Accidentul nuclear de la Cernobîl. Cinci lucruri pe care trebuie să le ştii

Accidentul de la centrala nucleară Cernobîl din 1986 reprezintă un moment important în istoria umanităţii. Astfel, fie că vorbim despre conştientizarea pericolului pe care tehnologia nucleară îl ridică atunci când este folosită în mod necorespunzător sau că vorbim despre pierderea dramatică de vieţi omeneşti, dezastrul nuclear atrage atenţia cercetătorilor din diferite domenii care vor să studieze cauzele, efectele sau modul în care a fost gestionată criza sau pur şi simplu indivizi obişnuiţi care vor să afle mai multe despre un loc în care nu pot avea acces.

Pornind de la comemorarea recentă a accidentului din 26 aprilie 1986 şi de la mini-seria lansată de către HBO: „Cernobîl”, Live Science a compilat o listă în cinci puncte pentru a înţelege amploarea dezastrului nuclear.

• De ce au fost interziși câinii în Antarctica?
• O descoperire unică, veche de 9.500 de ani, dezvăluie o perspectivă rară asupra ritualurilor străvechi

Similar cu atacul nuclear de la Hiroshima

Dacă vorbim de cantitatea de radiaţii la care au fost expuşi cei aflaţi în proximitatea Cernobîlului, atunci trebuie subliniat faptul că nivelul de radiaţii la care au fost expuşi cei din proximitatea reactorului este similar cu cel la care au fost expuşi victimele atacului nuclear de la Hiroshima. Astfel, în cartea „Fizică pentru viitorii preşedinţi: Ştiinţa din spatele titlurilor de presă”, Richard Muller explică că la Cernobîl radiaţiile au ajuns la aproximativ 45 de unităţi de măsură. Deşi, 45 de unităţi nu sunt sunt îndeajuns pentru a cauza îmbolnăvirea şi moartea, implică o creştere de 1,8% a riscului de cancer. Deşi statistic nu înseamnă aşa de mult, dacă punem în cifre, lucrurile se schimbă, ajungând la situaţia în care la fiecare 6.000 de cazuri de cancer care apar în mod natural să se ajungă la alte 500 de cazuri noi care apar din cauza radiaţiilor. Iar un studiu al Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice, asociată Organizaţiei Naţiunilor Unite, sugerează că dezastrul de la centrala nucleară a cauzat peste 4.000 de cazuri de cancer adiţionale.

Pericolul cauzat de către accident se diminuează odată cu trecerea timpului

Pentru a înţelege acest aspect trebuie să explicăm faptul că degradarea nucleară poate avea loc doar o singură dată. Din acest motiv, radiaţia eliberată în momentul producerii accidentului s-a redus la 25% din cantitatea iniţială, la numai 15 minute de la eveniment. În ciuda acestui aspect, zona rămâne periculoasă şi orice expediţie în regiune este supusă unor standarde şi reguli stricte.

Victimele accidentului

Explozia reactorului nu a eliberat doar o cantitate mare de radiaţii în sol şi atmosferă, ci a cauzat şi un incendiu masiv la locul accidentului. Astfel, printre victime se numără şi pompierii care au participat la eforturile de stingere a incendiului. Radiaţiile la care au fost expuşi, la care s-a adăugat şi un răspuns medical inadecvat,  au condus la pierderea multor vieţi omeneşti.

Probleme structurale de construcţie

Accidentul nuclear a avut efecte atât de dramatice din cauza faptului că în proiectul centralei nucleare nu a fost inclusă şi construirea unei clădiri de izolare. Această structură reprezintă un dom din oţel armat ce are rolul de a a izola în interior posibili produşi care ar putea fi eliberaţi în atmoseferă de către fuziunea nucleară în atmosferă.  Dacă ar fi fost construită o astfel de structură în jurul reactorului, numărul victimelor ar fi fost aproape de zero, este de părere Muller.

Fauna şi flora au avut de suferit, dar au pus stăpânire pe zonă

După producerea accidentului nuclear, populaţia umană a fost evacuată din jurul complexului nuclear, ceea ce a deschis oportunitatea faunei şi florei locale să se dezvolte. Astfel, populaţiile de animale din zonă au atins numere comparabile cu cele din rezervaţii necontaminate de către radiaţii. De exemplu, lupii par să prospere în zona e carantină. Trebuie să realizăm că „asta nu înseamnă că radiaţiile sunt bune pentru faună şi floră, doar că efectele acestea asupra activităţii umane sunt mult mai grave”, a explicat Jim Smith, profesor de ştiinţe ale medului la Universitatea Portsmouth din Marea Britane.

 Citeşte şi: