Modul în care se vorbeşte limba engleză de astăzi s-a stabilit în urma unei bătălii

Anul 1066 a fost marcat de apropierea morţii regelui Eduard Confesorul, care nu avea niciun urmaş la tron, iar mulţi europeni doreau să ocupe tronul după moartea acestuia. Se crede că Eduard, a cărui mamă era originară din Normandia, i-a promis tronul vărului său, William, duce de Normandia. Cu toate acestea, regele şi-a schimbat decizia în ultimele momente ale vieţii sale, desemnându-l drept succesor pe cumnatul său, Harold Godwinson, contele Wessex-ului. Regele Eduard a murit pe 5 ianuarie 1066.

În ziua următoare,  Godwinson a fost încoronat, devenind Regele Harold al II-lea al Westminster-ului, păstrând tradiţia regilor anglo-saxoni, care s-au aflat pe tron timp de 6 secole, din momentul în care Imperiul Roman a dispărut.

• O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
• De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?

Regele Harald Hadrada al Norvegiei a devenit interesat de obţinerea acestui tron şi, împreună cu fratele exilat al proaspăt încoronatului rege, au pus la cale o invazie programată pentru luna septembrie a anului 1066. Pe data de 25 septembrie a izbucnit bătălia de pe podul Stamford, o confruntare feroce în urma căreia atât regele Norvegiei, cât şi aliatul său au murit. La doar câteva zile după acest eveniment, regele Harold şi-a dat seama că este din nou în pericol, William Cuceritorul iniţiind un atac de proporţii împotriva sa şi deţinând o armată de aproximativ 7.000 de soldaţi, cărora li s-a adăugat şi infanteria. Armata lui Harols şi cea a lui William s-au ciocnit la o distanţă de aproximativ 7 mile faţă de oraşul Hasting, pe data de 14 octombrie 1066. Pentru William, bătălia a avut un succes neaşteptat, iar printre decedaţi s-a aflat şi regele Harold care, conform legendei, a fost lovit de o săgeata în unul dintre ochi.

Din acest moment, cele 6 secole de guvernare anglo-saxonă s-au sfârşit, iar cucerirea normandă a Angliei s-a încheiat în ziua de Crăciun, când William a fost încoronat în catedrala Westminster Abbey, devenind primul rege de origine normandă a Angliei. Acest eveniment a schimbat istoria Angliei, dar şi istoria universală pentru totdeauna. Acest teritoriu a intrat într-o puternică legătură cu Scandinavia şi, de asemenea, a marcat o transformare culturală a Angliei. În lunile imediat următoare, normanzii au început să contruiască castele impunătoare ce aveau rolul unor fortificaţii, dar şi pentru a se apăra de răscoalele anglo-saxonilor. La doar câteva luni după încoronare, William a demarat începutul construcţiei Turnului Londrei şi a castelului Windsor. Mai mult decât atât, utilizând mână de lucru engleză, a construit fortăreţe enorme, care au reprezentat un model pentru viitoarele conace anglo-saxone.

Însă, cea mai importantă transformare s-a regăsit la nivelul limbii vorbite. Imediat după victorie, predominantă a devenit limba franceză, iar motto-ul monarhiei britanice încă mai este reprezentat de fraza în limbă franceză „Dieu et mon droit”. Vechea limba engleză utilizată de către anglo-saxoni semăna cu germana, iar normanzii au combinat limba franceză cu această limbă şi, astfel, a luat naştere limba engleză modernă.  Cuvinte folosite de către normanzi au fost introduse şi în această nouă limbă şi sunt folosite şi astăzi: beef (carne de vită), button (nasture),  duke (duce), flowers (flori), justice (justiţie), marriage (căsătorie), soldier (soldat). Numele franceze au fost şi ele extrem de utilizate în Anglia, iar Henry şi Richard au devenit extrem de comune. În secolul XIII, numele de William, provenit de la germanici ( Wilhelm), a fost prenumele cel mai comun printre bărbaţii de pe teritoriul Angliei. Chiar şi astăzi, este extrem de popular şi va putea deveni numele unui monarh englez pentru a patra oară, în cazul în care Prinţul William va primi tronul.

Sursa: History

Citeşte şi:

Buckingham Palace

Misterul razboinicilor saxoni din Kent

Vikingi decapitaţi făra milă de anglo-saxoni