Babel 2008

Amintiri care dispar
Chat cu Robotzika?

Speriate de flagelul disparitiei limbilor (lunar, minimum doua idiomuri ajung in situatia de a nu mai fi folosite de nici o persoana), organismele internationale s-au sesizat, propunand, insa, masuri cu caracter mai degraba simbolic: Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a proclamat 2008 An International al Limbilor, iar UNESCO aniverseaza, pe 21 februarie, Ziua Internationala a Limbii Materne.

• Lys Assia, prima câștigătoare la Eurovision
• Test de cultură generală. Care este cea mai practicată religie din lume?

Amatorii de Discovery cunosc, desigur, clipurile de cateva zeci de secunde care prezinta limbi rare, parte a unui program international de sensibilizare a opiniei publice in legatura cu aceste dramatice cazuri de disparitie. Pentru un neavizat, e vorba doar de cateva cazuri, localizate in Africa sau in Laponia, in America de Sud sau in insulele din Pacific. In realitate, in aceasta situatie se afla nu mai putin de 3.500-4.000 dintre cele 7.000 de limbi vorbite, strict teoretic, azi, in lume. Dintre acestea, vreo 2.000 sunt ca si abandonate, ele fiind predate doar in scoli, ca limbi materne, sau fiind folosite in cercurile universitare, de catre lingvistii care se incapataneaza inca sa le mai studieze.

Asemenea situatii nu sunt, din pacate, specifice doar unor zone subdezvoltate, indepartate de civilizatie. In Regatul Unit si in Irlanda, de pilda, engleza s-a impus in fata tuturor celelorlalte limbi folosite, in secolele trecute, de milioane de oameni. Astfel, in Scotia, dintre cei 5.000.000 de bastinasi, doar in jur de 58.000 (adica putin peste 1%) mai vorbesc limba gaelica (gaidhlig), dar si acestia o fac doar in paralel cu limba engleza. Nici nu-i de mirare, cata vreme gaelica a fost recunoscuta ca limba abia printr-un act din… 2005 (in 1616, un document al parlamentului britanic stipula ca ea trebuia abolita). Situatia este aparent mai buna in Irlanda, unde, din cei peste 4.000.000 de locuitori, circa 1.600.000 declara, la recensamant, ca au cunostinte de gaeilge (limba gaelica traditionala din insula, dar si intaia limba oficiala a statului).

Numai ca, dintre acestia, doar 85.000 o folosesc zilnic, in timp ce peste 400.000 nu o vorbesc in nici o ocazie. Cat despre limba gailck (sau gaelica din Insula Man), ultimul ei vorbitor a decedat in 1974. Mult mai bine se prezinta cymraeg (limba gaelica din tara Galilor), practicata acasa de peste 600.000 de persoane (adica 22% din populatie), dar si de 25.000 dintre emigrantii galezi stabiliti in Valea Chubut din Argentina.

In Franta, in schimb, doar cel mult 5-600.000 de nativi din zona sudica mai cunosc occitana (sau provensala, o ruda apropiata a catalanei), limba trubadurilor medievali. Daca ne gandim ca si acesti vorbitori se impart dupa cel putin sase dialecte dominante, e clar ca, in ciuda eforturilor fanilor contemporani ai poetului Mistral (socotit cel care a salvat, pe filiera culturala, limba in secolul al XIX-lea), occitana e aproape condamnata si ea, in Languedoc (Langue d’Oc) sau aiurea.

In acest context, in care limbi importante, unele cu o traditie culturala fabuloasa, par a fi condamnate la disparitie, ce sanse mai au limbile mici, vorbite de mii sau zeci de mii de oameni, izolati in diverse colturi ale lumii moderne? Dincolo de eforturile, mai mult sau mai putin idealiste, ale unor organisme culturale, experienta cotidiana demonstreaza ca asemenea idiomuri vor disparea din viata reala, caci nu vor mai avea vorbitori efectivi. Previziunile cele mai sumbre spun ca, in decursul secolului XXI, 90% dintre limbile care inca supravietuiesc azi nu vor mai fi folosite deloc (iar 80-90% din omenire va vorbi doar maximum 30 de limbi actuale, intre care engleza, chineza, japoneza, spaniola, portugheza, araba, hindi sau rusa, plus cateva limbi africane).

De aceea, multi cercetatori fac deja eforturi disperate de a conserva tot ce se mai poate conserva din ele: vocabularul, structurile gramaticale, literatura populara, dovezile scrise (acolo unde exista) etc.
Cu toate acestea, e greu de crezut ca generatiile mai noi (deja obsedate de chat, sms, mess, hi5 sau YouTube, pentru care nici engleza – prescurtata, abreviata si ortografiata simplificat – nu mai e demult ce-a fost odata) vor mai privi aceste relicve altfel decat ca pe niste vestigii inutile, oricum inoperante in spatiul virtual, care – vorba aceea – va domina si sexul real, nu doar limbile moarte…
Un singur bizon alb
Doar unul din zece milioane de bizoni se naste alb. Cum, insa, in ziua de azi, se mai nasc doar foarte putini bizoni, evenimentul, petrecut intr-o mica gradina zoologica, a fost investit cu semnificatii suplimentare. Simbol al nativilor americani, animalul totemic a fost botezat in limba indienilor Lenape. Pe micut il cheama Kenakhihinen, adica – aproximativ – „cel care ne vegheaza“.

Cum limba Lenape nu mai este vorbita de nimeni, fiind una dintre sutele de limbi moarte ale Americii de Nord, numele a fost preluat dintr-un vechi dictionar, ne spune John McWhorter, cercetator la Manhattan Institute. Tot el noteaza ca problema disparitiei limbilor este exagerata artificial, fiind asemuita cu cea a incalzirii globale. Desigur, pentru identitatea culturala a feluritelor regiuni ale planetei, catastrofa este una evidenta. Numai ca, exceptand anumite contexte politice, o parte dintre aceste idiomuri au disparut in mod natural, nu au fost „exterminate“ de cineva, tot asa cum lupta pentru supravietuire a speciilor a consemnat disparitia dinozaurilor, dar supravietuirea testoaselor.

Chiar daca se previzioneaza ca, in deceniile urmatoare, vor disparea mii de limbi, unele se incapataneaza, totusi, sa reziste, iar McWhorter nu-si poate refuza deliciul de a nota cum se spune, intr-un singur cuvant, „Voi incerca sa nu devin alcoolic“ in limba eschimosilor inuiti: „Iminngernaveersaartunngortussaavunga“. Evident, se da Copy&Paste pentru transcrierea acestui cuvant imposibil.
Unii oameni de stiinta staruiesc sa reinvie limbile moarte, McWhorter insusi petrecand cateva saptamani in mijlocul unui grup de indieni americani, in incercarea de a-i invata pe acestia propria lor limba pierduta.