Frederic cel Mare, regele războinic al Prusiei, cu gândire iluministă. Era prieten cu Voltaire şi îi plăceau tinerii atrăgători

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

De-a lungul istoriei, micile ţări au devenit puteri militare uriaşe, notează National Georgraphic. La fel s-a întâmplat şi în cazul Prusiei, în anul 1700 a ieşit din umbra Poloniei şi a Imperiului Roman cucerind mare parte din zona nordică şi centrală a Europei. 

Frederic Wiliam I-ul (1713-1740) a fost al doilea monarh al Prusiei care şi-a construit o armată bine antrenată. Noile sale cuceriri teritoriale au transformat Prusia într-un regat prosper. 

• Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
• Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic

Frederic I-ul era un adept al disciplinei, obsesia sa militară s-a transformat rapid în fanatism, dar fiul său Frederic al-II-lea nu împărtăşea aceleaşi credinţe. Frederic era un muzician talentat, un iubitor al filozofiei şi al poeziei, dar şi un admirator al francezilor, limba şi cultura acestora i-au influenţat domnia. 

Tatăl său, considerându-l efeminat, îl abuza periodic atât fizic cât şi psihic. În 1730, Frederic a încercat să fugă în Anglia, dar regele a aflat şi şi-a întemniţat propriul fiu. Pe complicele lui Frederic (şi probabil partenerul de viaţă al acestuia), ofiţerul Hans Hermann von Katte, l-a decapitat, obligându-l pe Frederic să urmărească întreaga scenă. 

Soldat şi intelectual

După moartea lui Frederic I-ul, din 1740, fiul său a preluat succesiunea la tron obţinând nenumărate victorii militare şi consolidând poziţia Prusiei ca putere în Europa. Frederiic al-II-lea a reuşit să combine puterea militară cu idealurile franceze pe care le-a învăţat, stabilind modelul despotismului luminat în Europa. Precum mulţi alţi lideri puternici, Frederic al-II-lea a fost o personalitate controversată. Chiar dacă iubea poezia şi arta, regele nu a uitat niciodată tehnicile militare învăţate de la tatăl său, continuând să consolideze regatul moştenit.  

În 1740, a lansat o invazie surpriză în regiunea Sileziei, care în acea perioadă aparţinea habsburgilor. Acţiunile sale au declanşat Războiul de Succesiune Austriacă, care a durat opt ani. Pacea de la Aix-la-Chapelle  a încheiat conflictul în 1748, iar Silezia a fost cedată Prusiei. 

Palatul filosofului

La sfârşitul anului 1740, Frederick a început construirea unui palat de vară extravagant la Potsdam. Ca omagiu pentru cultura franceză, palatul a primit numele Sanssouci ( fără griji). 

Intelectuali de pretutindeni veneau la Sanssouci, printre care şi matematicianul Pierre-Louis Maupertuis, pe care Frederic l-a numit director al Academiei din Berlin. 

Unul dintre cei mai renumiţi prieteni de la curtea lui Frederic era Francois-Marie Arouet, cunoscut cu pseudonimul Voltaire. În timpul construcţiei palatului, Voltaire era unul dintre cei mai cunoscuţi intelectuali din Europa. 

Sexualitatea regelui

În timp istorici au dezbătut orientarea sexuală a lui Frederic al-II-lea, unii afirmând că ar fi fost homosexual. Tatăl său aranjându-i căsătoria cu Elisabeth Christine de Brunswick-Wolfenbüttel, Frederic cel Mare şi-a descris soţia ca fiind ,,această subspecie acră a sexului feminin” şi a izgonit-o de la curte. La Sanssouci, apropiaţii săi erau doar bărbaţi, majoritatea tineri şi atrăgători. Unii istorici sugerează că şi-a pierdut funcţiile sexuale în timp ce încerca să trateze o boală cu transmitere sexuală din tinereţe.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: