Home » D:News » Un fenomen natural sau mâna omului? Pasagerii unei curse aeriene au rămas uimiţi de forma norilor: ”Zborul nu a arătat niciodată mai bine”

Un fenomen natural sau mâna omului? Pasagerii unei curse aeriene au rămas uimiţi de forma norilor: ”Zborul nu a arătat niciodată mai bine”

Publicat: 14.01.2017
Forma spectaculoasă a norilor a fost surprinsă de de pasagerii australieni.

Norii au fost observaţi în timpul unui zbor al Virgin Australia peste Great Australian Bight, iar pasagerii şi cei care au văzut pozele au fost încântaţi. Cel puţin majoritatea. Au existat voci care susţineau că norii sunt formaţi în urma zborurilor avioanelor comerciale.

Imaginile care au fost prezentate însoţite de descrieri precum: „zborul deasupra norilor nu a arătat niciodată mai bine”:

Credit: Instagram/Ilya Katsman

Neil Bennet, de la WA Bureau of Meteorolgy, susţine că fenomenul este un „val de nori” care se întâmplă atunci când aerul întâmpină o obstrucţie precum muntele, forţând aerul să urce. „Aerul urcă, se răceşte, apoi coboară din nou”.

Conspiraţioniştii, însă, au susţinut că aceşti nori sunt formaţi de urmele lăsate de avioane. Bennet respinge această teorie, întrucât, cel puţin acest avion, zbura perpendicular. Apoi, ar fi fost nevoie de multe avioane pentru a lăsa aceste urme.

Sursa: Daily Mail

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O invazie terestră sau doar o formă deosebită a norilor? Un fenomen mai puţin obişnuit – FOTO + VIDEO

Oamenii de ştiinţă au creat primi nori artificiali, folosind o chimicală extrasă din pomi

Norii sunt tot mai aproape de Pământ

Fenomen INEXPLICABIL într-un oraş din România: cerul a fost cuprins de o lumină roşie-VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu a elucidat un mister vechi de 150 de ani despre o specie dispărută
Un studiu a elucidat un mister vechi de 150 de ani despre o specie dispărută
Se pare că aerul pe care îl respiri îi provoacă daune ireparabile creierului
Se pare că aerul pe care îl respiri îi provoacă daune ireparabile creierului
De ce nu e bine să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit?
De ce nu e bine să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit?
Sirenele din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește! Cum arătau, de fapt, monștrii lui Homer (P)
Sirenele din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește! Cum arătau, de fapt, monștrii lui Homer (P)
Obiect misterios, observat dincolo de Pluto. Ce se știe deocamdată?
Obiect misterios, observat dincolo de Pluto. Ce se știe deocamdată?
Un experiment „înfricoșător” a încercat să afle factorii care influențează aparițiile văzute în oglinzi
Un experiment „înfricoșător” a încercat să afle factorii care influențează aparițiile văzute în oglinzi
Coada „aruncată” a unei șopârle străvechi s-a conservat în chihlimbar fosilizat de acum 100 de milioane de ani
Coada „aruncată” a unei șopârle străvechi s-a conservat în chihlimbar fosilizat de acum 100 de milioane de ani
Cercetătorii au găsit o legătură între prietenii imaginari din copilărie și ceva straniu care apare mai târziu în viață
Cercetătorii au găsit o legătură între prietenii imaginari din copilărie și ceva straniu care apare mai târziu în viață
Ce este demența cu corpi Lewy, boala de care a suferit Patrick Stewart? Simptomele care o deosebesc de Alzheimer
Ce este demența cu corpi Lewy, boala de care a suferit Patrick Stewart? Simptomele care o deosebesc de Alzheimer
O gaură cât Portugalia s-a deschis în gheața Antarcticii. Fenomenul care i-a surprins pe cercetători
O gaură cât Portugalia s-a deschis în gheața Antarcticii. Fenomenul care i-a surprins pe cercetători
O fortăreață romană descoperită în Țara Galilor ar putea confirma o legendă veche de aproape 1.700 de ani
O fortăreață romană descoperită în Țara Galilor ar putea confirma o legendă veche de aproape 1.700 de ani
O procedură de 15 minute ar putea ameliora durerile și amorțeala provocate de sindromul de tunel carpian
O procedură de 15 minute ar putea ameliora durerile și amorțeala provocate de sindromul de tunel carpian
Vrei să înveți mai ușor o limbă străină? De ce ar trebui să începi cu sunetele, nu cu gramatica
Vrei să înveți mai ușor o limbă străină? De ce ar trebui să începi cu sunetele, nu cu gramatica
Deficitul caloric are un efect neașteptat asupra ADN-ului
Deficitul caloric are un efect neașteptat asupra ADN-ului
Shakespeare ar fi scris o piesă împreună cu marele său rival. Descoperirea care redeschide un mister vechi de 430 de ani
Shakespeare ar fi scris o piesă împreună cu marele său rival. Descoperirea care redeschide un mister vechi de 430 de ani
Un test neanunțat al unui startup spațial controversat i-a șocat pe astronomi
Un test neanunțat al unui startup spațial controversat i-a șocat pe astronomi
Odiseea pe scenă acum 2.400 de ani! Un ciclop beat, glume fără perdea și actori costumați indecent în piesa lui Euripide (P)
Odiseea pe scenă acum 2.400 de ani! Un ciclop beat, glume fără perdea și actori costumați indecent în piesa lui Euripide ...
Faimoasa comoară a Europei la care Michelangelo a folosit Raportul de Aur. La inaugurarea ei, artistul a fost acuzat de obscenităţi
Faimoasa comoară a Europei la care Michelangelo a folosit Raportul de Aur. La inaugurarea ei, artistul a fost acuzat de ...