mai dur”, a declarat Hitchcock. „Dar, pe măsură ce filmul se dezvolta, am pus din ce în ce mai puțină groază fizică în el, pe care o lăsam în mintea publicului și, pe măsură ce filmul continua, era din ce în ce mai puțină violență, dar tensiunea, în mintea spectatorului, creștea considerabil. O transferam din film în mintea lor. Așa că, spre final, nu am avut deloc violență. Dar publicul de atunci țipa în agonie. Slavă Domnului!”

Totuși, în ciuda temelor sale complexe, Hitchcock favoriza adesea narațiunile simple, ușor de urmărit de către spectatori, considerând mai importantă concentrarea pe elementele de suspans, fără a copleși publicul cu intrigi complicate. Ce ținea publicul lipit de ecran? Fix acea abilitate a regizorului de a se juca cu emoțiile și așteptările privitorilor.

„Cred că trebuie să pun groaza în mintea publicului, nu neapărat pe ecran”, a declarat regizorul Alfred Hitchcock pentru BBC în 1964, când a fost întrebat cum și-a perfecționat abilitatea stranie de a ține publicul pe marginea scaunelor.

Hitchcock și-a împărtășit filosofia privind suspansul în diverse interviuri, evidențiind aspectele psihologice în detrimentul ororii fizice. „Am pus din ce în ce mai puțină groază fizică pentru că lăsam asta să se producă în mintea publicului”.

„Cred că trebuie să pară real, dar niciodată nu trebuie să fie, pentru că realitatea este ceva ce niciunul dintre noi nu poate suporta cu adevărat”.

„Hitchcock și-a demonstrat arta într-o secvență înfiorătoare din filmul Păsările din 1963, în care creaturile încep brusc și în mod bizar să atace oamenii. În această scenă, Melanie a lui Tippi Hedren este văzută fumând lângă un loc de joacă, în fundal auzindu-se niște copii cântând. Camera de filmat continuă să facă legătura între Melanie și numărul din ce în ce mai mare de corbi (probabil) care aterizează pe echipamentele de pe terenul de joacă din spatele ei. Fiecare cadru cu Melanie este o încadrare mai apropiată a feței sale, ceea ce sporește gradul de conștientizare al publicului cu privire la nepăsarea ei față de pericolul tot mai mare pe care stolul de păsări îl reprezintă pentru ea”.

Alfred Hitchcock (13 august 1899 – 29 aprilie 1980) a avut o carieră care s-a întins pe mai mult de șase decenii, timp în care a regizat mai mult de 50 de lungmetraje. A fost un pionier al gramaticii cinematografice, introducând concepte precum „MacGuffin”, un dispozitiv al intrigii care conduce povestea, deși adesea are o importanță redusă pentru public, tehnică ce i-a permis să se concentreze pe motivațiile personajelor și pe tensiunea psihologică, mai degrabă decât pe obiectul în sine. A popularizat zoom-ul dolly în Vertigo, creând un efect de dezorientare care reprezenta vizual starea emoțională a protagonistului, o tehnică imitată de atunci de mulți regizori, inclusiv Steven Spielberg, François Truffaut sau David Fincher. Deși nu a câștigat niciodată Oscarul pentru cel mai bun regizor în timpul vieții sale, influența lui Hitchcock este incontestabilă, jucând un rol esențial în modelarea genului thriller.

Peliculele lui Hitchcock sunt citate frecvent în discuțiile despre excelența cinematografică, multe filme figurând pe listele celor mai bune filme ale tuturor timpurilor.

Sursa:

https://www.bbc.com/culture/article/20240808-this-will-make-them-scream-alfred-hitchcock-on-his-film-making-secrets

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cary Grant, actorul preferat al lui Alfred Hitchcock

Alfred Hitchcock: „Fac filme ca să scap de propriile frici”

Grace Kelly, eroina perfectă a lui Alfred Hitchcock care a sfârșit într-un mod tragic

Anthony Perkins, actorul care a aflat din presă că are SIDA