Francezii de la Luvru au plătit unor dealeri ruşi 50.000 de dolari pentru o ”COMOARĂ”. Ce s-a întâmplat după – FOTO

Mai jos vă prezentăm 5 cele mai mari farse din istorie:

Archaeoraptor

• O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
• De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?

În anul 1999, revista National Geographic a publicat informaţii despre descoperirea unei fosile de dinozaur cu pene numit Archaeoraptor liaoningensis, declarând: „Cu braţele unei păsări primitive şi coada unui dinozaur, această creatură găsită în provincia Liaoning din Chin, este acea verigă lipsă din lanţul complex, care face legătura între dinozauri şi păsări”.

La doar câteva luni mai târziu, a fost dezvăluit faptul că celebra fosilă a  Archaeoraptorului a fost, de fapt,  un fals, format din bucăţi de fosile care nu au legătură între ele. O investigaţie a determinat că piesele au fost descoperite în 1997 de către un fermier chinez, vânător de fosile. El a lipit fragmentele împreună, apoi a vândut fosila unui dealer din China, care în 1999 a vândut-o la rândul său către directorul unui muzeu de dinozauri din SUA pentru 80.000 de dolari.

De acolo, National Geographic a primit informaţii despre fosila aparent importantă şi a publicat povestea. Mai târziu a apărut vestea că fosila Archaeoraptorului a fost o farsă, iar mass-media a numit-o Piltdown Bird, cu referire la Piltdown Man, o farsă care implică resturile unei fosile găsite în Anglia, în 1912, care a fost o altă veriga evolutivă lipsă între maimuţe şi om.

Tiara de Saitaphernes

În 1896, Muzeul Luvru din Paris a plătit dealerilor ruşi de antichităţi aproape 50.000 de dolari pentru o tiara de aur care ar fi fost o capodoperă a perioadei elenistice. Tiara ar fi fost, potrivit muzeologilor, un dar al coloniei greceşti Olbia către regele scit Saitaphernes.

Oamenii de ştiinţă au început în curând să testeze autenticitatea tiarei, care avea încrustate scene din „Iliada”, atunci muzeul a negat acuzaţiile că achiziţionarea era un fals. În cele din urmă, oficialii de la  Luvru au recunoscut că diadema probabil a fost produsă de un giuvaergiu modern, Israel Rouchomovsky din Odesa (Ucraina).

Pentru a afla adevărul, l-au adus la Paris în 1903 şi i-au propus să reproducă o parte din tiară.  Rouchomovsky afirma că dealerii de artă i-au comandat fabricarea diademei, cu câţiva ani înainte ca muzeul să o cumpere şi să identifice fraude. Depistarea falsului nu i-a adus ruinarea lui Rouchomovsky, ci din contra, scandalul i-a înmulţit cererile şi i-a declanşat o creştere  în carieră.

Gigantul din Cardiff

În 1869, nişte muncitorii săpau la o fermă din Cardiff, New York, şi au descoperit ceea ce părea a fi corpul unui om vechi, pietrificat, de 3 metri înălţime. Descoperirea a provocat rapid agitaţie, iar unii experţi ştiinţifici au fost păcăliţi să creadă că aşa-numitul Cardiff uriaş avea o valoare istorică semnificativă.

De fapt, gigantul a fost ideea lui George Hull din Binghamton, New York, un producător de trabuc şi ateu, care a călătorit în scop de afaceri, în Iowa, unde s-a angajat în nişte dezbateri cu un ministru despre un pasaj din Cartea Genezei: ” au existat uriaşi pe pământ în acele zile”. Hull a decis să elaboreze o sculptură gigantă şi să o folosească ca o modalitate de distracţie în raport cu ministrul care a interpretat Biblia literal. El şi-a dat seama că astfel ar putea scoate şi nişte bani din toată povestea.

În 1868, el a angajat sculptori din Chicago pentru a produce o figură umană dintr-o placă de masive de gips. Produsul finit a fost livrat la ferma Cardiff, unde a şi fost îngropată. În anul următor, Hull l-a îndrumat pe Newell să angajeze muncitori şi să sape o fântână în locul în care fusese îngropat gigantul.

După ce figura a fost dezgropată, unii oameni de ştiinţă au speculat că descoperirea este un om antic pietrificat, în timp ce alţii teoretizau că a fost o statuie veche de secole, făcută de preoţi iezuiţi. Dar  paleontologul Otniel Charles Marsh a declarat că gigantul „are o origine foarte recentă şi un farsor mai decis”. În 1870 farsa a fost dezvăluită.

Craniul din Calaveras

În 1866, minerii din Calaveras (California) au descoperit un craniu uman îngropat la mai mult de 30 de metri adâncime într-o mină, sub depozite vulcanice. Craniul a fost cercetat de un profesor de la Universitatea Harvard şi un profesor din California, geologul Josiah Whitney, care a anunţat rezultatul cercetării. Ei au considerat că descoperirea este dovadă prezenţei oamenilor în America de Nord, în epoca Pliocen, acum aproximativ 5 – 2 milioane de ani.

Cu toate acestea, zvonurile au început să circule precum că oamenii locali au ”descoperit” craniul în glumă. Potrivit unor zvonuri, Whitney (acum omonim pentru cel mai înalt munte din California şi SUA continentală, Muntele Whitney) a fost batjocorit în mod special de către localnici, care îl detestau. În 1992, datorită analizei cu radiocarbon a fost indicat faptul că Craniul din Calaveras avea aproximativ 1.000 de ani.

Istoria căzii

În 1917, un ziar din New York, Evening Mail, a publicat o poveste a jurnalistului H.L. Mencken intitulat „O aniversare neglijată”, în care a scris că americanii nu au reuşit să comemoreze recenta aniversare a 75 de ani de la inventarea căzii din baia modernă.

El a prezentat o varietate de fapte presupuse despre cadă, declarând că a fost inventată în Cincinnati şi că Millard Fillmore a fost primul preşedinte care a instalat o cadă în Casa Albă, în 1851.

Mencken a raportat că procedură de a face baie era, odată, scoasă în afara legii în anumite părţi ale SUA, deoarece medicii le-au considerat periculoase pentru sănătatea oamenilor. În realitate, istoria căzii de baie publicată de Mencken a fost o farsă, menită să evidenţieze credulitatea publicului american. Chiar şi după ce Mencken a publicat în presa scrisă, în 1926, că articolul său era înşelăciune, mulţi oameni au continuat să creadă că istoria sa despre cadă era adevărată.

Sursa: History