Prima pagină Istorie

Care zburătoare şi păsări exotice? Cum doreau oamenii din secolul al XVII-lea să ajungă pe Lună

Alexandru Voiculescu | 01.02.2018 | ● Vizualizări: 487
Credit: 123RF     + zoom
Galerie foto (1)

Am reuşit să călătorim în spaţiu doar secolul trecut, dar dorinţa umanităţii de a ajunge pe Lună este orice altceva, dar nu recentă. Perioada antichităţii abundă de legende şi relatări ale aventurierilor care au ajuns în ceruri.

Acestea au început să devină mai tehnice odată cu Revoluţia Ştiinţifică din Europa.

Primele demersuri serioase de a ajunge pe Lună au avut loc în secolul al XVII-lea, inspirate de descoperirile astronomice, scrie The Independent.

Atunci când Galileo a reuşit să adune suficiente informaţii pentru a dovedi şi susţine teoria copernicană a heliocentrismului, oamenii au ajuns la concluzia că Luna este de fapt un corp opac, asemenea Terrei, la care s-ar putea ajunge.



Chiar Galileo a contribuit în 1610 cu unele schiţe la aparatul care ar fi dus pe Lună. În 1638, John Wilkins, un absolvent de 24 de ani al Universităţii Oxford, a publicat cartea intitulată The Discovery of a World in the Moone, care a popularizat descrierea lui Galileo conform căreia Luna este o planetă solidă şi habitabilă.

Atunci când pregătea a doua ediţie a cărţii, o versiune mai detaliată, publicată eventual în 1640, Wilkins a fost impresionat de poveste lui Francis Godwin intitulată de The Man in the Moone, care a apărut tot în 1638, în care un caracter pe nume Domingo Gonzales este transportat la Lună într-un car tras de un stol de gâşte.

După această lectură, Wilkins nu a sugerat doar că sunt posibile călătoriile ocazionale pe Lună, ci şi transportul regulat şi locuirea astrului. Aşadar, Luna a devenit cea mai importantă destinaţie posibilă a omului, care în perioada modernă timpurie a început să-şi forţeze limitele.

„Cred în mod serios şi afirm că este posibilă construirea unui car zburător”, preciza Wilkins în cea de a doua ediţie a cărţii sale.

Acesta proiectează mai multe aparate de zbor conduse de om sau trase de păsări exotice şi chiar îşi imaginează un motor pentru propulsia vehiculului.

În esenţă, ideea de explorare spaţială nu s-a schimbat

Wilkins ia mai multe aspecte în considerare, precum providenţa divină şi faptul că Dumnezeu nu a înzestrat omul cu capacitatea de a zbura, făcând ca această activitate să fie interzisă. De asemenea, discută despre impedimentele practice, cât de greu ar fi să aduci alimente pe Lună, iar coloniştii nu vor avea o viaţă tocmai uşoară.

Totuşi, precizează că vor fi descoperite căi de a ajunge pe Lună, iar aici a avut dreptate, dar cel puţin deocamdată, nu a realizat o colonie, aşa cum a realizat predicţia.

Chiar dacă pentru cititorul din ziua de astăzi, lucrarea poate părea imatură, savanţii de astăzi au în vedere aceleaşi aspecte: colonizarea, facilitatea transporturilor regulate, prezenţa apei şi, mai ales, curiozitatea intrinsecă a omului şi dorinţa de a îşi depăşi limitele, acestea două din urmă fiind cele mai importante elemente ale oricărui demers de acest gen.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Misiuni riscante: cele mai periculoase momente din istoria explorărilor spaţiale

Furat în secolul XVIII, degetul lui Galileo Galilei poate fi admirat în cadrul Museo Galileo

Se împlinesc 474 de ani de la moartea omului care ne-a învăţat că Pământul se învârte în jurul Soarelui

Am putea supravieţui în spaţiul cosmic fără costum de astronaut?