Prima pagină Istorie

Experimentele şocante făcute de medici pe sclavii de pe plantaţii în perioada în care nu exista anestezia şi infecţiile banale de astăzi te puteau ucide

Redactia Descopera.ro | 06.17.2015 | ● Vizualizări: 136660

Istoria experimentelor făcute pe oameni este la fel de veche ca cea a medicinei în sine.Ea a avut ca ţintă persoanele marginalizate, instituţionalizate, vulnerabile sau stigmatizate, precum prizonierii, orfanii, bolnavii mintal, săracii, femeile, copiii sau indigenii ajunşi în slavie.

Cercertarea făcută pe subiecţi umani este evidentă de fiecare dată când medicii, tehnicienii sau companiile farmaceutice testează noi practici şi implementează cei mai noi agenţi terapeutici sau cele mai noi tratamente. În sudul Americii, în perioada în care sclavia era acceptată, cei care căutau ţinte pentru astfel de teste le găseau cu uşurinţă în rândul sclavilor de culoare.

Istoria achiziţionării şi exploatării corpurilor sclavilor în domeniul educaţiei medicale şi în cel al cercetării din Statele Unite, explorată pentru prima oară în adâncime de istoricii James Breeden şi Todd Savitt, s-a axat în principal în jurul şcolilor de medicină şi a traficului de sclavi în Virginia.

Munca lui Savitt a atras atenţia asupra practicii din medicina profesională de a folosi sclavi în sălile de clasă, în demonstraţii, în amfiteatrele de operaţii şi în scopuri experimentale.



Atunci când un medic alb de elită, pe nume Charlestonian Elias S. Bennett, a publicat menţiunile sale despre o tumoră, de-a dreptul "incredibilă", care apăruse la o tânără femeie sclavă de pe plantaţia familiei James, notiţele sale au scos la iveală multe lucruri legate de oportunitatea de folosire a subiecţilor umani în cercetare pe fondul sclaviei din America.

El îşi amintea despre o pacientă fără nume, care dezvoltase "o tumoră mică de dimensiunea unei monede de 10 cenţi" în spatele urechii drepte atunci când avea patru săptămâni. În 1817, atunci când Benett studia pentru a deveni medic şi simţea încă anxietatea de a face o operaţie, el, alături de un alt medic în devenire, au făcut o intervenţie chirurgicală extrem de crudă în încercarea de a explora şi de a înlătura tumora.

Într-o eră anterioară anestezicelor, când nu existau metode clare de prevenire a infecţiilor, acest tip de intervenţie chirurgicală era extrem de periculoasă, în special făcută fără supraveghere de către două persoane care nici nu erau medici. Ei au profitat de oportunitatea de a avea de-a face cu un copil aflat în sclavie, extrem de vulnerabil.

Benett nota, totodată, că o inflamaţie serioasă a apărut la acel copil în urma intervenţiei sale şi că abia după ce a fost supravegheat cu atenţie timp de şase-opt săptămâni a reuşit să îşi revină.

Intervenţia făcută de Bennet, pe ceea ce ar fi putut fi un nodul limfatic, a cauzat o reacţie inflamatorie severă şi o devoltare spondană excesivă a leziunii. În 1821, atunci când copilul împlinise şase ani, Bennet descria tumora ca fiind de dimensiunea unui ou de struţ, în timp ce cu câţiva ani înainte ca tânăra să moară acesta spunea că tumora ajunsese să devină enormă având "o dimensiune extraordinară".

Analize au fost făcute pe tânără şi post-mortem. Benett nota că a obţinut "o schiţă imperfectă a rezultatelor furnizate de examinarea tumorii, atunci când a obţinut capul, sau cel puţin atât cât mai rămăsese din el".

Rămăşiţele craniului tinerei sclave au fost transformate într-un specimen patologic parte din colecţia muzeului medical al Universităţii din Maryland.

Acesta este doar unul dintre cazurile apărută în acea perioadă în Statele Unite.

Medicii albi, inclusiv cei aflaţi în zone rurale izolate, trimiteau în mod constant rapoartele experimentelor pe care le făceau pe sclavi către jurnalele medicale şi făceau trafic cu cadavrele sclavilor de culoare către colegiile medicale. Muzeul medical solicita în mod deschis părţi ale corpului provenite de la persoane de culoare, iar societăţile medicale de la acea vreme se bazau şi ele pe cadavrele negrilor.

Studenţii îşi scriau şi ei lucrările de diplomă pe baza manipulării medicale a subiecţilor de culoare.

Sursă: The Conversation