Home » Istorie » Un fragment din monumentul de la Stonehenge a fost returnat după 60 de ani

Un fragment din monumentul de la Stonehenge a fost returnat după 60 de ani

Un fragment din monumentul de la Stonehenge a fost returnat după 60 de ani
Publicat: 13.05.2019
Un fragment dintr-un bloc al complexului Stonehenge, extras în timpul lucrărilor de conservare de acum 60 de ani, a fost înapoiat autorităţilor engleze.
În timpul lucrărilor de conservare care au avut loc în 1958, echipa de restauratori care a lucrat la acest proiect a descoperit o serie de fisuri într-unul dintre monoloţii care compun monumentul, luându-se decizia de consolidare a acestuia. Soluţia pe care compania contractată pentru această operaţiune a folosit-o a presupus inserarea a trei tije metalice. Pentru a insera aceste tije metalice, muncitorii au dat trei găuri din care au extras 3 fragmente de rocă. Dintre acestea, unul a ajuns în posesia lui Robert Phillips, angajat al companiei contractate, notează CNN.
 
Robert Phillips a păstrat framentul de 108 centimetri, expunându-l în biroul său. Atunci când a emigrat în Statele Unite l-a luat cu el, dar şi-a exprimat dorinţa ca, atunci când va împlini 90 de ani, fragmentul de rocă să ajungă înapoi la Stonehenge. „Ultimul lucru la care ne aşteptam a fost să primim un telefon din Statele Unite în care să ni se spună că ei au o bucată din Stonehenge”, a declarat Hether Sebire, curatorul sitului arheologic Stonehenge.
 
Fragmentul returnat de către Robert Phillips, precum şi celelalte două fragmente de rocă, au fost extrase în anul 1958, atunci când autorităţile britanice au demarat lucrările de conservare a sitului arheologic. Acest lucru nu ar fi fost posibili dacă Cecil Chubb, propietarul suprafeţei de pământ pe care se afla monumentul nu l-ar fi donat în anul 1918.
 
Pe lângă valoarea simbolică a reîntoarcerii acestui fragment acolo unde îi este locul, cercetătorii au identificat şi o oportunitate de a extinde cunoştinţele despre complexul de la Stonehenge. Astfel, prin studierea fragmentului, originar din interiorul unui monolit al structurii, cercetătorii pot obţine inidicii noi cu privire la originea rocilor folosite în contrucţia neolitică.

Citeşte şi:

 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce se întâmplă în inima femelelor lilieci la auzul propriilor pui?
Ce se întâmplă în inima femelelor lilieci la auzul propriilor pui?
Cercetătorii au reconstituit chipul celui mai vechi Homo sapiens cunoscut
Cercetătorii au reconstituit chipul celui mai vechi Homo sapiens cunoscut
Muzica poate influența gustul mâncării noastre, indică un nou studiu
Muzica poate influența gustul mâncării noastre, indică un nou studiu
Experiment cu rezultate promițătoare: O nouă injecție determină celulele grase să se autodistrugă
Experiment cu rezultate promițătoare: O nouă injecție determină celulele grase să se autodistrugă
Mai multe simptome ale schizofreniei, asociate cu un singur semnal cerebral
Mai multe simptome ale schizofreniei, asociate cu un singur semnal cerebral
O colecție de oase dezvăluie dieta neanderthalienilor
O colecție de oase dezvăluie dieta neanderthalienilor
Țara în care va funcționa primul depozit de deșeuri nucleare din lume
Țara în care va funcționa primul depozit de deșeuri nucleare din lume
Volvo renunță la 2.500 de angajați după ce anul trecut a redus alte 3.000 de posturi
Volvo renunță la 2.500 de angajați după ce anul trecut a redus alte 3.000 de posturi
Temperaturile anunțate de meteorologi pentru luna noiembrie
Temperaturile anunțate de meteorologi pentru luna noiembrie
Lege adoptată: Grecia restricționează accesul copiilor sub 15 ani la rețele sociale
Lege adoptată: Grecia restricționează accesul copiilor sub 15 ani la rețele sociale
Oamenii de știință au creat gheața care rivalizează cu betonul. Cât de rezistentă este?
Oamenii de știință au creat gheața care rivalizează cu betonul. Cât de rezistentă este?
Au fost sacrificați servitorii faraonilor? Rănile descoperite pe cranii schimbă interpretarea unor morminte egiptene
Au fost sacrificați servitorii faraonilor? Rănile descoperite pe cranii schimbă interpretarea unor morminte egiptene
Un microscop revoluționar ar putea dezvălui mecanismele ascunse ale vieții
Un microscop revoluționar ar putea dezvălui mecanismele ascunse ale vieții
Îți place să citești? Creierul tău s-ar putea bucura de beneficii surprinzătoare
Îți place să citești? Creierul tău s-ar putea bucura de beneficii surprinzătoare
Omenirea a „reușit” să transforme un lac antic în cel mai tânăr deșert
Omenirea a „reușit” să transforme un lac antic în cel mai tânăr deșert
Cranii vechi de 5.000 de ani dezvăluie un secret tulburător al primilor regi ai Egiptului
Cranii vechi de 5.000 de ani dezvăluie un secret tulburător al primilor regi ai Egiptului
Ipocrizia LLM-urilor: de ce Inteligența Artificială aplică standarde duble atunci când judecă gândirea altora?
Ipocrizia LLM-urilor: de ce Inteligența Artificială aplică standarde duble atunci când judecă gândirea altora?
Un nou studiu amplu identifică noi ținte terapeutice potențiale pentru cel mai frecvent tip de cancer colorectal
Un nou studiu amplu identifică noi ținte terapeutice potențiale pentru cel mai frecvent tip de cancer colorectal